• Regia: Bryan Singer

• Scenariul: Anthony McCarten

• Distribuţia: Ramy Malek (Freddie Mercury / Farrokh Bulsara), Adam Rauf (young Farrokh), Lucy Boynton (Mary Austin), Gwilym Lee (Brian May), Ben Hardy (Roger Taylor), Joseph Mazzello (John Deacon), Aidan Gillen (John Reid), Tom Hollander (Jim Beach), Allen Leech (Paul Prenter), Mike Myers (Ray Foster), Aaron McCusker (Jim Hutton), Meneka Das (Jer Bulsara, mama lui Freddie), Ace Bhatti (Bomi Bulsara, tatăl lui Freddie)

• Producători: Graham King şi Jim Beach

• Imagine: Newton Thomas Sigel

• Editare: John Ottman

• Muzica: Queen

• Decor: Lucy Howe, Anna Lynch-Robinson

• Costume: Julian Day

• Durata: 134 min.

• Filmările s-au făcut în Marea Britanie/ Hertfordshire/ Bovingdon Airfield; Londra; Surbiton/ Surrey; Germania/ München/ Bavaria şi China/ Hong Kong.

Premiera mondială a fost pe 23 octombrie 2018 la Londra

Chiar dacă este mereu prezentat drept biografia cinematografică a lui Freddie Mercury, Bohemian Rhapsody este, mai întâi de toate, celebrarea uneia dintre cele mai iubite trupe rock din toate timpurile – Queen. Aşadar, mare parte din spectatori sunt chiar fanii trupei. Scenariul scris de Anthony McCarten se concentrează pe imaginea solistului, Freddie Mercury şi biografia acestuia, evidenţiind contribuţia covârşitoare a lui Freddie la transformarea trupei Smile în Queen, în anul 1970, şi evoluţia acesteia. Compoziţiile sale au schimbat destinul colegilor de trupă, impunând un stil rock eclectic, schimbând traiectoria de rock progresiv şi metal rock în arena rock şi pop-rock, acorduri ceva mai prietenoase, gata să cucerească difuzările la radio şi, implicit, mulţimile. Şi Queen a cucerit mulţimile datorită geniului creator al lui Freddie, unul dintre cei mai dăruiţi performeri rock ai lumii.

Titlul filmului este impus de melodia compusă de Freddie Mercury, Bohemian Rhapsody, inclusă în albumul A night at the Opera / O noapte la operă (1975). Titlul reliefează complexitatea acesteia, ilustrează caracterul de poem muzical liber cu inserţii variate, având structura unei mini-opere; durează şase minute şi trece prin momente a capella, baladă, solo de chitară, elemente de operă, hard rock şi heavy metal, apoi reluarea rapidă a motivelor muzicale anterioare. Este una dintre melodiile cele mai cunoscute şi mai iubite ale trupei, iar momentul includerii acestei melodii în film în concertul Live Aid este unul dintre punctele de cotitură emoţională.

Povestea urmăreşte ascensiunea trupei Queen şi a solistului acestuia, Freddie Mercury, de la prima întâlnire cu muzicienii trupei, până la concertul Live Aid din 1985. Filmul a fost anunţat încă din 2010 şi a fost produs la iniţiativa chitaristului Brian May, care a supravegheat atent tot procesul de producţie, a fost prezent pe platourile de filmare şi a oferit toate informaţiile posibile pentru ca pelicula să fie conform realităţii. Cu toate acestea, există destule inadvertenţe de ordin temporal, pe care le putem ignora, atât timp cât este de înţeles că servesc scenariului. Iată câteva dintre acestea: formarea trupei nu a fost atât de rapidă şi de simplă ca în film; Freddie nu a cunoscut-o pe Mary Austin în aceeaşi seară în care s-a alăturat trupei; Ray Foster este un director executiv fictiv, foarte puţin inspirat din imaginea directorului EMI, Roy Featherstone; trupa Queen nu s-a despărţit niciodată, deci, concertul Live Aid nu a fost o reuniune; Freddie nu a aflat că este HIV pozitiv decât în aprilie 1987, nu înainte de Live Aid (1985); Jim Hutton, partenerul de viaţă al lui Freddie era hair-stilist, nu era chelner, şi s-au cunoscut într-un club, nu la o petrecere privată la Mercury, aşa cum este prezentat în film.

Deosebit de accentuată în film este istoria iubirii cu Mary, prima şi unica sa logodnică, relaţia lor fiind importantă mai ales pentru creativitatea lui Freddie, acesta compunând atunci unele dintre cele mai valoroase creaţii Queen. Filmul respectă dorinţa lui Brian May, care a protejat mereu imaginea lui Freddie, după dispariţia acestuia; se evită elegant secvenţele legate de sexualitatea solistului şi de momentul diagnosticării cu HIV. Deşi a fost iubitul lui mulţi ani, relaţia cu Jim Hutton este amintită pe ultima sută de metri a filmului. Creditul regizoral nu îi aparţine în totalitate lui Bryan Singer, acesta dovedindu-se neimplicat în proiect, lipsind de la filmări, a fost concediat şi înlocuit cu Dexter Fletcher, care a continuat producţia. Nu pot fi ignorate secvenţele clişeu cu hărţuirea vedetei de jurnalişti, dar muzica şi unele secvenţe făcute cu umor salvează filmul de la banala construcţie regizorală. Ceea ce persistă mult timp după vizionare este o profundă nostalgie.

Pregătirile pentru filmări au început în iulie 2017, în Marea Britanie, filmările începând în septembrie, chiar cu secvenţele concertului Live Air din 1985. O replică exactă a stadionului Wembley a fost creată şi adusă la Aerodromul Bovingdon, gata pentru repetiţii în septembrie, iar Malek mărturiseşte că acestea au fost primele secvenţe filmate şi a simţit că este un nou test pentru acest rol, pentru că filmau exact momentele în care se putea observa dacă reuşeşte să devină Freddie Mercury. Actorul a fost cucerit de personalitatea pe care o studia, iar la finalul filmărilor, pe 29 ianuarie, ajunsese să fie deja super fan Queen.

Actorul american cu origine egipteană, Ramy Malek (Freddie Mercury/ Farrokh Bulsara), reuşeşte performanţa absolut extraordinară de a întruchipa un star a cărui imagine este aceea a unui zeu rock. Dincolo de atuurile asemănării cu Freddie Mercury, este evidentă pasiunea lui Rami Malek de a studia un adevărat personaj scenic precum solistul formaţiei Queen. Energia şi acurateţea asumării acestei personalităţi determină emoţie continuă mult timp după ce filmul s-a sfârşit. Răpit din cotidianul anului 2018, spectatorul plonjează într-un trecut al anilor de tinereţe ai lui, sau ai părinţilor lui, sau chiar dacă nu ştie istoria Queen, nu a ascultat vreodată Queen, nu are nicio importanţă, atât timp cât este imposibil să nu simţi muzica fabuloasă pe care au creat-o. Întruchiparea lui Malek mizează pe capacitatea de a expune fragilitatea, sensibilitatea şi candoarea sufletului lui Freddie – un om atât de singur, ale cărui versuri vorbesc mult despre iubire, despre nevoia de a iubi şi de a fi iubit (Somebody To Love, Love of my life, Crazy Little Thing Called Love, Good Old-Fashioned Lover Boy). Pentru că se credea că este un foarte bun dansator, Freddie a fost invitat de Baletul Royal din Londra să performeze ca dansator şi solist, însă nu era deloc aşa. Freddie nu putea să danseze. Ceea ce se întâmpla cu el pe scenă, în faţa a zeci de mii de persoane, era un soi de combustie coregrafică spontană, cu mişcări imprevizibile. În spectacolele de la baletul regal, Freddie cânta purtat pe braţe de dansatori. După studiul îndelungat de mişcare, canto şi dicţie, Malek reuşeşte să devină pe ecran starul Freddie, a king of magic cu costume extravagante, care şi-a sublimat timiditatea şi fricile în creaţie muzicală, dar şi Freddie care iubea pisicile şi purta leneş halate de mătase cu imprimeuri colorate.