| Articole |
| Evenimente |
| Premii |
Poemede Gheorghe Vidicanficţiune I noaptea când degetele tale în crâşmă-s trabucuri îmi imaginez cum dinţii albi ai fumului înjură ţipă când vin nimfele să facă dragoste poate te bucuri de ţipătul lor ficţiunea în crâşmă durează o clipă un nou scenariu dimineaţa moartă de invidie în felinar tu alăptezi cu vodcă enoriaşii crâşmei sunt mici detalii ale chelneriţei ce le umblă prin gânduri e atât de avar ecoul mahmur al clipei pune râzând în ferestre vitralii fumul trabucului e turnat în lingouri umbra muşcă din zid resuscităm clipa de dor pierdută la poker mistic moment ne descoperim urmele lichefiate cu noi timpul e perfid curge noaptea de pe pereţi în halbe cu-n zâmbet incoerent lacrimile crâşmăriţei un cocktail fumul trabucului ţipă la chelneriţa nudă în faţa oglinzii făcută cioburi de clipă II cromatica dură-a uitării plânge o-ascult atârnă de mine descărnată de vise o mângâi cu sfială plouă mov mi-e gândul ocult se-ntoarce-n lut sărutul albe flori de lămâi coapsele tale târăsc cu sfială mirosul de vin prin buzele mele plastifiate au ritm cardiac crainicii clipei la sâni ca la moaşte se-nchin online trupul meu ascultă zicerile din zodiac vuiesc ca un câmp magnetic ozn-uri ce pier în vuietul singurătăţilor mele sunt ceea ce sunt clipele de dragoste în crematoriu ard un mister căsătorit c-un cântec de leagăn plouă mărunt cu dodiţă pe broadway lichide umbrele noastre au părul lung pe un poster roz ploaie de astre III hilar umblă umbra desculţă-n oglindă e semn ca-nceput să mişune prin trupul ei oraşul se plimbă pe-o bicicletă cu pedale de lemn amintirile ni le cară în deseagă poştaşul toate-ntrebările lumii sunt un lătrat de câine umbre decorative pe ecran un nou asasinat o ficţiune un vânt tăios viitorul zilei de mâine pe trup simt sărutul tău mahmur şi drogat aşezată turceşte urma paşilor tăi le cere iertare călătorilor din tramviul doi au miros de sarmale ca laptele fiert e lacrima ta se scurge-n uitare în degetele orbului şoaptele tale-s fapte penale ca o cocoaşă de cămilă cu faţa spre mare foşnetul sărutului tău umil îşi cere iertare IV fâşii de soare-aprind ţigara vieţii ţi-au înflorit iubito răni pe coapse pe-o bancă odihnim între solstiţii visele noastre atât de mincinoase un vânt tăios secundele ne curmă în lacrimi a-ngheţat râzând un om împovărăm cu-nsingurări şi brumă sărutul tău într-un pahar cu rom discret rugina-mi cade de pe oase se scutură-n tăcere şi se miră cum se topesc zăpezile pe case şi cum vibrează vântul ca o liră surprind ţigara vieţii beată criţă căci umbra ei a devenit actriţă |