Clipă. O lumină care nu ştii de unde vine, atotputernică. Speranţă devenită subit egală cu împlinirea sa.

*

„Cu ocazia aniversării a 140 de ani de existenţă, o fundaţie londoneză dedicată protejării animalelor de companie a comandat un studiu referitor la relaţia dintre stăpânii de pisici şi pisicile lor. Studiul, derulat pe 1.000 de persoane, a dat următoarele rezultate: 49% preferă compania pisicii lor companiei partenerului de viaţă; 47% găsesc că pisica lor este mult mai puţin enervantă decât partenerul de viaţă; 51% găsesc mai multă tandreţe, înţelegere şi prietenie la pisică decât la partener, iar 53% observă un grad mai mare de compatibilitate psihologică şi comportamentală cu pisica decât cu partenerul. Nu e nevoie de cercetări ca să-ţi dai seama că o pisică se «gestionează» mai uşor decât un/o partener(ă) de viaţă, dar pesemne e nevoie de cercetări ca să afli că, dacă ai şi una şi alta, e mai bine cu pisica” (Dilema veche, 2024).

*

A.E.: „Drumul e larg deschis, dar autorul X caută strâmtoarea, dificultatea. Un performer sau un masochist?”.

*

A.E.: „Inteligenţa: o stare mobilă prin aproximaţii, dubii, relativizări. Sapienţa: deja un repaus, colega!”.

*

Odată cu înaintarea în vârstă, opresat mai curând de lucrurile simple decât de complexităţi.

*

Holofobia: teama patologică de a trece printr-o pădure.

*

„Sunetul clopotului se asociază vibraţiei primordiale, revelaţiei divine, glasului transcendenţei, tunetului, armoniei, chemării la meditaţie şi la supunerea faţă de imperativele divine. Este mijlocul comunicării dintre cer şi pământ. La noi, clopotele se trag pentru alungarea norilor de grindină, pentru îndepărtarea bolilor şi a altor pericole, dar şi în scopuri fertilizatoare: «Ca să crească cânepa se trag toată ziua clopotele, în ziua de Paşti şi de zgomotul acela creşte» (Voronca). Prin forma sa de alcătuire, clopotul reprezintă şi o unificare a principiului masculin (limba clopotului) cu cel feminin (cămaşa în formă de pară)” (Ivan Evseev).

*

Scriptor „angajat”. Odinioară în politica de partid, acum în politica literară.

*

„Un om nărăvaş asemănător cu un râu care curge vijelios spre moarte” (proverb chinez).

*

A cunoaşte un om nu înseamnă a-l iubi. A iubi un om nu înseamnă propriu zis a-l cunoaşte. Iubirea poate mistui cunoaşterea în chipul în care lumina solară mistuie întunericul.

*

O asceză păcătuind prin publicitate precum o nuditate licenţioasă.

*

„Omul superior îşi bate joc de cei care îl complimentează şi le face uneori complimente celor de care, în adâncul inimii sale, îşi bate joc” (Balzac).

*

X ratat deoarece nu şi-a onorat optimismul. Y ratat deoarece nu şi-a onorat scepticismul.

*

Fraze din care, odată aşternute cu înfrigurare, porneşti cu greu înapoi spre tine însuţi.

*

„Natura redevine sălbatică atunci când intervine faptul interzis: sânge sau sex. S-ar părea că este o iluzie sugerată de ideea pe care ţi-o faci despre culturile primitive – rituri sexuale sau sanguinare. De unde se vede că sălbatic nu este faptul natural, ci acela violent, superstiţios. Naturalul este impasibil. Că unul cade dintr-un smochin într-o vie şi zace la pământ scăldat în propriul sânge nu ţi se pare atât de sălbatic cum ţi s-ar părea dacă acesta ar fi fost înjunghiat sau sacrificat.” (Cesare Pavese).

*

Vanitatea: o imagine publică, un spectacol. Te îndepărtezi de tine cel lăuntric, dar nu izbuteşti a te apropia de lume. O dublă tristă distanţare.

*

Scriptor. Doreşti a merge înainte, dar te afli într-o coloană care se cuvine a se pronunţa dacă ai izbutit a merge înainte în raport cu mişcarea sa compactă.

*

Bucuria, un egotism celest?