TIMBUKTU (2014)　

• Regia: Abderrahmane Sissako

• Scenariul: Abderrahmane Sissako & Kessen Tall

• Distribuţia: Kidane (Ibrahim Ahmed), Toya (Layla Walet Mohamed), Toulou Kiki (Satima), Abel Jafri, Hichem Yacoubi, Pino Desperado, Kettly Noël, Fatoumata Diawara.

• Muzică: Amine Bouhafa

• Durata: 96 min.

• Pelicula a fost filmată în Oualata, Mauritania.

• Premiera: 15 mai 2014 la Festivalul de Film de la Cannes

• Premii: Timbuktu (sau Le chagrin des oiseaux) a câştigat 17 premii, printre cele mai importante fiind cele 7 premii Cesar (din 8 nominalizări)

7 premii Cezar, la cea de-a 40-a ceremonie de la Paris: cel mai bun film – producătorii Sylvie Pialat, Etienne Comar şi regizorul Abderrahmane Sissako, cea mai bună regie - Abderrahmane Sissako, cel mai bun scenariu original - Abderrahmane Sissako & Kessen Tall, cea mai bună imagine – Sofian El Fani, cea mai bună muzică de film - Amine Bouhafa, cel mai bun sunet - Philippe Welsh, Roman Dymny, Thierry Delor, cel mai bun montaj - Nadia Ben Rachid.

Festivalul de Film de la Cannes, 2014 - Premiul Juriului Ecumenic şi Premiul Chalais François.

Nominalizare la OSCAR, ediţia nr. 87 – 2015 – cel mai bun film străin.

Nominalizare Palme d’Or, Cannes, 2014 - Abderrahmane Sissako.

Ascociaţia Criticilor de Film Africano-American, 2014 – cel mai bun film.

Festivalul de Film de la Cairo, 2014 – nominalizare – cel mai bun film arabic.

Festivalul Internaţional de Film de la Chicago, 2014 - cel mai bun regizor: Abderrahmane Sissako.

Premiile Globurile de cristal, Franţa, 2015 – cel mai bun film.

Festivalul de Film de la Ierusalim, 2014 – Premiul În spiritul libertăţii.

Premiile Lumiere, Franţa 2015 – cel mai bun film şi cel mai bun regizor.

Onorat cu multe recenzii favorabile, pelicula franco-mauritană Timbuktu este primul film din Mauritania nominalizat la Premiile Academiei Americane de Film, 2015, după ce cucerise deja publicul prezent la Cannes, unde a şi avut premiera oficială, în 2014, şi a obţinut două premii (Premiul Juriului Ecumenic şi Premiul Chalais François) şi o nominalizare Palme d’Or pentru regizorul Abderrahmane Sissako.

Construind un scenariu original, bazat pe fapte istorice aflate în derulare chiar, inspirat şi de o ştire din 2012, care anunţa lapidarea unui cuplu necăsătorit, regizorul Abderrahmane Sissako conturează atmosfera oraşului Timbuktu, recent ocupat de fundamentaliştii islamici. Nu departe de Timbuku, într-un cort deschis, la marginea comunităţii, locuieşte un om liber - Kidane, împreună cu Satima, soţia sa şi fiica, Toya. Ei se ocupă cu viaţa, trăind curat, iubindu-se, preţuind divinitatea, cântând şi crescând vite. Ritmul vieţii lor e perturbat de un trist fapt: una dintre vite a fost ucisă de un pescar. De aici, traiectoria filmului capătă o turnură mult mai dramatică, derularea istoriei acestei familii culminând tragic.

Captând temperatura acelui loc, sunt filmate cadre lungi, în respiraţie molcomă, regizorul alternează ritmuri şi sonorităţi diferite, insistând pe o anume căldură a spaţiului ales. Persistă la nivelul peliculei o poetică a cadrelor, răvăşitoare prin compoziţie şi acurateţe: lumina de miere care învăluie dunele, culorile blânde ale ţesăturilor, vitele coborând dunele în nori de nisip, alergarea băieţilor în tricouri colorate la meciul de fotbal cu o minge închipuită, planul detaliu cu picătura de sânge care se prelinge din nara animalului rănit, personaje care se confundă cu nisipul, cu mierea, cu dulcele şi amarul; tălpile copilei alergând prin nisipul fierbinte.

Filmul de deschide cu hăituirea unei gazele şi se închide rotund, tot cu o vânătoare: umană. Metaforic prin mesaj, dar mai ales printr-o impecabilă imagine, Timbuktu are meritul de a fi un film cu un mesaj universal pregnant, simplu realizat, însă cu un puternic impact emoţional. Simbolic, funcţionează perfect două ritmuri de atac regizoral: cel indus şi cel evident. Aparent static, lent, lipsit de o intrigă clară, filmul lui Abderrahmane Sissako dezvăluie o lume într-un permanent conflict, fără a evidenţia cu mijloace predictibile acest aspect. El mizează pe un crescendo pornit dintr-un joc al intensităţii. Aparent line, trăind în vecinătatea unei naturi serene, personajele nu ies din acest ritm nici în momente de disperare. Există o anume tensiune întreţinută de lungile tăceri sau de alernanţa uluitoare de sonorităţi şi cadre: de la sunetul lin al unui cântec tradiţional, până la împuşcăturile asurzitoare ale armelor, de la respiraţia sacadată a unui animal care moare, până la suflul fetiţei alergând disperată prin nisip.

Aruncând în arena ecranului un subiect delicat, cu temă politică evidentă, filmul lui Abderrahmane Sissako vorbeşte despre o lume care trăieşte la limită, cu aripile frânte, cu visele înăbuşite. Dezvăluind regimul restrictiv al vieţii unei comunităţi din Timbuktu – Mali, recent luat sub „protecţia” Jihadului, regizorul militează pentru unul dintre drepturile esenţiale ale omului: libertatea. Subsidiar, este reevaluată dimensiunea unor valori morale precum onoarea sau umilinţa în faţa divinităţii.

La nivel general, conflictul este determinat de fundamentaliştii musulmani, care se opunvehement influenţelor culturii vestice. Demonizînd valorile democratice occidentale, anulând total libertatea de exprimare sau de a vieţui liber, noii dictatori ai ordinii sociale au interzis cu desăvârşire bucuria (femeile erau obligate să poarte văl, mănuşi şi ciorapi, locuitorii oraşului nu aveau voie să meargă fără scop pe stradă, nu aveau voie să cânte, să danseze, să fumeze, să se iubească liber, să râdă, sau să joace fotbal). De fapt, viaţa în Timbuku pare lipsită de energie, oamenii sunt aproape arestaţi la domiciliu, femeile trebuie să poarte văl şi mănuşi, indiferent de absurdul situaţiei, teroarea pune stăpânire pe unii dintre ei, iar dramatismul răsare din nerespectarea acestora întocmai. Legat de acest aspect, există câteva scene memorabile în film: biciuirea femeii care a cântat şi s-a bucurat în propria ei casă, lapidarea cuplului necăsătorit, dansul din curtea nebunei, interzicerea îmbrăţişării soţilor înainte de pedeapsa capitală.

Incompatibil cu democraţia liberală, fundamentalismul islamic a prilejuit apariţia unei mişcării radicale: Jihadul, care în cadrul mişcărilor de esenţă radical islamică are, ca rezultat, instaurarea statului islamic totalitar. Jihadul este socotit apelul la arme pentru distrugerea necredincioşilor, susţinând că, din punct de vedere istoric, preceptele Coranului s-au impus tot prin război. Sissako exploatează această incompatibilitate rigidă, intoleranţa şi venalitatea islamiştilor. Deşi fac apel obsesiv la Sharia şi susţin violent reîntoarcerea la credinţa pură, islamiştii fac adesea rabat de la canoane. Dorind implementarea Shariei în fiecare arie a vieţii, fundamentalişti tradiţionalişti combat libertatea religioasă, precum şi egalitatea dintre bărbaţi şi femei, militând pentru executări capitale. Sharia este legea islamică, inspirată de versetele Coranului, ceea ce înseamnă un organism de drept moral şi religios derivat din profeţie religioasă, spre deosebire de legislaţia umană obişnuită. Iniţial, unica sursă a dreptului tuturor ţărilor arabe şi musulmane, Sharia atinge toate aspectele vieţii, din diferite sfere: de la sfera politică - guvernarea unui teritoriu, până la cea socială - viaţa şi organizarea comunităţii, neexcluzând sfera privată – intimitatea individului (actul sexual, igiena, alimentaţia, rugăciunea, postul, eticheta de zi cu zi).

Proiectat în marea de nisip, pe care se pictează sângerie povestea unor oameni închişi în deşert, Timbuktu este un cutremurător film despre onoare, libertate şi fiinţe hăituite, este o răvăşitoare peliculă cu o imagine de un rafinament aparte. Timbuktu este un strigăt disperat al unei comunităţi aflate sub teroarea jihadului. Să fugi! Poţi să fugi? Ultima secvenţă a filmului dezvăluie un copil hăituit şi un om vânat, încercând să evadeze simbolic, sau nu, dintr-un sistem absurd şi abrutizant. Poţi să fugi de durere? Cât de repede şi cât de departe poţi să fugi?