„Şi tăcerea se extinde ca un mediu care nu-şi face simţită greutatea nici limitarea; în această tăcere pură nu se observă nici o interdicţie. Dovada cea mai mare a calităţii acestei linişti revelatoare este modul în care trece timpul pe nesimţite, fără a se face simţit ca timp succesiv şi nici ca atemporalitate care încătuşează, ci ca un timp care se consumă fără să lase reziduuri, fără să producă trecut; ca şi cum ar zbura fără să evadeze din el însuşi, fără ameninţare, fără să semnaleze nici măcar sosirea prezentului şi, cu atît mai puţin, să se îndrepte spre un viitor. Un timp fără trecere” (Maria Zambrano).

*

A.E.: „Nu te poţi crede nici pe tine însuţi, dacă n-ai avut niciodată experienţa îndoielii”.

*

O zi târzie între altele. În zori, te afli pe linia de plutire a visului. E bine şi atât.

*

„Poezia ar trebui să ne reţină prin exces de fineţe, nu prin singularitate; ar trebui să uimească cititorul prin formularea celor mai înălţătoare gânduri ale sale şi să pară aproape ca o aducere aminte” (John Keats).

*

O ciudată eroare în Dicţionarul enciclopedic ilustrat, Ed. Cartier, 1999. La pag. 1630, în locul fotografiei lui Mihai Ralea, apare cea a lui… Lucreţiu Pătrăşcanu. Un hazard cu tâlc…

*

Autor. E prea musculos („forţos”) pentru a nu fi şi suficient. Un gen de conservatorism psihic îi îmbujorează obrajii, îi impalidează verbul. Multul copleşind euforizant puţinul, culoarea, nuanţa, la fel sunetul de bas stingând pâlpâirea şoaptei. Stă în faţa paginii albe cu bustul gol, cu un prosop pe umerii joviali ca-n faţa unei cabine de duş. Isprăvind de scris, păşeşte sigur de sine de parcă s-ar fi scuturat de o povară pe care n-a purtat-o niciodată.

*

X se idealizează în public, dar se ceartă crunt cu sine în intimitate. Y nu conteneşte a-şi adresa reproşuri în faţa lumii, dar se idealizează nestingherit în faţa oglinzii.

*

„Durerea este inevitabilă. Suferinţa este opţională” (Haruki Murakami).

*

Senectute. Doar suferinţa te-a înnobilat. Cum să-i îngădui să te abandoneze?

*

„Stau cu ditamai zimbrul în casă. Americanii R. C. Bridges, 64 de ani, şi soţia lui, Sherron, de 48 de ani, trăiesc sub acelaşi acoperiş cu Wild Thing încă din 2004, când era doar un pui. În ciuda gabaritului impunător, zimbrul american e foarte blând şi ascultător şi nu face mizerie în casă. (…) Wild Thing are o înălţime de 1,9 metri şi o lungime de 3 metri. Este de înţeles gabaritul lui având în vedere că are zile în care mănâncă şi 50 de kilograme de hrană. (…) În cei 17 ani petrecuţi în casa familiei Bridges, zimbrul a învăţat să stea pe canapea, să nu-şi deranjeze stăpânul cînd se uită la un meci de fotbal american şi să nu îşi facă nevoile decât în curtea casei” (Click, 2021).

*

X considerat de unii semeni inteligent pentru că e imoral din cale afară.

*

A.E.: „Maturitatea: vârsta cea mai raţională şi în consecinţă cea mai deschisă compromisurilor”.

*

„Nu poezia pe care am citit-o, ci cea la care ne reîntoarcem cu cea mai mare plăcere are forţă autentică şi merită numele de poezie majoră” (Coleridge).

*

Textele critice, vandabile ca orice marfă. Autorul X, cu „dare de mână”, obişnuieşte a achiziţiona opinii critice convenabile. Dar la un moment dat are parte de-o surpriză. Un condei „achitat” aşterne un comentariu ce-i displace. X se plânge redactorului şef al revistei unde a apărut articolul, care, spre a aplana conflictul, intervine el însuşi cu o interpretare menită a-l calma. O interpretare de data asta „gratuită”…

*

A.E.: „În prezent importăm 70% din carnea de porc pe care o consumăm. Oare cumva importăm mai multe cereale?”

*

„Vineri, 8 septembrie (1944). Întâlnire pe stradă cu Ion Barbu. Sunt 6-7 ani de când nu mă mai salută. Sunt 6-7 ani, de când, pur şi simplu, nu mă mai cunoaşte. Dar astăzi s-a repezit spre mine, a deschis larg braţele, mi-a strâns mâna cu efuziune. – Aţi avut dreptate! strigă spre Carandino şi spre mine. (Atâta tot. «Aţi avut dreptate», ca şi cum ar fi vorba de o partidă de şah, o partidă de table, la care el a mizat prost.) Dar adaugă, cu melancolie, cu regret: – Au făcut prea mari greşeli. Hitler s-a dovedit un diletant. Nu trebuiau să-l lase la comandă. Dacă nu l-ar fi schimbat pe Brauchitsch…” (Mihail Sebastian).