Trufia unor greşeli (3)

O idee suspectă, o emoţie suspectă, un mister suspect.

*

Prin introducerea week-end-ului actual, fadoarea duminicală s-a dublat. Nu peste puţin timp se pare că se va tripla.

*

Societatea prezentă tot mai pragmatică, absorbind în chip civilizat arhitectura credinţei. Proces rapid. Uneori în acte duale de dezadaptare-adaptare. Exemplu: numeroase biserici din Belgia au devenit restaurante, hoteluri, săli de sport. Nota bene: fără a suferi atingeri semnificative înfăţişarea lor, inclusiv vitraliile.

*

„Cine nu iubeşte pe nimeni este nevoit să se deprindă cu linguşirea” (Goethe).

*

Ideal: un crepuscul care nu sfârşeşte niciodată.

*

Senectute. Poate că nu e încă târziu. Târziul e narativul unui timp lăuntric pe care nu-l putem urmări decât cu dificultate. Facem uz de ceasornice cu informaţia lor momentană, calendarul având un caracter tot mai abstras.

*

„O companie de divertisment, Layered Reality, a anunţat un spectacol live cu Elvis Presley. Cu ajutorul Inteligenţei Artificiale va recrea evenimentele din viaţa artistului a cărui muzică este cea mai bine vândută din toate timpurile: peste 500 de milioane de discuri vândute. Ştire care m-a făcut să mă întreb care dintre artiştii în vogă de azi vor tenta o companie să-i reanimeze după 47 de ani de la moarte” (Dilema veche, 2024).

*

Tăcerile noastre se apropie de zgomote aidoma fluturilor de o lampă aprinsă.

*

Ai amânat în fapt tot ce puteai amâna. Te-ai amânat inclusiv pe tine însuţi supravieţuind.

*

Societate. Ne distanţăm de ea doar privindu-ne.

*

„A fi ieşit din Dumnezeu: cuvântul marchează simultan originea şi separaţia. Şi aceste două sensuri sunt strâns solidare unul cu celălalt în viaţa interioară; cu cât purtăm mai mult marca originii, cu atât simţim mai mult separaţia. Exilul nu este dureros decât în măsura în care ne amintim de patrie. Dacă suferim că suntem separaţi de Dumnezeu, este pentru că în străfundul nostru nu l-am părăsit niciodată, precum exilatul care duce cu el sufletul ţării natale. Ideea platoniciană a reminiscenţei stă mărturie acestei prezenţe din inima absenţei” (Gustave Thibon).

*

Speranţă maximă. Dumnezeu ocroteşte virtualităţile fiinţei noastre poate că în mai înalt grad decât prezentul acesteia.

*

A.E.: „Natura sufletească a unui autor se străvede prin textul său precum printr-o sticlă, care însă poate fi fumurie în diverse grade sau pur şi simplu murdară”.

*

Dorinţa de-a înainta, oare superioară dorinţei de-a ajunge?

*

„Eşti bătrân. N-ai pierdut absolut nimic decât sănătatea” (dintr-un film).

*

„Japonia se mai numeşte şi «Insula libelulelor», deoarece această insectă este una din emblemele ţării. În mitologia românească ea este «calul dracului» şi se crede că dracul o călăreşte noaptea. De aceea oamenii se feresc s-o atingă. E posibil ca în această mitologemă să transpară o structură arhetipală mai veche, însă ajunsă până la noi într-o formă prea puţin expresivă” (Ivan Evseev).

*

Un om rău nu admite că un semen al său e un om bun, înclinat fiind a-l socoti mai rău decât el. Răul atras fie şi de un rău imaginar, cu o secretă gelozie.

*

Scriptor. Nu eşti liber în raport cu textul tău. În schimb textul tău e liber în raport cu tine.