Ne rãzboim de zor cu furnicile (1)

Durerea fie şi voalată a frumuseţii. Frumuseţea doare pentru că nu se poate fixa, nu se poate opri din elanul său năzuind a fi o infinită proiecţie în afara sa, o mirabilă „promisiune a fericirii”, conform unei vorbe celebre, doar o „promisiune”.

*

Simţământul apotropaic pe care ţi-l pot da unele obiecte din jurul tău cu care te-ai obişnuit, pe care le-ai îndrăgit.

*

Încerci să te ascunzi într-un vis, visul se ascunde în tine.

*

„Eu am avut prea devreme, prin dubla experienţă simultană a sensibilităţii şi inteligenţei, convingerea că viaţa imaginaţiei, oricât de morbidă ar putea ea să pară, este totuşi cea mai convenabilă pentru temperamente ca al meu. Ficţiunile elaborate (ulterior) de imaginaţia mea pot fi obositoare, însă niciodată dureroase sau umilitoare. E imposibil ca o iubită imposibilă să arate un surâs fals, tandreţe nesinceră sau să aibă mângâieri calculate. Astfel de iubite nu ne părăsesc niciodată şi nu ne lipsesc în niciun fel” (Fernando Pessoa).

*

Dimineţi de septembrie. Printr-un aer de sticlă vezi lumea cu o claritate sporită de o linişte totală, de aerul de popas, de indecizie între anotimpuri. Nimic nu s-a isprăvit, nimic nu începe. Cerul de un albastru impalidat. La zenit torsul unui nor aidoma unei senzualităţi celeste.

*

A.E.: „Dorinţa de a plăcea, o vulgarizare a dorinţei de a fi pur şi simplu. Un soi de act de comunicare interesată a sinelui cu sine“.

*

Oră vesperală. Senzaţie bizară. Aerul pare plin de stropi de ploaie care nu se îndură a cădea în ţărână.

*

Întrebat unde se află patria sa, filosoful Anaxagoras a ridicat degetul spre cer.

*

Melodie. Amestec de compasiune şi demonie, prima solicitându-te emoţional, a doua copleşindu-te spre a reveni la cea dintâi. În final o langoare aidoma unei ieşiri din lume.

*

„Buzura a rezistat «prin cultură», dar n-a fost niciodată disident. De când îşi cultivă oportunismul în prezent, a început să-şi reviziteze trecutul. Şi să-l metamorfozeze. Până şi ultimul său roman (uimitor de slab) e cel mai bun pe care l-a scris. Dă lecţii tuturor şi se laudă cu un «apolitism» care a făcut din el însoţitorul lui Iliescu (aşa şi-a început cariera «americană», urmându-l în turneele sale preelectorale). Până şi ce spune just (inapetenţa literaturii române contemporane pentru tragic) sună fals. De altminteri, titlul ofensiv rezumă mai totul: «Iepurii de odinioară au îmbrăcat blănuri de tigri»” (Monica Lovinescu).

*

Clipe ale prezentului trăite prin clipe ale trecutului, clipe ale trecutului trăite prin clipe ale prezentului. Impulsul profilactic spre unitate al timpului existenţial.

*

Exuberanţa unei dispoziţii care pare a nu duce nicăieri, justificându-se tocmai din acest motiv.

*

Imagini la început de octombrie. O boltă senină cu munţi de nori albi, de sub care coboară intermitent câte o adiere. Faldurii infinitului se desfac alene peste creştetele noastre.

*

30 august 2024. O imagine pe micul ecran. Regele Charles al III-lea înnobilând o splendidă capră roşcată.

*

„Poezia înseamnă realitatea minunilor şi are cele mai mari posibilităţi pentru a anula condamnarea primordială. De aceea în poezie s-a simţit cel mai mult blestemul şi, într-un anumit fel, toţi poeţii sunt «poeţi blestemaţi». Iar poetul se abate deseori în confesiune, fie din disperare, fie din urgenţa speranţei, din graba de a-şi atinge scopul, sărind peste timp. şi uneori chiar reuşeşte şi de aceea în poezie întâlnim singurele momente extatice, chiar dacă ele sunt exprimate prin aproximaţie, cum ar spune Mallarmé. Un poem reuşit, în perfecta lui unitate, este tot ce poate fi mai aproape de timpul pur pe care-l caută cel ce scrie Confesiunea.” (Maria Zambrano).

*

Cauţi să ignori ceea ce nu te convinge, nu-ţi este util, nu-ţi place. Dar tocmai atari factori se întâmplă să stăruie în preajma ta, ca şi cum un complex de inferioritate te-ar presa aidoma unei cerşetorii dornice a-ţi câştiga atenţia.