| Articole |
| Evenimente |
| Premii |
Poemede Gheorghe Mihail- Albastru fum Ardere e el, şi cârja lui, tocită de albastru, e foc în tăcere. Un val de aer, apoi, din stingerea sa, neînţeles, se răsfiră poate salut, poate oftat... Nimeni nu ştie. - Între îngeri şi draci Variantă Priviţi canguri naturalizaţi când sar peste garduri; urmăriţi şi hoardele mari de puşcăriaşi cum sar peste ziduri, apoi filosofaţi despre forma lor etalaţi în efort, despre uimirea ce pătrunde în toţi Dar nu uitaţi de abaterea trăsnetelor în creiere, de ţara care se tot întristează, în care hoţii se deghizează, pozând în magnaţi Nu uitaţi că taifunul leilor turbează peste capetele celor deposedaţi peste românii care nu vor să moară, ţinându-se cu dinţii de Munţii Carpaţi, în hora lor milenară, stârnită de daci Nu uitaţi că românii ştiu ce-nseamnă iubirea de ţară şi fac deosebire între îngeri si draci - Ridicarea din tină Cardinala înţelegere de ieşire la lumină, aici trece drept mântuirea de sine Calc ontologic prin ţărână, Dar deodată, Şi de Sus, mă domină: Ai şi tu o demnitate! te ridică acum din tină Mântuieşte a ta vedere, ieşi odată la lumină!
- Turnir Tu treci pe lângă mine, eu trec pe lângă tine amândoi cu vizierele lăsate. - Umbra plopului Umbra plopului o ignoră, în aura-i fatală Peste toate însă, păsările călătoare urcă şi coboară, după umbra plopului, până la culme
- În undă de gânduri (variantă) Raze multe m-au ajuns aici, după un drum redeschis într-un punct virtual, aflat Mă caută fluidice şoapte, sunt întrebat Apoi, în undă de gânduri, reînfiripez energia propria mea existenţă, trecând-o într-un ram uriaş, răsfirat Fulgerând, al cerului crug e-ncoronat de lumină . - Lespedea de alabastru Un pas mărunt mai fă şi vino Ai necunoaştere în gând, de rătăcire, - Să scap ca pasărea cerului de laţ Nu-mi trebuie mult freamăt cu zbucium şi-o viaţă prea lungă, ci vreau linişte şi multă odihnă. Chiar dacă dorurile locului mă leagă, trebuie, mai departe, să pornesc Să am nesfârşirea în faţă şi să respir atmosfera întreagă cu nesaţ cu partea de suflet care mă ridică, să scap ca pasărea cerului de laţ În zbor, a timpului nălucă să fie trecutul talaz, lăsat departe în urmă monada din prima secundă, pierdută prin hăuri, până-n de ziua de azi Vreau linişte şi multă odihnă Să scap ca pasărea cerului de laţ
- La marginea mării
La marginea mării nu cânt, nu aud chemarea Celui de Sus Când toată frământarea stă într-un cuvânt nespus, mă trage-n adâncurile ei marea şi-mi susură durerea-n auz La marginea mării este şcoala, unde sufletul învaţă să zboare
- Îi prinde şi pe îngeri grija de mine Variantă Ca un vis urât este viaţa, uneori. La capătul căderii sunt o explozie de nervi o confluenţă de scântei Târziu, însă, mă întrupez într-o aventură de zbor Nu mai deschid rotund ochii abia mai privesc de teama căderii printre gene Mai sus, îi prinde şi pe îngeri grija de mine: încep şi ei a se teme
- Casa pătratelor Dam oarecând cu pietre plate lipii de piatră, pe ape Eram fascinat că toate, după ce deschideau ochi bulbucaţi pe ape, se scufundau, iar ultimul dintre ei, totdeauna, înghiţea piatra ca pe o lună plină şi se închidea la loc Mă lăsam cu umărul mai jos, într-o parte, şi repezeam piatra ţopăindă, pe oglinda lichidă, care deschidea guri după guri rotunde şi hulpave, într-o încercare de moarte s-o tragă-n afund Era şotronul pe care îl juca fiecare piatră în cercuri, cum îl jucam eu, altădată, într-un picior, în casa pătratelor Gurile apei se deschideau şi se închideau, pe rând, înecând în tăcere o lume
- Ca vântul care plângea
Se auzea doar noaptea, ca vântul care plângea pe toată valea, peste acoperişuri de case Rânduiţi-mi o cană cu apă, răcorea adâncă din cişmea!... Dar nimeni nu răspundea şi nimeni nu deschidea De la o vreme, ruga aceea nu s-a mai auzit, iar amintirile oamenilor adeveresc că râul secase Multora, şi astăzi, le arde auzul focul aţâţat, care strigase: Rânduiţi-mi o cană de apă, cu răcorea adâncă din cişmea! Dar nimeni nu răspundea şi nimeni nu deschidea, ca astăzi |