Cinismul smerit al unor metafore (2)

am înţeles, bibanu. trecem la textul numărul 7. am rămas pe poziţii: nu mă ating de nicio majusculă şi de niciun italic, chiar dacă în textul tău apar majuscule după asteriscuri sau în mijlocul frazelor. le las exact aşa cum le-ai scris în Pagemaker. mă ocup doar de eliminarea codurilor de font care ar putea „mânji” site-ul şi de spaţierea corectă.

iată textul pregătit pentru copy-paste:

Lucruri pe care le notezi în acest jurnal, cu simţământul că le-ai putea afla doar de la tine însuţi.

Mergi. Te interesează mai mult ţinta sau distanţa până la aceasta? În ultima vreme distanţa, ţinta fiind tot mai imprevizibilă.

În relaţiile cu democraţia ateniană din secolul al V-lea î.Hr. sunt menţionate izonomia (egalitatea în faţa legii) şi isegoria (dreptul egal la luarea cuvântului).

Un vis nocturn. M-am urcat într-un copac de unde am plutit ajungând la un izvor cu apă de culoarea curcubeului. O priveam îndelung, fascinat. Aş fi dorit să revin acolo altădată cu o sticlă pe care să o umplu cu apa policromă, dar nu eram deloc sigur că ar fi fost posibil.

„Am certitudinea că supremul act al raţiunii în care aceasta cuprinde totalitatea ideilor, este un act estetic, şi că adevărul şi bunătatea sunt intim contopite doar în Frumuseţe. (…) Voi expune acum o idee care, după cum îmi rezultă, încă nu a fost conştientizată de nimeni: e nevoie să avem o nouă mitologie, care însă să se pună în slujba ideilor şi să devină o mitologie a raţiunii. Mitologia trebuie să devină filosofică, astfel încât să facă raţional poporul, iar filosofia trebuie să devină mitologică, astfel încât să-i facă sensibili pe filosofi. Dacă nu vom da ideilor o formă estetică, cu alte cuvinte mitologică, acestea nu vor fi de interes pentru popor. (…) Va fi cea de pe urmă şi cea mai înaltă operă a omului.” (Hegel)

Madlena lui Proust te sensibilizează mai mult când ţi-o reaminteşti după un răstimp de uitare.

Credinţa, cale comprehensivă spre adoraţie şi extaz sau spre înţelegere? „Crede ut intelligas.” (Malebranche)

A fi timid înseamnă a fi inadaptabil la un mod public. Cum ar veni, un incomodat de sine.

Locuinţele tale de odinioară aidoma unor morminte. Treci uneori pe lângă ele şi te închini ţie însuţi.

O cămaşă a lui Messi s-a vândut cu nu mai puţin de 100.000 de dolari. A.E.: „Un Mesia al fotbalului, ce vrei?”

Decepţionantă ignorarea occidentală a lui Blaga. Numele său lipseşte nu doar din Enciclopedia de filozofie şi ştiinţe umane, apărută la Novara în 1996, pe care o am în traducere românească, dar, după cum aflu, şi din impozanta Encyclopedia Universalis, în 30 de volume, apărută la Paris, în 1990-1992.

„Nu sunt mari diferenţe între Graţie şi Frumuseţe, căci şi una şi cealaltă constau în fond în cam aceleaşi trăsături. Graţia ţine însă de postură şi de mişcare, iar pentru a fi graţios se impune ca nici un fel de efort să nu fie vizibil; de aceea trebuie ca nici în micile pliuri ale corpului, nici în poziţiile modificate ale membrelor, nicio parte a trupului să nu o stânjenească pe cealaltă, şi nici să nu apară izolată de rest, în unghiuri prea ascuţite sau prea bruşte. Această rotunjime, această delicateţe a gesturilor constituie magia graţiei, «acel nu-ştiu-ce (je ne sais quoi)», pe care orice privitor îl descoperă în Venera familiei De Medici, în Antinoos, sau în orice altă statuie plină de graţie.” (Edmund Burke)

A.E.: „Un bărbat poate fi satisfăcut de înfăţişarea sa intemporală, o femeie «fără vârstă» mai puţin.”

Suferinţa morală concentrându-se în unicitatea fiinţei aidoma unei creaţii estetice. Sumbra sa individualitate inaparentă. De unde stima spiritului de care are parte şi prea posibil o acoperire divină.

A.E.: „X semnificativ prin faptul că a fost la un moment dat socotit un nume de seamă, Y semnificativ prin faptul că ar putea fi socotit în viitor un nume de seamă.”

Inspiraţie: clipă similidivină în care „te creezi” pe tine însuţi.

„Cel ce-şi pune viaţa în credinţa lui în Dumnezeu poate să-şi piardă credinţa. Cel ce-şi pune viaţa în Dumnezeu însuşi, acela nu o va pierde niciodată. A-ţi pune viaţa în ceea ce nu poate fi cu niciun chip atins. E imposibil. E o moarte. E ceea ce trebuie făcut. Nimic din ce există nu e cu adevărat demn de iubire. Trebuie să iubim deci ceea ce nu există. Dar acest obiect al iubirii, care nu există, nu e o ficţiune. Căci ficţiunile noastre nu pot fi mai demne de iubire decât suntem noi înşine, care nu suntem demni de a fi iubiţi.” (Simone Weil)

Suferinţa poate da în unele cazuri o valoare impredictibilă celei mai mici satisfacţii. Trăsătura sa indirect caritabilă.