Senectute. O oboseală venind din exte-rior. Mai întâi a lumii din preajmă, apoi a fiinţei înseşi pe care o copleşeşte treptat.

*

Zi de Sfântul Gheorghe. La radio, albumul eponim Carla Bruni. Totul pare a fi ca înainte…

*

16 aprilie 2021. O primă zi a unei noi vârste, dar şi o intimă comemorare. Un gen de lumină, o strălucire în tot ce poate fi şi în tot ce nu mai poate fi, chiar şi în durerea nestinsă pe viaţă a unei despărţiri de fiinţa cea mai dragă de care ai avut parte alături de mama, cu multă vreme în urmă, copleşitoare cum un sacrificiu necesar luminii. Bunica, înmormântată în acea zi.

*

Lectura: un soi de solitudine socială.

*

Scriptor. Scrii pentru a-ţi aduce aminte, scrii pentru a uita. La paritate.

*

„Fiind prin însăşi natura noastră nefericiţi în multe situaţii, dorinţele noastre ne dau imaginea unei stări de fericire, pentru că, la starea în care ne găsim, ele alătură starea în care nu suntem; când însă ne-am realizat aceste dorinţe nu suntem fericiţi, pentru că ni se nasc alte dorinţe conforme cu noua noastră stare” (Pascal).

*

„Experienţa de viaţă”? Unii semeni devin suficienţi cu simţământul că au câştigat-o deja. Pentru tine e ca un magazin cu clientelă variabilă, deschis nonstop până la ultima zi, până la ultima noapte. Cu rafturi golite, cu tot mai puţină lume.

*

Amintirea e silenţioasă, memoria nu o dată vociferantă.

*

La a mea aniversare de 85, surpriză. Găsesc în România literară o imagine fotografică a lui Rocky. Mi-au dat lacrimile.

*

„Orice iubitor de animale îşi doreşte ca prietenul său necuvântător să trăiască o veşnicie. Iată că există cazuri în care patrupedele întrec orice aşteptări. Gino, un câine în vârstă de 22 de ani din SUA, şi Flossie, o pisică de 26 de ani din Marea Britanie, au fost numiţi oficial «cel mai bătrân câine» şi «cea mai bătrână pisică» din lume” (Dilema veche, 2022).

*

Lectură preferată. Să nu citeşti dintr-odată o carte care-ţi „place”, ci să descoperi treptat fragmente din textul acesteia, descoperindu-ţi astfel nuanţe necunoscute ale existenţei tale. Cartea ca o subiectivitate proprie obiectivată în afara ta.

*

Scriptor. Un text ideal, cel în care fiecare cuvânt pare a reprezenta, precum la tragerea cu arma, câte un „punct ţintit, punct lovit”.

*

Supravieţuirea, un dar sacral sau o capitulare? Dar din ce moment începe cu adevărat ceea ce am putea socoti că este supravieţuirea?

*

„Ni se reproşează că în lucrările noastre de filosofia culturii, am fi luat, faţă de anume doctrine, o altă atitudine decât în lucrările de metafizică şi critică. Desigur că o grădină zoologică este populată de aceleaşi animale ca şi o junglă, totuşi în grădina zoologică te duci să studiezi formele şi comportamentul speciilor şi nu eşti echipat decât cu ochelari şi cu calmul analizei, iar sufleteşte eşti gata să priveşti viaţa cu acea curiozitate simpatetică ce stă bine oricărui cercetător. Într-o grădină zoologică nimeni nu intră cu puşca în mână şi cu otrava în buzunar ca-n junglă” (Blaga).

*

Scriptor. Marea durere ca şi marea satisfacţie suspendă dispoziţia scriptică. Un act de generozitate: te fac să-ţi uiţi damnarea.

*

Poetul X, posesor al unui psihic musculos, pare a face în pagina sa un efort pentru a nu lovi cu pumnul în masă şi a nu striga.

*

„De ce e de neconceput un Narcis feminin? Femeia se priveşte totuşi nespus de mult în oglindă. Dar, probabil, pentru a vedea acolo pe altul – care o priveşte” (Noica). Nu probabil, ci cu certitudine.