ția prezentului în trecut, nu doar a trecutului în prezent. Trecutul, un soi de artă a timpului.
*
Nemulțumit de sine ca și cum ar fi nemulțumit de lume, nemulțumit de lume ca și cum ar fi nemulțumit de sine.
*
Senectute. Tot mai multe clipe nu mai rulează. Se opresc ostentativ, capătă ponderea obstinată a unor pietre. Sfidând finalul ori premergându-l?
*
Un trecut fericit a c
ărui amintire ar putea să mă facă fericit; un prezent în care nimic nu mă bucură sau interesează, dacă ar fi să visez la ipoteza unui viitor diferit de acest prezent, care să poată avea un alt trecut decât acesta iată cum îmi zac viața, spectru conștient al unui paradis în care n-am ajuns niciodată, cadavru-născut al speranțelor ce se vor naște" (Fernando Pessoa).
*
Lingușitorul e reprobabil inclusiv prin faptul că poate pune la îndoială condiția elogiului sincer.
*
Senectute. Treptat, Destinul își pierde condiția de mister devenind însăși existența pe care ți-o asumi, desfășurare de fapte din ce în ce mai anoste.
*
Te cauți spre a te exprima, te exprimi spre a te căuta.
*
A.E.:
X e din păcate socotit prea puțin important spre a vorbi despre lucruri importante. Obstacolul, nu tocmai rar, al conveniențelor, mai stânjenitor decât pare.
*
Contactele cu lumea, acum aproape nule. Cărțile se umanizează, capătă aerul unor interlocutori.
*
Despre o mul
țime de lucruri nu poți sta de vorbă decât cu Dumnezeu" (Goethe).
*
Munca
în filosofie ca și adesea munca în arhitectură este propriu-zis o muncă asupra propriei ființe. Asupra propriei concepții. Asupra modului cum vedem lucrurile. (Și asupra a ceea ce cerem de la ele.) Filosoful ajunge cu ușurință în situația unui director nepriceput care, în loc să-și facă treaba sa și să supravegheze ca angajații săi să-și facă munca așa cum trebuie, ia asupra lui munca lor și se vede astfel într-o bună zi împovărat cu muncă străină în timp ce angajații se uită la el și-l critică" (Wittgenstein).
*
Senectute. Bucuria de a-ți reaminti un nume după zile de căutare. Memoria vizuală care încă mai rezistă îți înfățișează o puzderie de chipuri anonime.
*
În continuare ostatic al unui țel, suportându-i tot mai greu presiunea.
*
Exagerarea: minciuna oamenilor cinsti
ți" (Joseph de Maistre).
*
Dimineață. Magie a unei zile care nu se va confirma.
*
Scriptor. Se deconstruiește în fragmente pentru a putea dobândi un suflu unitar al producției sale. Fragmente în care adesea apare un reflex spontan al întregului.
*
Senectute. Cum ar fi să-ți dai seama că te poți părăsi efectiv pe tine însuți dacă n-ar exista somnul?
*
E f
ăurită o întreagă lume a crizei: filosofie a crizei, teologie a crizei. Cel mai mult mi-ar plăcea dacă am putea sili să intre în această lume a crizei și natura. O întreagă lume trebuie să fie în criză, fiindcă doar atunci când criza individului e doar o parte din criza întregii lumi criza individului e legitimată" (Max Picard).
*
Subînțelesuri textuale precum niște rădăcini delicate pe care nu te înduri să le smulgi din țărînă.
*
C
ând îl căutăm pe Dumnezeu, El este foarte aproape de noi. Să îndrăznim" (Calinic Argeșeanul).
*
Scriptor. E prea simplu pentru a fi adevărat, e prea simplu pentru a nu fi adevărat.
*
Se pare c
ă România ocupă din nou ultimul loc în Europa la capitolul cărți citite. Potrivit măsurătorilor efectuate de Eurostat, Luxemburg, Danemarca și Estonia sunt țările în care se citește cel mai mult în Europa, iar la antipod se află Italia, Cipru și România. Un fel de țări inteligente friguroase și ploioase vs. țări calde și proaste. Se vede că pastele și aperolul, la fel ca micii și berea, nu se împacă cu lectura și, la urma urmei, vorba ministrului responsabil «nu-i poți forța pe oameni să citească» dacă nu vor, nu vor." (Dilema, 2024).
*
Dezolări de altădată revizuite, într-o altă montură, în prezent respirabile. Efectul regenerator al amintirilor.
*
O ambiție explozivă: vanitatea. Schijele ei pot răni.