| Articole |
| Evenimente |
| Premii |
Trufia unor greşeli (1)de Gheorghe GrigurcuVicii produse de virtuţi aidoma unor prunci monstruoşi născuţi din părinţi normali: avariţia din economie, obstinaţia din consecvenţă, linguşirea din bunăvoinţă. * Să reprezinte moartea un timp care nu mai are nevoie de sine? * A fi mai interesat de felul în care se desfăşoară un lucru decât de obiectul său, mai mult de procesul pe care ni-l înfăţişează decât de scopul acestuia, nu e un rezultat în fond al spaimei de moarte, care instinctiv tinde spre complicaţii, relativizări, tergiversări? * Noapte senină, clară, tăioasă. Într-o vreme îmi excita simţurile. Acum nu. Trebuie să-mi amintesc şi să-mi spun: «E ca atunci», pentru a o simţi. Nici dorinţa aceea de a spune, de-a mă impune, nu mă mai cuprinde. Asta din pricina eternei nelinişti, a nevrozei a ceea ce s-a şi întâmplat, a cataclismului iminent? Din pricina vârstei, a bucuriei siguranţă de sine la care am ajuns mai mult sau mai puţin? (Cesare Pavese). * La un moment dat faptele, faptele simple ale vieţii stagnează aidoma unor obiecte de greutate variabilă. Le poţi muta din loc pentru a-ţi face drum doar dacă ai puterea necesară. * Damnat al scrisului, ochi neautentificat al lumii. * Atent pe cât cu putinţă asupra textului propriu, elimini neajunsurile pe care crezi a le afla în cuprinsul său. Celelalte nu pregetă a te elimina ele pe tine. * Vântul înfăşurându-se plin de ambiţie precum un drapel în jurul stâlpului din faţa ferestrei. Gloria sa militară. * Gângănii care umplu straturile de flori din faţa casei. Gângănii care par a urmări starea posedatului care e scriptorul, spre a-şi găsi similitudinea cu clipele sale nu de inspiraţie, ci de căutare minusculă, de insignifiantă foire neîntreruptă pe ţărâna vieţii. * Creştinismul este poate cel mai mare umanism, singurul care dincolo de eroi şi semizei, de nemurire, de reîncarnări şi teocraţii imobile, l-a conceput pe Dumnezeu care se face om şi pe omul care se face Dumnezeu şi a evanghelizat în numele lui Occidentul, iar Occidentul creştin a eliberat omul. ( ) A aborda creştinismul ca pe o ideologie compactă şi coerentă, mai mult, a pleda împotriva lui ca şi cum ar fi vorba de confruntarea cu un oarecare birou de avocatură este stupid. A reduce la o fabulă, la o prejudecată, la o superstiţie, la simpla putere cel mai mare, cel mai stabil, cel mai fascinant umanism făurit de om este înverşunare grotescă (Claudio Martinelli). * Trufia unor greşeli. Maxima trufie, cea dată de conştiinţa ireparabilului lor. * X se mărturiseşte când nu are altceva mai bun de făcut, Y se mărturiseşte lăsând la o parte toate lucrurile pe care le-ar mai avea de făcut. Y e scriptor. * Amicul ia în atenţie integrarea ta în lume cel puţin în aceeaşi măsură precum cea personală a relaţiei cu tine. Prietenul n-o ia în seamă. * Mi-am petrecut o bună parte din tinereţe încercând să le înfăţişez altora emoţii pe care poate le-aş fi trăit dacă efortul de a le arăta nu le-ar fi ucis pe toate (Gide). * Armonia mozartiană a unei iubiri incipiente, genialul patos egolatru al lui Beethoven, emoţia meditativă a lui Brahms. * Senectute. Şi iată cum a trecut vremea spre ceea ce a fost ca şi cum n-ar fi fost, spre ceea ce nu a fost ca şi cum ar fi putut fi. Sfiala de sine a imposibilului. Inocenţa sa. * Vizitat din punctul de vedere al primitivului, adevărul real, incontestabil, netulburat de nimic din afară (martiriul, sacrificiul de dragul unei fiinţe omeneşti) este numai suferinţa trupească. Ciudat că zeul suferinţei nu a fost zeul principal al religiilor dintâi (poate de-abia al celor mai târzii). Fiecare bolnav cu zeul casei lui, bolnavul de plămâni cu zeul sufocării. Cum i-ai mai putea suporta apropierea, dacă nu te-ai fi împărtăşit din el încă dinaintea acestei uniuni înfricoşate? (Kafka). |