Aidoma vieţii, moartea s-ar cuveni să aibă o unicitate inconceptibilă pentru noi, intuită de Kafka în parabola cu un om păşind dincolo, printr-o poartă pe care o socotea colectivă, dar care se dovedeşte a fi de uz personal.

*

Desfăşurându-ţi viaţa în concretul său dezolant, uiţi s-o idealizezi. Contrar prejudecăţii, aşteptările prea îndelungate, apăsătoare, nu intensifică sentimentul existenţei, ci îl sfărâmă ca pe o materie friabilă, supusă intemperiilor.

*

A.E.: „Să nu uităm un fapt. Diavolul ţine la ierarhii mai mult decât oricine, deoarece rebeliunea care l-a specificat n-ar fi fost cu putinţă fără ele”.

*

Vârsta prezentă: un somn în care apar alte vârste, aidoma unor vise.

*

De reţinut opiniile teologului rus „disident” din actualitate, Andrei Kuraev, asupra cărora ne atrage atenţia Andrei Pleşu. E de o importanţă capitală „necesitatea unei culturi a credinţei, asociată cu o cultură a gândirii”. Ca şi: „În psihologia ortodoxă există o contradicţie internă între autopoziţionarea lui «eu» şi a lui «noi». Pentru sine, fiecare ortodox individual trebuie să se considere drept «persoana cea mai păcătoasă şi mai rea de pe pământ». Dar «noi» este obiectul unei sancta superba, a unei sfinte, legitime mândrii. «Noi, ortodocşii», «Biserica noastră» suntem infailibili şi sfinţi” (Dilema veche, 2022).

*

În casa modestiei nu există oglinzi.

*

Scriptor. Murind, se va legăna pe imensitatea marină a celor pe care nu le-a scris încă.

*

În ochii de sticlă sparţi ai păpuşii, cerul geme întocmai ca-n ochii adevăraţi.

*

Moralist, un termen cu „ştaif”, cu care, explicabil, evitam a mă aprecia public. „Credeam că volumul tău se intitulează «Fişele unui moralist», iar nu «memorialist», mi-a spus la un moment dat, cu nuanţa unei scuze, Barbu Cioculescu.

*

„Apropo de chestiunea avortului: «nenăscuţii sunt grupul cel mai convenabil să le ţii partea. Spre deosebire de încarceraţi, dependenţi sau săraci, sunt necomplicaţi moral, nu au nici o pretenţie de la tine, nu te judecă şi nu se plâng, spre deosebire de orfani nu au nevoie de bani, educaţie sau asistenţă socială, spre deosebire de străini nu aduc un bagaj rasial, cultural sau religios care să te deranjeze, te fac să te simţi bine în ceea ce priveşte profilul tău moral fără să depui efortul de a crea şi întreţine vreo relaţie, iar odată născuţi poţi uita de ei întrucât încetează să mai fie nenăscuţi. (…) Pe scurt, cei nenăscuţi sunt fiinţe perfecte de iubit atunci când invoci dragostea faţă de Isus, totodată dispreţuindu-ţi semenii în viaţă. Încarceraţii, imigranţii, bolnavii, săracii, văduvii, orfanii? Toate aceste grupuri de obidiţi ai sorţii menţionaţi în Biblie sunt aruncaţi de pe stâncă imediat ce vine vorba despre cei nenăscuţi», Dave Barnhart, pastor american” (Dilema veche, 2022).

*

Senectute. Ultima dată, penultima, ultima, iarăşi penultima în care se petrece un fapt de viaţă. Amestec indiscernabil, aproape euforic de capitulare şi amânare.

*

Copilăria cea feerică, o moarte inconştientă? N-are cumva intemporalitatea caritabilă a morţii, aşa cum ne-o putem nădăjdui lăuntric?

*

Ura, opoziţie brutală la iubire, ironia, opoziţie subtil-perfidă la aceasta. Preţul mai mare al ultimei pe piaţa morală.

*

„Vegetativul şi socialul sunt cele două domenii unde binele nu intervine. Cristos a răscumpărat vegetativul, nu şi socialul. El nu s-a rugat pentru lume. Socialul e în mod ireductibil domeniul prinţului acestei lumi. Nu avem altă datorie faţă de social decât încercarea de a limita răul (Richelieu: salvarea statelor nu se află decât în această lume). O societate cu pretenţia de a avea caracter divin, precum Biserica, e poate mai periculoasă prin erzaţul de bine pe care îl cuprinde decât prin răul care o pătează. Etichetă divină aplicată pe social: amestec ameţitor conţinând toate licenţele posibile. Diavol deghizat” (Simone Weil).