| Articole |
| Evenimente |
| Premii |
Poemede Gheorghe GrigurcuÎn loc de proverbe Cine se scoală de dimineaţă nu ajunge departe trebuie să găseşti dreptul stîngul nu drumul în cîte plicuri ţi-a fost expediată existenţa ca s-ajungă cumva la destinaţie fluxul mîinilor tale acoperă ţărmul estival aerul din paraşută face cerul mai greu în bătaia calculatorului coşmarul vine şi pleacă un bolovan biblic suflă energic în saxofon nevăzută e casa în care abia ai pătruns un izvor de cerneală chiar în mijlocul înmărmurit al pădurii cum glasul privighetorii primăvăratice caută cu febrilitate privighetoarea ce l-a iscat peste umerii de beton ai Amarului Tîrg tuşeşte în seara asta un foc de artificii răcit. Semn de carte Şi te uiţi te uiţi cu nesaţ te uiţi vrei să vezi Lumea prin crăpăturile focului cum ale unui gard înalt. Se-atîrnă Neantul Se-atîrnă Neantul atît de îndatoritor un galantuomo de ceea ce s-a întîmplat şi deopotrivă de ceea ce nu s-a întîmplat nicicînd. Arte La un flaut pitic cîntă mişcările noastre mute îmbrăţişate lacrimile aidoma unor copii neajutoraţi liniile desenului au decizia unei ghilotine trîmbiţe cărnoase-nălţîndu-se cum trompe de elefant de fiecare ureche ţi-atîrnă cerceii a mii de fapte ecoul se sprijină pe strigăt ca o pasăre pe zborul său frunzişul povestind fără-ncetare înecîndu-se cu propriul său avînt cum de-un bol de mîncare semnul orfic cum un geam nespălat un liber arbitru care n-are ce face cu noi. Cuvîntul Singur îşi făureşte trecutul căci viitorul i se pare zadarnic. La Constanţa Răsfoieşte oglinda aidoma unei cărţi îşi potriveşte cîrlionţii hazlii la marginea Lumii cum a unei benzinării în timp ce vapoarele zgîrie marea cum un beţişor pămîntul umed în mîna unui copil. Să crezi Să te-ndoieşti să disperi să te-ascuţi pe tocila toamnei să crezi să nădăjduieşti să te-mpuţinezi cum iarna o stivă de lemne să-ţi tamponezi oglinda cu chipul tău ca pe-o rană. La bloc Se suferă şi se umblă se stă-ntr-o rînă cîte-o zi cîte-o săptămînă cîte-un an la blocul împărţit la toţi frăţeşte o viaţă-n cimentul său cu zgîrcenie din care Celălalt nu se-mpărtăşeşte. Postromantism Flăcări care te plictisesc aidoma unei femei cicălitoare agasante flăcări care-n cele din urmă te lasă-n pace căci se plictisesc ele însele. Matinală Dogorîtoarele infinituri ale clipei care-n această dimineaţă nici n-au nevoie de căldura solară. Alchimie inversă Aur fierbînd în clocot aidoma apei în ibric aur gata-gata a se preface-n aramă expiator. Peisaj Jos pajiştea buruienoasă iritată în propria-i barbarie suavă sus nodurile de cravată-ale norilor. Amintire Fulgere mute-n fereastră aidoma genunchilor tăi melancolici şi cum ţi se tîrăşte sub piele aerul micilor localuri pustii şi buza ah buza ta roşie uimindu-se de sine teribil sieşi oglindă. Poetică Prin urmare aceste intonaţii solemne care cîntăresc mult mai puţin decît un fulg prin urmare un anotimp cuibărit în altul cum ouăle de cuc prin urmare un ochi ce învaţă cu răbdare orbirea prin urmare muchiile tăioase ale umbrelor matinale prin urmare hîrtia aceasta în care gesturile se-neacă precum într-o apă prin urmare întunericul răvăşit care te face să te-aştepţi pe tine însuţi prin urmare textul acesta cu care azi încerci nebuneşte să măsori stîngăciile Veşniciei. Ziua ta Şi de-aici începe ziua ta şi nu se mai termină zi îndelung dorită joacă preferată o mare cursă-ntinsă cu francheţe o strălucitoare monedă atît de fierbinte că n-o poţi apuca o mînă care-aşteaptă s-o strigi căci n-o poţi atinge visezi ceea ce nu mai poţi scrie scrii ceea ce nu mai poţi visa. |