• Regia: Andrey Zvyagintsev

• Scenariul: Oleg Negin, Andrey Zvyagintsev

• Distribuţia: Maryana Spivak (Zhenia), Aleksey Rozin (Boris), Matvei Novikov (Alexei, fiul Zheniei şi al lui Boris), Marina Vasilieva (Maşa), Andris Keišs (Anton), Serghei Dvoinikov (Ivan), Artyom Zhigulin (Kuznetsov), Evgeniya Dmitrieva (stilista), Aleksey Fateev (coordonatorul echipei de căutare şi salvare), Denis Tkachev (voluntar în echipa de căutare)

• Muzica: Evgueni Galperine şi Sacha Galperine

• Imagine: Mikhail Krichman

• Montaj: Anna Mass

• Producători: Alexander Rodnyansky, Sergey Melkumov, Gleb Fetisov

• Coproducţie europeană: Rusia, Franţa, Germania, Belgia

• Durata: 128 min.

• Filmările au avut loc în diferite locaţii din Moscova.

• Premiera mondială: 18 mai 2017 la Festivalul Internaţional de Film de la Cannes.

• Până în februarie 2018, filmul a luat 15 premii şi 30 de nominalizări:

– Festivalul de Film de la Cannes, 2017: Premiul Juriului

– Asia Pacific Screen Awards, 2017: Andrey Zvyagintsev – cel mai bun regizor

– Premiile Europene de Film, 2017: Mikhail Krichman – cea mai bună imagine; Evgueni Galperine şi Sacha Galperine – cea mai bună muzică;

– Festivalul de Film de la Londra, 2017: Andrey Zvyagintsev – cel mai bun film

– Premiile Asociaţiei Criticilor de Film din Los Angeles: Andrey Zvyagintsev – cel mai bun film străin

– Festivalul Internaţional de Film de la München, 2017: cel mai bun film internaţional

– Festivalul de Film de la Zagreb, 2017: cel mai bun film

– Premiile Academiei Americane de Film 2018: nominalizare cel mai bun film străin

– Golden Globes, 2018: nominalizare cel mai bun film străin

Cel mai recent film creat de regizorul Andrey Zvyagintsev este coproducţia europeană NELYUBOV (Fără dragoste, 2017), cu premiera mondială în mai 2017 la Festivalul Internaţional de Film de la Cannes (Premiul Juriului), nominalizat la Premiile Academiei Americane de Film 2018 pentru cel mai bun film străin. În 2003, regizorul rus a fost laureat al Festivalului de Film de la Veneţia – Leul de Aur pentru primul său lungmetraj, Întoarcerea (2003). Toate producţiile sale devin remarcate în cadrul festivalurilor, al doilea film, Exilul (2007), a fost nominalizat pentru Palme d’Or, iar Elena (2011) a luat Un certain regard, la Cannes în 2011. Nominalizat la Palme d’Or, capodopera Leviathan (2014) a câştigat premiul cel mai bun scenariu la Cannes şi Globul de Aur pentru cel mai bun film străin. Fără dragoste a fost filmat cu sprijin internaţional, după ce guvernul rus a respins filmul Leviathan, care demasca o parte din corupţia din actuala Rusie.

Predilecţia lui Andrey Zvyagintsev pentru subiecte tragice şi teme legate de viaţa de familie pare deja stabilită, cele cinci pelicule ale sale (Întoarcerea, 2003; Exilul, 2007; Elena, 2011; Leviathan, 2014, şi Fără dragoste, 2017) având subiecte sensibil similare, cu situaţii dramatice şi deznodământ tragic. Scenariile acestora au în comun tema destinului crunt, a lumii aflate iremediabil în prăbuşire, a oamenilor prăvăliţi în abisul existenţei lor. De cele mai multe ori, unul dintre personajele principale moare: se sinucide sau este ucis. În multe dintre filme, personajele întruchipate de băieţi în jurul vârstei de 10-12 ani sunt personaje-cheie, figuri centrale ale scenariului, cu puternic impact emoţional asupra spectatorului. În primul film, Întoarcerea, în timpul primei excursii (călătoria iniţiatică) cu tatăl lor, reîntors acasă după 12 ani de absenţă, doi fraţi, Ivan şi Andrei, asistă neputincioşi la moartea accidentală a acestuia. Unul dintre băieţi ameninţa că va sări dintr-un turn de observare, iar tatăl, încercând să-şi convingă fiul să nu se sinucidă, cade şi moare sub privirile şocate ale fiilor lui. Ei târăsc cadavrul tatălui într-o barcă ce se scufundă, luându-le ultimele clipe cu tatăl lor. Filmul se închide cu fotografii din călătoria lor împreună. În Leviathan, lipsit de afecţiunea maternă, alergând spre stâncile de pe ţărm, în preajma scheletelor de balene, copilul se refugiază în pustiul existenţei sale – gri precum pietrele pe care plânge; descărnată precum oasele chitului, viaţa sa de acum înainte nu va mai fi nici măcar cum era. Înfrântă de conştiinţa-i pătată, mama sa, Lilia, se sinucide, iar tatăl este acuzat de crimă şi închis pentru o faptă necomisă.

Subiectul tragic din pelicula Fără dragoste este prefigurat oarecum de toate celelalte filme ale lui Zvyagintsev. Se spune că un regizor filmează mereu acelaşi film. Regăsim atmosfera urbană cenuşie din Elena, antinomia celor două lumi ale societăţii moderne, opulenţa afişată a unor personaje şi vicisitudinile vieţii altora. Un soi de furie vindicativă a sorţii se năpusteşte peste toate aceste personaje, a căror vină tragică le cufundă tot mai mult în abis. Revine aproape obsesiv tema copilului abandonat într-o formă sau alta. Alioşa (Alexei) are 12 ani şi ochii unui om de 70 de ani. Tăcut, copilul stă cuminte şi trist la masa de lecţii, ochii lui privesc un parc desfrunzit de toamnă. Nimic luminos nu va răsări din clipele ce vor urma. Povara lipsei de afecţiune este infiltrată în fiecare gest, în toate tăcerile. Părinţii lui divorţează. Boris (Aleksei Rozin) şi Zhenya (Mariana Spivak) au deja alţi iubiţi, se ceartă zilnic în casa unde locuiesc încă împreună cu fiul lor Alexei (Matvei Novikov). Mereu absorbită de mesaje pe iphone, interesată doar de trupul ei, mama lui Alioşa merge la coafor, la cosmetică, la întâlnirile amoroase cu amantul. Privirea ei este umbrită de repulsia faţă de propriul copil pe care îl respinge făţiş. Zhenya e implicată într-o aventură pasională cu un om mai în vârstă, bogat, care o numeşte cel mai minunat monstru din lume, iar ea mărturiseşte senină că n-a iubit pe nimeni cu adevărat. Boris, tatăl copilului, are o iubită însărcinată deja; se teme pentru statutul său de la firma unde lucrează şi evită să îşi asume custodia copilului. Nici mama nu doreşte custodia. În noaptea în care ea privea cu patimă spre viitorul ei fericit alături de omul bogat, Alioşa era deja dispărut de acasă.

Asemenea balenei descărnate din Leviathan, clădirea părăsită, unde Alioşa îşi căuta refugiul din zona familială dominată de conflict, este scheletul urban imund, cenuşiu, năpădit de ape şi rugină, cioburi, păstrând încă urmele unei nunţi, ale unei existenţe fericite. Clădirea părăsită este, de fapt, căsnicia celor doi, spartă, despuiată, cenuşie şi pustie. În prăbuşirea ei, agaţă şi sufletul celui mic, neiubit, nedorit, ascuns în ţipătul mut al şocului şi al disperării, dincolo de uşa unde i se stabilea abandonul.

Filmarea trece dincolo de impecabil, Mikhail Krichman este un poet al imaginii care captează deplin indiferenţa mamei, aspiraţiile goale ale vieţii, apartamentele luxoase, pădurea răscolită de echipa de voluntari, tot freamătul căutării copilului şi disperarea care-i cuprinde pe părinţi la morga unde vin să identifice trupul unui copil. Izbucnesc în lacrimi; tatăl se prăbuşeşte lângă un zid. Nu ştim dacă l-au văzut acolo pe Alioşa. Refuză testul ADN. În următoarele cadre, Boris îl trânteşte într-un ţarc pe noul lui fiu de doar 2-3 ani, iar Zhenya aleargă în aerul iernii pe banda de pe terasa apartamentului bărbatului bogat. Pentru ei nu mai există bucurie, lumină, iubire sau iertare. Pe un stâlp, afişul cu fotografia copilului lor dispărut. Imaginea se închide rotund, în parcul în care începuse. Singurul semn al trecerii lui Alioşa prin lume e banda de securitate atârnând deasupra vieţilor placide ale celor rămaşi în urma sa.

Marcă regizorală devine construcţia tip crescendo, un adevărat joc al intensităţilor. Există o anume tensiune întreţinută la nivelul compoziţiei regizorale, prin acordurile dramatice ale muzicii compuse de Evgueni Galperine şi Sacha Galperine. Andrey Zvyagintsev creează un film tragic, tulburător, despre criza unei căsnicii şi relaţia părinţilor cu copiii, despre lipsa iubirii în diverse forme şi despre o lume lipsită de valori, surprinsă în prăbuşire, dominată de aspiraţii frivole, dorinţă de bani şi de lux. Fără dragoste, lumea e pustiită.