• Regia: Quentin Tarantino

• Scenariul:Quentin Tarantino

• Distribuţia: Leonardo DiCaprio (Rick Dalton), Brad Pitt (Cliff Booth), Margot Robbie (Sharon Tate), Emile Hirsch (Jay Sebring), Margaret Qualley („Pussycat”), Timothy Olyphant (James Stacy), Julia Butters (Trudi Fraser), Austin Butler ca („Tex”), Dakota Fanning („Squeaky”), Bruce Dern (George Spahn), Mike Moh (Bruce Lee), Luke Perry (Wayne Maunder), Damian Lewis (Steve McQueen), Al Pacino (Marvin Schwarzs), Brenda Vaccaro (Mary Alice Schwarzs), Nicholas Hammond (Sam Wanamaker), Samantha Robinson (Abigail Folger), Rafal Zawierucha (Roman Polanski), Lorenza Izzo (Francesca Capucci), Costa Ronin (Wojciech Frykowski), Damon Herriman (Charles Manson), Quentin Tarantino (regizorul reclamei de ţigări Red Apple), Sayuri (Brandy, câinele lui Cliff Booth).

• Producător:David Heyman, Shannon McIntosh, Quentin Tarantino

• Imagine: Robert Richardson

• Montaj: Fred Raskin

• Decor: Nancy Haigh

• Costume: Arianne Phillips

• Durata: 161 min.

• Filmările s-au făcut între 18 iunie şi 1 nov. 2018, în Corriganville, ferma Ray Corrigan/ California; Sky Drive/ Los Angeles; Tustin/ California; Paramount Drive-In Theaters – Paramount/ California; Santa Clarita/ California; Musso & Frank Grill, Hollywood, Los Angeles; Western Street, backlot, Universal Studios, Universal City/ California; Bruin Theater, Westwood, Los Angeles; Toluca Lake/ California

• Columbia, departamentele La Guajira şi Magdalena, în Sierra Nevada de Santa Marta.

• Premiera mondială a fost pe 21 mai 2019 la Festivalul de Film de la Cannes.

• a primit până în prezent 3 premii şi 7 nominalizări:

· Festivalul de Film de la Cannes/ 2019:

* Quentin Tarantino – nominalizare Palme d’Or pentru cel mai bun film

* Câinele Sayuri – Premiul Palm Dog

· Golden Trailer Awards/ 2019: Sonny, Buddha Jones - cel mai bun teaser

· Premiile Societăţii Internaţionale a cinefililor/ 2019: cel mai bun scenariu

· Festivalul Internaţional de Film de la Locarno/ 2019: nominalizare Quentin Tarantino – premiul Variety Piazza Grande

Alegerea titlului face referire la două dintre filmele regizate de Sergio Leone, unul dintre regizorii preferaţi de Tarantino, ale cărui pelicule i-au marcat profund modul de a crea filme: western-ul Once Upon a Time in the West (1968) şi Once Upon a Time in America (1984). A fost odată este o formulă magică ce transportă automat spectatorul într-o poveste pe care Tarantino o colorează minuţios, nostalgic şi cu mult umor, dezvăluindu-ne un Hollywood al copilăriei sale (Tarantino avea doar 6 ani în 1969), cu plimbările în maşină, muzica de la radio şi reclamele neon luminoase ale diferitelor locaţii. Acţiunea este plasată în Hollywood-ul anului 1969, un an cu evenimente diverse: astronautul americanNeil Armstrong a păşit pe lună; 1969 este şi anul Festivalului Woodstock şi cel în care John Lennon şi Yoko Ono s-au căsătorit şi au promovat pacea mondială, dar este şi anul declinului mişcării hippie şi unul dintre anii tragediilor războiului din Vietnam. În 1969, actorul şi regizorul Lee Strasberg fondează Lee Strasberg Theatre and Film Institute, renumita şcoală de actorie. ‘69 este anul lansării filmului Easy Rider (un road movie independent cu Peter Fonda şi Dennis Hopper, un film care explorează tensiunile din S.U.A. în anii 60 – ascensiunea mişcării hippie, consumul drogurilor) şi al western-ului The Wild Bunch, regizat de Sam Peckinpah, un film controversat din cauza violenţei, dar şi remarcabil prin tehnica revoluţionară a editării în mai multe unghiuri, cu decupaj rapid, cu imagini normale şi lente.

Cel mai recent film creat de Tarantino este dominat de memoria emoţională, o minunată declaraţie de iubire pentru spaţiul copilăriei sale, un spaţiu material şi imaterial, concret şi dispărut, un spaţiu fără început şi sfârşit, pe care îl umple cu toate bucuriile şi ciudăţeniile universului său cinematografic. Once upon a time…respiră toate celelalte filme ale sale, dar şi imagini de arhivă: datorită tehnologiei, personajul lui DiCaprio (Dalton) apare în Marea evadare (1963), în rolul pe care l-a jucat Steve McQueen; C.C. and Company şi The Wrecking Crew (1969), în care Sharon Tate joacă alături de Dean Martin. Pe afişul filmului Red Blood, Red Skin, inspirat de Land Raiders (1970), Dalton apare alături de Telly Savalas. În universul ficţional al lui Tarantino lanţul de fast-food inventat de acesta, Big Kahuna Burger, apare pe un panou publicitar şi sunt introduse încă două mărci noi: Chattanooga Beer şi hrana pentru câini Wolf’s Tooth. Desigur, apare şi renumitul brand fictiv de ţigări Red Apple Cigarettes, personajul Rick Dalton filmează o reclamă pentru acestea cu sloganul Better drag, more flavour, less throat burn. Ţigările Red Apple (1862) apar în multe filme Tarantino: Pulp Fiction, From Dusk Till Dawn, Four Rooms, Kill Bill, Hateful Eight. Maşina lui Rick Dalton, un Cadillac de Ville, din 1966, este exact maşina condusă de Mr. Blonde (Michael Madsen) în Reservoir Dogs (1992); maşina lui Booth este un Volkswagen Karmann Ghia din 1964, albastru decapotabil, şi este acelaşi model al maşinii pe care o conduce personajul Umei Thurman în Kill Bill 2 (2004); când Dalton şi Booth se întorc din Italia, trec pe lângă peretele cu mozaic albastru din Aeroportul din L.A., acelaşi din Jackie Brown (1997); o secvenţă din The 14 Fists of McCluskey, personajul lui Dalton arde naziştii cu un aruncător de flăcări, este o referire clară la Inglourious Basterds (2009). Dintre semnele distinctive ale filmelor sale se remarcă subiectele satirice, abaterile narative, coloana sonoră dinamică, apariţia personajelor reale alături de cele fictive, flexibilitatea timpului, referinţele pop culture şi exploatarea umorului, în moduri diverse. Umorul negru, deseori sângeros, devine marcă a universului Tarantino. Odată cu acest film, Tarantino atinge un punct maxim al rafinamentului construcţiei cinematografice, topind în alchimia peliculei secvenţe autentice din arhiva Hollywood-ului, secvenţe de film în film, pe care le absoarbe şi le transformă, în sens intertextual cinematografic, dar şi în sens metatextual (într-o sală de cinema personajul Sharon Tate – Margot Robbie – o priveşte pe actriţa reală Sharon Tate jucând în filmul The Wrecking Crew; delicateţea transformării momentului tragic care a dus la moartea actriţei Sharon Tate).

Ideea scenariului a apărut cu zece ani în urmă, când Tarantino a descoperit că unul dintre actorii cu care filma avea de 20 de ani aceeaşi dublură pentru cascadorii, iar relaţia dintre cei doi l-a fascinat şi l-a inspirat să creeze povestea prieteniei dintre actorul Rick Dalton (Leonardo DiCaprio) şi cascadorul său Cliff Booth (Brad Pitt). Tarantino alege să plaseze la finalul filmului un element de conflict (oribila crimă din casa Polanski), căruia îi creează propria rezolvare, realizată în cheia recognoscibilă, sângeros, cinic şi cu mult umor negru. Deşi pare că Pitt ar avea un personaj mai puţin important decât DiCaprio, în realitate, apariţia lor conturează imaginea unui cuplu profesional care funcţionează şi dincolo de platoul de filmare. DiCaprio joacă un personaj inventat, Rick Dalton, un actor de seriale tv şi western, uşor blazat şi vulnerabil, aflat pe marginea prăpastiei, cumva la data de expirare, incapabil să facă saltul în noua eră a cinema-ului, curtat de un impresar jucat de Al Pacino (Marvin Schwarzs) să filmeze la Roma într-un western. Brad Pitt colorează cu farmec personajul Cliff Booth, dublura lui Dalton, mai mult şofer şi băiat bun la toate decât cascador. Tarantino alege ca Dalton să fie vecin cu Sharon Tate şi Polanski. Actriţa Margot Robbie creează personajul Sharon Tate solar, senin, aflat în plină ascensiune, trăind visul american de la Hollywood, căsătorită cu un regizor celebru deja, Roman Polanski, şi viitoare mămică. Prin introducerea acestui personaj real, scenariul lui Tarantino valorifică, de fapt, nu postura de victimă, ci imaginea unei actriţe care deţinea toate calităţile unei vedete de cinema, iar răsturnarea de situaţie, deşi extrem de violentă, este un delicat semn care închide şi deschide povestea într-un magic „ce-ar fi fost dacă”. Ce roluri ar mai fi avut Sharon Tate? Ar fi jucat cu siguranţă în filmul Tess (1979) regizat de soţul său zece ani mai târziu, căruia îi dăruise cartea lui Thomas Hardy, Tess d’Urberville (1891). O apariţie specială este Sayuri (crin mic), care joacă personajul Brandy, câinele lui Cliff Booth. Personajul canin este adevărata vedetă a finalului, iar Festivalul de Film de la Cannes/ 2019 i-a acordat Premiul Palm Dog.