s-o surpat mormântul străbunicului lui izidur
nu-i semn bun
se abate vreo pacoste peste sat
zice tata furios
răstindu-se la potcoava
care tocmai o năştea pe ileu
urma să potcovească caii lui fogoment
îi pregătea pentru arat
holda din mărineasca
să ai grije când treci doba
pe la biserica de piatră
un pârâu ne însemnat
dar când se umflă în pene face prăpăd
acolo drumul îi făcut ţăndări
de puhoaiele venite la sfârşitul iernii
cu ochii grei de plictiseală
sivea copârţului vărul primar al tatei
aşteptând să-i înfiereze căuăcia
hânită de greutatea lemnelor la pădure
frământa răsăritul soarelui
în pălmile
crăpate de zoala cu muncile câmpului
io pruncul cel mare a tatii
spre deliciul sătenilor
fac ordine prin căuăcie
ascunzând sculele
trebuincioase la potcovit caii
se ivesc zorile
întunericul nopţii
e alungat de ciurdarul satului
gălăgia lui scoală din amorţeală lumea
trebuie scoase animalele pentru ciurdă
le duce pe imaş
să pască strălucirea amiezii
scursă în iarba cărnoasă
de la marginea pădurii
peste căuăcia lui tata s-a aşternut liniştea
groasă ca promoroaca din zilele geroase de iarnă
tata sforăie de oboseală
s-o sculat cu noaptea în cap
de la ora trei bătuceşte fierul
arzând întunericul în cărbunii încinşi
mama grijulie trage cu coada ochiului
cum ne hârjonim în frăgarii
mai bătrâni decât moartea
din faţa casei pavelii vuţii