Conducerea / Contact / Echipa / Editura / Fil. Craiova USR     








Superlative, superlative (2)

        de Gheorghe Grigurcu

„Evoluţia a fost simplă. Cînd mai eram încă mulţumit, voiam să fiu nemulţumit şi mă împingeam, cu toate mijloacele pe care mi le oferea timpul şi tradiţia, întru nemulţumire; acum aş vrea să mă pot reîntoarce. Aşadar, am fost întotdeauna nemulţumit, chiar şi de mulţumirea mea. (…) Dacă-ţi este cu putinţă să atragi în acest fel asupra ta nefericirea, atunci îţi este cu putinţă să-ţi impui orice. Nu pot, oricît ar părea să infirme asta evoluţia mea de pînă acum şi, mai ales, oricît de contrar esenţei fiinţei mele e să gîndesc astfel, nu pot în nici un caz să recunosc faptul că începuturile nefericirii mele ar fi avut vreo necesitate lăuntric㠖 s-ar fi putut să fi avut vreo necesitate, însă nu lăuntrică; au venit în zbor asupra mea ca muştele şi ar fi putut fi gonite la fel de uşor ca ele” (Kafka).

*

„Cel care n-a avut nici o nefericire nu este un om binecuvîntat” (E. A. Poe).

*

Solitudinea sporeşte responsabilitatea faţă de tine însuţi (eul tău îşi asumă rolul de lume, aşa cum o văduvă îşi asumă, pînă la un punct, rolul de bărbat).

*

Primejdia epigonului rezidă în dorinţa sa de a imita perfecţiunea paradigmei, iar nu starea ei de viaţă, incluzînd posibile neajunsuri.

*

Distrează Neantul, comportă-te în faţa lui cum un bufon, dacă nu-l poţi înfrunta de-a dreptul.

*

7 august: Ziua pisicii. La Los Angeles sărbătoarea are o desfăşurare aparte. Există în acest oraş un local cu numeroase pisici pe care consumatorii care nu se mulţumesc a se juca cu ele le pot adopta. O jumătate de oră petrecută în societatea felinelor culese de pe stradă costă 20 de euro, iar 45 de minute se taxează cu 35 euro.

*

„Există o «modestie» în ştiinţă care pentru mine este încă mai insuportabilă decît trufia. Cei «modeşti» se ascund îndărătul metodei şi fac clasificări şi delimitări în jurul şi asupra experienţei. Adeseori s-ar părea că spun: «Nu contează ce descoperim, ci cum ordonăm ceea ce n-am descoperit»” (Elias Canetti).

*

Senectute. De acum ce să mai spui, fără nici o conotaţie ireverenţios mistică, decît că eşti doar cel ce eşti?

*

Amintirea e vis, memoria e contabilitate, fiecare cu riscurile foarte diferite ale speţei în cauză.

*

„Secretul constă în a şti să-ţi ascunzi sursele… E modul discret în care Dumnezeu lucreaz㔠(Einstein).

*

De la un moment al existenţei ajungi a te imita pe tine însuţi. Îţi eşti propriul discipol, propriul succesor. Te moşteneşti pe tine însuţi, fără a-ţi da seama cînd ai murit.

*

Creaţia tinde a deveni un extremism al propriului eu.

*

Despre Şerban Cioculescu. „Discutînd despre critică, mi-a mărturisit cu o nervoasă tulburare: -Am să-ţi spun ceva, ce n-am spus încă nimănui… ‘i adaugă expli(ca)tiv: E întîia dată… Ascultă, nu vreau să laud excesiv, cu căldură (era vorba de retorismul vechilor mele articole, pe care el îl admitea la mine, dar vrea să-l evite la el), ca să nu-mi pierd autoritatea. –Vrei să dai, înţeleg bine, impresia de autoritate? –Întocmai… Publicul să te ştie reţinut, ca să te creadă obiectiv. i-am spus încă de pe atunci că deşi eram entuziasmat de Patul lui Procust, am scris călduţ (cred că asta i-a reproşat-o, amintindu-i elogiul oral, chiar de pe atunci, Streinu). –Dar ai făcut rău… Fiindcă ai frustrat cartea de beneficiul moral al originalităţii. Influenţa romanelor, ambele, a fost atît de hotărîtoare, încît s-a creat o altă realitate în literatura românească… – Ştiu, e adevărat, dar vreau să-mi păstrez autoritatea. –Totuşi pe Arghezi l-ai lăudat fără rezerve şi influenţa lui a fost mai mică asupra tinerilor scriitori, pradă mai superficială, decît a acestor două romane. Era încurcat şi surîdea vinovat” (Camil Petrescu).

*

„Am citit Album des vers anciens. Admirabil. Foarte Mallarmé pe alocuri, dar admirabil. Cum de le-am neglijat pînă acum? Camil – căruia în drum spre Sinaia îi arătam unele versuri din Valéry – mi-a spus: – Dee, e frumos. Dar nu-i mai frumos decît versurile mele” (Mihail Sebastian).

*

Vieţii îi datorăm iluzia. Destinului îi datorăm certitudinea.

*

Scriptor. Orice Formă implică o revoltă a obiectului faţă de lume şi o supunere faţă de el însuşi.

*

„Adjectivul omoară dacă nu dă viaţ㔠(V. Huidobro).

*

A. E.: „Cunoaşterea parţială nu calmează, ci conturbă lucrurile asupra cărora se aplică. Nu o dată şi pe cele din proximitatea lor sau – de ce nu? – chiar de mai departe. Şi nu e acesta un avantaj intim al cunoaşterii?”.

© 2007 Revista Ramuri