„Nolite te bastardes carborundorum!”

(*Nu-i lăsa pe ticăloşi să te doboare!)

• Regia: Mike Barker (7 episoade), Reed Morano (3 ep.), Kate Dennis (2 ep.), Floria Sigismondi (2 ep.), Kari Skogland (1 ep.)

• Scenariul se bazează pe romanul omonim al scriitoarei Margaret Atwood; alături de ea, scenariul filmului este semnat de Nina Fiore, John Hererra, Bruce Miller, Dorothy Fortenberry, Leila Gerstein, Lynn Renee Maxcy, Kira Snyder, Wendy Straker Hauser, Eric Tuchman.

• Distribuţia: Elisabeth Moss (June Osborne/ Offred), Joseph Fiennes (Comandorul Fred Waterford), Yvonne Strahovski(Serena Joy Waterford), Alexis Bledel(Emily/ Ofglen), Madeline Brewer(Janine/ Ofwarren), Ann Dowd (Mătuşa Lydia), O. T. Fagbenle (Luke Bankole), Max Minghella (Nick Blaine), Samira Wiley (Moira), Amanda Brugel(Rita).

• Muzica: Adam Taylor

• Imagine: Colin Watkinson

• Decor: Julie Berghoff, Evan Webber, Christina Kuhnigk (9 ep., 2017); Sophie Neudorfer (1 ep., 2017)

• Costume: Ane Crabtree

• Durata: sezonul 1/ 2017/ 10 episoade

• Filmările au avut loc în Canada: Cambridge, Oshawa, Hamilton şi Toronto/ Ontario, precum şi la studiourile de film Cinespace din Toronto/ Ontario.

• Premiera mondială: 26 apr. 2017

• Până în prezent, primul sezon a primit 12 premii şi 9 nominalizări, între care:

- Elisabeth Moss - cea mai bună actriţă în rol principal

-Ann Dowd – cea mai bună actriţă în rol secundar

- Reed Morano – cea mai bună regie

- Bruce Miller – cel mai bun scenariu

- Alexis Bledel – cea mai bună actriţă invitată în serial

- Julie Berghoff, Evan Webber, Sophie Neudorfer, Hulu – cel mai bun design de producţie

- Colin Watkinson – cea mai bună imagine

- Cel mai bun serial – dramă

- Nominalizări: Ane Crabtree – cele mai bune costume; Samira Wiley – cea mai bună actriţă în rol secundar; Kate Dennis – cea mai bună regie

La peste trei decenii de la publicarea bestsellerului scriitoarei Margaret Atwood, The Handmaid’s Tale/ Povestea slujitoarei (1985), apare seria americană de televiziune cu acelaşi nume, creată de Bruce Miller, premiera primului sezon fiind în aprilie 2017. Recunoaşterea critică a venit imediat, The Handmaid’s Tale (2017) devine prima serie prezentată pe o platformă de streaming (Hulu) care a câştigat opt premii la Primetime Emmy Awards, printre care şi premiul pentru seria dramatică remarcabilă. O primă ecranizare a romanului lui Margaret Atwood a apărut în 1990, regizată de Volker Schlöndorff, cu Natasha Richardson, Faye Dunaway şi Robert Duvall, scenariul fiind semnat de Harold Pinter, care a abandonat proiectul în momentul în care a realizat că filmul nu va avea succesul aşteptat. Deşi filmul din 1990 a fost prezentat la Festivalul de Film de la Berlin, acesta este o palidă ecranizare a cărţii, nu este considerat o izbândă cinematografică, iar actorii nu ating profunzimea personajelor lui Atwood.

Seria Povestea slujitoarei (2017) este o distopie a unui viitor nu foarte îndepărtat, reflectând un timp în care democraţia Statelor Unite ale Americii este înlocuită de autocraţia bazată pe religie, un regim represiv al noii Republici Galaad. Acest nume este menţionat în mod repetat în Biblie, mai întâi în Geneza (31:23), ca locaţie geografică, dar şi drept numele unui balsam vindecător. Într-un mediu haotic, dominat de poluarea mediului şi de prăbuşirea ratei natalităţii, ca urmare a promiscuităţii sexuale şi a bolilor generate de aceasta, noul guvern totalitar şi teocrat stabileşte noua ordine. Noua Americă imaginată aici este foarte asemănătoare regimurilor totalitare din Estul Europei: hrana este raţionalizată, libertatea de exprimare şi de acţiune nu mai există, centrele universitare sunt transformate în centrele roşii de reeducare a femeilor noii societăţi. Aici femeile sunt cetăţeni de clasa a doua, sunt capturate şi folosite ca obiecte cu funcţii pur reproductive. Prin lege le este interzis să lucreze, să deţină proprietăţi, să se ocupe de bani sau să citească. Oricine încearcă să scape este pedepsit. Trupul nu le mai aparţine, teroarea este călăuzitoarea oricărui moment, iar supravieţuirea este scopul final. Femeile sunt clasificate în şase categorii: Soţiile Comandanţilor care participă la violul ritualizat al însămânţăriislujitoarelor　– tinere fertile menite să procreeze pentru Comandanţi;　Marthe-le se ocupă cu creşterea copiilor; Mătuşile sunt femeile　care nu fuseseră căsătorite niciodată şi care administrau Centrele de Reeducare;Econosoţiile– nevestele bărbaţilor mai săraci care aveau în responsabilitate familiile lor şiNefemeile – condamnate să-şi petreacă viaţa în Colonii, sclave care nu puteau procrea, fiind considerate rebuturi umane. Femeile se disting prin culoarea veşmintelor: verde pentru soţii şi roşu pentru slujnice. Comandaţii din Galaad pretind revenirea la valorile tradiţionale şi practică ceremonii de însămânţare a slujnicelor, în prezenţa soţiilor, deşi, clandestin, vizitează bordeluri şi restaurante de lux şi locuri care amintesc de realitatea fostei societăţi libere. Teroarea şi ipocrizia sunt principalele elemente pe care se sprijină relaţiile dintre conducători şi supuşi. Şi toată dezumanizarea la care este supusă femeia (privare de libertate, violenţă, acte de mutilare, abuz fizic şi viol) se face în numele Binelui. Dar bine nu înseamnă bine pentru toată lumea!

　Povestea servitoarei este povestea lui June Osborne, o femeie de 33 de ani, capturată în timp ce încerca să fugă cu soţul şi fetiţa lor. June, redenumită Offred (Elisabeth Moss), este trimisă la domiciliul comandantului Fred Waterford (Joseph Fiennes) şi al soţiei sale, Serena Joy (Yvonne Strahovski), şi forţată să se supună serviciului sexual ca o ultimă încercare disperată de a repopula lumea. Ea are un singur scop: să supravieţuiască şi să-şi regăsească fiica răpită de sistemul totalitar. Expresivitatea artistică a actriţei Elisabeth Moss este desăvârşită în personajul June/ Offred. Are candoare şi ambiţie, este inteligentă şi seducătoare, dar are şi forţa persuasivă necesară împlinirii scopului. Întreaga distribuţie este atent aleasă, un rol de excepţie face Ann Dowd în Mătuşa Lydia. Margaret Atwood a mărturisit că iniţial titlul cărţii era Offred. Acesta semnifică faptul că slujnica este proprietatea comandantului Fred Waterford, dar aminteşte cititorului şi cuvântul oferit, în sensul de ofrandă religioasă pentru sacrificiu.

Distopiile literare şi cinematografice pot fi fascinante, lumile imaginare negative fiind rapid asimilate în mentalul colectiv. Ficţiunile distopice reflectă invariabil preocupările şi temerile culturii contemporane. Trei dintre celebrele distopii literare, devenite apoi şi cinematografice sunt Fahrenheit 451, 1984 şi Portocala mecanică. Margaret Atwood a mărturisit că a fost foarte inspirată de romanul din 1949 al lui Orwell, în scrierea propriei cărţi, iar lumea imaginată de ea este la fel de terifiantă precum lumea în care se ard cărţi, pentru că „îi fac pe oameni nefericiţi”, îngânduraţi şi antisociali, sau lumea în care totul este monitorizat pe ecrane imense, unde viaţa nu mai aparţine celui ce o trăieşte, ci celor care conduc lumea. Fahrenheit 451　este regizat în 1966de François Truffaut, iar scenariul are la bază romanul omonim din 1953, al lui Ray Bradbury. Aici lectura este un act interzis, lucrurile se recunosc după culoare şi după o cifră specifică. Este o lume desemantizată, impersonală, rece, dominată de monopolul televiziunii, plină de programe stupide, străzile sunt mai mereu pustii, iar oamenii nu se pot dezlipi din faţa fascinantului ecran. În 1984 lumea este divizată în trei superputeri care se află în stare de război. Restricţiile sunt foarte dure în privinţa alimentelor, libertăţilor şi mişcărilor oamenilor. Stăpânul Oceaniei este Big Brother. Acasă, oamenii au instalate tele-ecrane, care pot urmări, vizual şi sonor, tot ceea ce se petrece în fiecare locuinţă. Portocala mecanică este filmul regizat de Stanley Kubrick în 1971, ecranizat după romanul cu acelaşi nume al lui Anthony Burgess, apărut în 1962. Personajul principal este Alex DeLarge, un delincvent carismatic şi psihopat ale cărui plăceri erau muzica clasică, violul şi ultra-violenţa. El conduce un mic grup de huligani, iar filmul prezintă crimele îngrozitoare ale acestui grup, capturarea lui Alex de poliţie şi încercarea doctorilor de a-l reabilita prin intermediul unui experiment psihologic controversat.

Discursul cinematografic pendulează între prezentul cenuşiu şi absurd pe care îl traversează personajele şi trecutul unei vieţi într-o societate liberă. Poate unica forţă pe care o are personajul lui June vine din amintirile care-i alină prezentul terifiant. Imaginile sunt violente, viscerale, şocante, construite cu atenţie la detalii. Fiecare episod dezvăluie imagini-şoc. Una dintre acestea se leagă de zidul care înconjoară Galaadul; acolo sunt spânzurate în cârlige, cu saci traşi peste cap, cadavrele celor care fuseseră doctori, cândva, iar acum se descoperise că provocaseră avorturi. Seria Povestea slujitoarei reuşeşte să contureze perfect o comunitate imaginară înspăimântătoare, cu toate caracteristicile distopiilor: o societate dezumanizată de/ printr-un guvern totalitar.