Senectute. A merge departe, afirma un gânditor chinez, înseamnă a nu te mai putea întoarce. Uneori însă nu te poţi întoarce nici dacă te-ai îndepărtat foarte puţin de punctul de plecare, înspăimântat deopotrivă de apropiere şi de depărtare.

*

Detaliile pot suprima timpul. Îţi aduci aminte de câte o întâlnire oarecare, de o întâmplare anostă, de-o vorbă între altele de acum patru, cinci, şase decenii, de parcă ar fi fost ieri. Cu binevoitoare dispoziţie, timpul te îngăduie retrospectiv.

*

Un critic de bună condiţie poate găsi o trăsătură caracteristică a scrisului tău pe care n-ai conştientizat-o. Delicată satisfacţie a faptului că nu te cunoşti suficient.

*

„O primă iubire, dacă este dezamăgită, pustieşte inima pentru totdeauna. O jumătate de veac a trecut peste prima mea iubire, fără ca ceva să fi putut închide rana, şi prin gura acestei răni, por la boca de su herida, mi-am spus cântecul de deznădejde în toată opera mea” (Julien Green).

*

Lucruri care vin prea devreme în viaţă, lucruri care vin prea târziu în viaţă. Daruri toxice.

*

Poezia ca o şopârlă a cărei coadă pierdută se poate regenera.

*

Atât de sexualizată e mentalitatea noastră încât de multe ori trăsăturile virile ale unor texte (autoritate, decizie, anafectivitate, cinism) decid în bună măsură sancţiunea favorabilă de care au parte.

*

Lumea cum o copertă de carte cu un număr de pagini necunoscut.

*

Apele tulburi ale marilor renunţări. Apele limpezi ale renunţărilor minore.

*

Pentru a scrie se cuvine să ai simţul dramatic al existenţei. Unii care-l au nu scriu, alţii scriu fără a-l avea.

*

„Frumosul e acea atracţie sensibilă care impune distanţa şi implică renunţarea. Inclusiv renunţarea cea mai intimă, renunţarea la imaginaţie. Orice alt obiect al dorinţei ne stârneşte pofta de a-l consuma. Frumosul e ceea ce dorim fără pofta de a-l consuma. Dorim numai ca el să fie” (Simone Weil).

*

Scriind, X se învăluie strâns în asemenea pedanterii, încât dă impresia că ar dori să se mumifice antum.

*

Tulburătoarea melancolie a unui animal vârstnic sau izolat, încă o probă a numitorului comun pe care-l avem cu „necuvântătoarele”.

*

Există amintiri atât de dureroase, încât nu-ţi poţi opri conştiinţa în faţa lor, ca şi cum, şofer fiind, te-ai afla în faţa unui loc cu inscripţia „parcarea interzisă”.

*

Senectutea, ea însăşi o neîmplinire, ultima.

*

Senectute. Nimic nu mai are preţ. Totul are preţ.

*

Pentru a te cunoaşte pe tine însuţi, se cuvine să ai momente în care te sfieşti de tine însuţi.

*

„Visul să-l soliciţi fără să vrei” (Mircea Eliade).

*

Senectute. Eşti în măsură mai mult a recunoaşte decât a cunoaşte.

*

Un text tipărit pe o hârtie de bună calitate, aidoma unei persoane într-o ambianţă agreabilă. Pe o hârtie proastă, precum s-ar afla într-un mediu promiscuu.

*

„Două feluri de suferinţe: pe de o parte crucea, pe de alta cununa de spini, palmele, scuipatul, biciuirea, hlamida roşie. Altfel spus: durerea şi batjocura. Sunt parcă vieţi ce se deapănă sub semnul tragediei şi altele sub semnul batjocurei. Primele cuprind catastrofe măreţe, dileme, nicicând înjositoare; un aer clasic le învăluie. Celelalte au parte nu atât de suferinţe cât de belele, necazuri, complicate neajunsuri. În categoria întâi boalele vor fi: afecţiunile cardiace, tuberculoza, cancerul. Cealaltă duce lipsă de morţi fulgerătoare, de accidente fatale, în ea mişună interminabilele înjosiri cronice: trînji, furuncule, varice, colită, scurgeri, eczeme, urcioare, bube, viermi intestinali” (N. Steinhardt).