„Întrebarea hotărâtoare pentru om e: să te raportezi sau nu la infinit? Acesta este criteriul vieţii sale. Numai dacă ştiu că nemărginirea este esenţialul nu-mi fixez interesul pe futilităţi şi pe lucruri care nu au o însemnătate decisivă. Dacă nu ştiu, atunci insist să mi se recunoască o anumită valoare în lume, din cauza unei însuşiri sau a alteia pe care o concep ca pe o avere personală: talentul «meu» sau, eventual, frumuseţea «mea». Cu cât omul pune mai mult accent pe o posesiune falsă şi cu câte percepe mai puţin ceea ce este esenţial, cu atât mai nesatisfăcătoare îi este viaţa. El se simte îngrădit pentru că are intenţii îngrădite, iar de aici rezultă invidie şi gelozie. Dacă înţelegem şi simţim că încă din timpul acestei vieţi suntem legaţi de nemărginire, dorinţele şi atitudinea se modifică” (C. G. Jung).

*

N-ai încotro. Cel mai bun confesor al tău eşti tu însuţi.

*

Epuizarea pe care se întâmplă s-o simţi după ce, un timp, ţi-ai programat să ai o activitate pe care n-ai ajuns s-o împlineşti, ca şi cum ai fi istovit în urma efortului depus. Situaţie similară cu durerea care uneori îl încearcă pe un om cu un membru amputat, ca şi cum acesta ar mai fi rămas la locul său.

*

„Dacă nu poţi doborî un taur, nu flutura capa roşie în faţa lui” (dintr-un film).

*

Visurile diurne. Le trăieşti cu ochii conştiinţei închişi, aşa cum pe cele nocturne le ai cu ochii închişi aievea.

*

A.E.: „Moartea dă dovadă de politeţe când te caută la un moment rezonabil, e impertinentă când soseşte prea devreme sau prea târziu. Dar de câte ori vine în împrejurări imprecise, derutându-te?”.

*

Mă tem că e dificil să fii un veritabil credincios, dacă n-ai perceput niciodată în viaţă o tangenţă cu miracolul. Cu toate că eviţi a face publice atari răscolitoare experienţe…

*

„În sufletul nostru toate se îmbină în chipul cel mai propriu, mai plăcut şi mai viu. Lucrurile cele mai străine se strâng laolaltă graţie unui loc, unui timp, unei asemănări stranii, unei erori, unei întâmplări oarecare. Apar astfel unităţi ciudate, înlănţuiri caracteristice – şi un singur lucru le aminteşte pe toate celelalte, devine semn pentru multe şi este desemnat şi invocat de multe. Inteligenţa şi fantezia sunt în chipul cel mai bizar îngemănate prin spaţiu şi timp şi se poate spune că fiecare gând, fiecare manifestare a sufletului nostru este veriga cea mai individuală a unei totalităţi absolut caracteristice” (Novalis).

*

Caracterul insaţiabil al scrisului. Neputându-te opri la o imagine pe care ţi-o oferă acesta, cauţi înăuntrul său o alta şi apoi o alta, precum în jocul cu păpuşile Matrioşka.

*

O femeie timidă poate părea expresia unei graţii nefinisate, un bărbat timid irită sau amuză.

*

A scrie: a încerca să opui biete ingeniozităţi deopotrivă vieţii şi morţii.