• Regia: Kristian Levring

• Scenariul: Kristian Levring, Anders Thomas Jensen

• Muzica: Kasper Winding

• Distribuţia: Mads Mikkelsen (Jon), Eva Green (Madelaine), Jeffrey Dean Morgan (Delarue), Jonathan Pryce (Keane), Nanna Řland Fabricius (Marie), Toke Lars Bjarke (Kresten)

• Durata: 92 min.

• Pelicula a fost filmată în Africa de Sud (Johannesburg, Cullian, Gauteng)

• Premiera: 17 mai 2014 Festivalul de Film de la Cannes; premiera în Danemarca – 22 mai 2014

Există tipuri de filme pe care,involuntar, le asociezi anumitor etape ale vieţii: de la filmele amuzante despre Crăciun, cu căţei pufoşi prin zăpadă, până la filmele de război sau western, care mă aruncă rapid în copilărie, când le priveam entuziasmată, alături de tata sau bunicul. Nu am crezut că voi scrie despre un western, dar filmul lui Kristian Levring m-a impresionat pentru că este un western danez, special, construit cu sensibilitatea europeanului, filmat cu impecabilă rigoare, devenit mai mult decât o poveste sângeroasă a răzbunării.

Accesându-l drept un gen clasic de succes, regizorii din ultimii ani s-au reîntors la western din ce în ce mai des, într-un top subiectiv, printre cele mai reuşite fiind Django Unchained (2012, regia Quentin Tarantino, cu Jamie Fox, Samuel L. Jackson), Asasinarea lui Jesse James de către laşul Robert Ford (2007, regia Andrew Dominik, cu Brad Pitt şi Casey Affleck) şi 3:10 to Yuma (2007, regia James Mangold, cu Russell Crowe şi Christian Bale, un remake al westernului din 1957).

Foarte apreciat anul acesta la Cannes, fiind în selecţia oficială a festivalului, filmul regizat de Kristian Levring oferă câteva surprize la nivelul construcţiei scenariului, ceea ce-i conferă originalitatea: personajul principal este un imigrant; evitarea izbucnirii conflictului; eliberarea treptată a emoţionalului şi economia de mijloace violente. Filmul păstrează caracteristicile unui western clasic: scenografia (un întins pustiu, peisaje sălbatice, praf, micile oraşe de frontieră, salonul, magazinul general şi postul şerifului), conflictul dintre bine şi rău, răzbunarea, urmăririle ecvestre, coduri de onoare şi pistolari, incendii, sânge şi cel puţin două apariţii feminine fermecătoare (Nanna Řland Fabricius jucând Marie – soţia lui Jon, victima şi motivul conflictului; Eva Green care joacă Matilde – prinţesa celui malefic). Dincolo de toate aceste caracteristici admirabil exploatate şi reeditate de regizorul Kristian Levring, acest film accesează o zonă a sensibilului, foarte rar sau deloc pusă în evidenţă într-un western.

Ca într-un western clasic, The Salvation spune povestea unui hoinar, un semi-nomad, fostul soldat imigrant Jon (Mads Mikkelsen), din Scandinavia, venit pe tărâmul făgăduinţei, pentru a pregăti o viaţă nouă familiei sale. Acţiunea filmului se întâmplă în vestul sălbatic al Americii de Nord, a anilor 1870. Filmul debutează cu Jon care aşteaptă calm sosirea soţiei şi a fiului, după şapte ani de singurătate şi muncă. Bucuria reţinută a revederii este spulberată într-o clipă de mârşavele pofte ale colegilor de călătorie, care-i răpesc fiul şi soţia, batjocorind tot ce iubea acest om. Tărâmul făgăduinţei se transformă în tărâmul cu durere.

În construcţia personajului său, Mads Mikkelsen nu mizează pe alura sa, nu exploatează îndeosebi apariţia sa impunătoare, ci creşte un personaj intens şi puternic dintr-o sfâşietoare durere. Fragilitatea lui vine din încercarea de a se sustrage firii sale războinice. Singur împotriva tuturor, urmează un cod al onoarei personale, devenind justiţiarul unei comunităţi dominate de laşitate. Împietrit de durere, avântându-se acolo unde viaţa nu are nici o valoare, Jon recuperează trupurile neînsufleţite ale fiului şi soţiei, apoi răzbună moartea lor. Vânat de fratele ucigaşului, Jon cade şi se răzvrăteşte, ucigând din necesitatea de a supravieţui. Expresiv şi frust prin fizionomie, cu un joc esenţializat şi profund, Mikkelsen contopeşte poetic nobleţea lui Clint Eastwood şi forţa lui Wayne într-un nou arhetip de western. Asprimea peisajului se conjugă cu pustiirea sufletului său; ce faci după ce ai pierdut tot ce iubeai? Încerci să trăieşti, deşi ai murit! Câteva imagini-şoc tulbură: tatăl ducându-şi familia către casă, pe doi cai negri împovăraţi de trupurile mamei şi ale fiului; poposirea lor în patul pregătit să-i odihnească şi înăbuşirea suspinelor tatălui. Există, oare, izbăvire după atâta oroare? Mântuirea sa vine din durere, din calmul cu care primeşte loviturile destinului, dar mai ales din convingerea că a făcut tot ce era necesar pentru a răzbuna uciderea familiei sale şi pentru a supravieţui el însuşi.

Apariţia cuceritoare a soţiei daneze este treptat înlocuită cu personajul mut construit de Eva Green (Matilde). Celebrând forţa feministelor, mutilată demult, purtând cicatricea altor lupte, cucerind spaţiul cu o impunătoare tăcere, vorbind numai cu ochii şi cu perfecţiunea trupului, prinţesa pustiului, Matilde, devine victima agresivă şi, posibil, viitoarea iubită a lui Jon. Finalul deschide perspectiva ideii că durerea lor se contopeşte în orizontul unui alt tărâm.

Filmată îndeosebi în Africa de Sud, pelicula are un ritm alternant, care produce tensiune prin eliberarea conflictului, dar şi prin amânarea eroului de a acţiona. La nivelul filmării se simte precizia unghiului danez, claritatea încadraturii şi calitatea impecabilă a filmării de noapte, într-un albastru tensionant, dens, cu fâşii de lumină ce potenţează emoţiile personajului. Fixat în carcasa dură a unui western clasic, filmul The Salvation vorbeşte despre speranţă şi onoare, despre violenţă şi hazard, despre iubire şi pierderi iremediabile, despre forţă şi suspine înăbuşite, despre izbăvire şi necesitatea supravieţuirii în sălbăticia umană.