Portrait de la jeune fille en feu/ Portretul unei doamne în flcăcări (2019)

• Regia şi scenariul: Céline Sciamma

• Distribuţia: Marianne (Noémie Merlant), Héloďse (Adčle Haenel), Sophie (Luŕna Bajrami), Contesa (Valeria Golino), pictoriţa studentă din atelier (Armande Boulanger), omul din salon (Guy Delamarche), barcagiul (Clément Bouyssou), o ţărancă (Michčle Clément), o ţărancă (Cécile Morel)

• Muzică:Jean-Baptiste de Laubier şi Arthur Simonini

• Decor: Thomas Grézaud

• Costume: Dorothée Guiraud

• Imagine: Claire Mathon

• Editare: Julien Lacheray

• Editare sunet: Valérie Deloof

• Sunet: Julien Sicart

• Amestec: Daniel Sobrino

• Producţie: Bénédicte Couvreur, Véronique Cayla

• Companii de producţie: Lilies Films; Arte France Cinéma şi filme Hold Up (coproducţii)

• Companii de distribuţie: Pyramide Distribution (Franţa); Cinéart (Belgia)

• Durata: 120 minute

• S-a filmat în Franţa, în Bretagne, la Saint-Pierre Quiberon, Morbihan, la Castelul din Chapelle-Gauthier, Rue du Château, La Chapelle-Gauthier, Seine-et-Marne, la Muzeul Etnografic Saint Dégan, Saint Brech/ Morbihan, la Paris.

• Premiera mondială a fost pe 19 mai 2019 la Festivalul Internaţional de Film de la Cannes

• A câştigat 43 de premii şi 124 de nominalizări (*până în martie 2020)

Conceput cu delicateţe, aproape de prototipul cinematografic al homosexualităţii distanţate, Persona (1966, r. Ingmar Bergman), filmul Portrait de la jeune fille en feu respiră o complexitate uluitoare, creează diverse nivele de percepţie şi exploatează tema creatorului de artă, tema iubirii şi a feminităţii, susţinute admirabil în ton feminist, reclamând, totodată, identitatea homosexuală în formă estetică cinematografică. Céline Sciamma creează scenarii şi filme dense, cu dialoguri restrânse, iar tema predilectă din filmele sale este legată de fluiditatea genului şi a identităţii sexuale în rândul fetelor sau femeilor. Filmul de debut, Naissance des pieuvres (2007), a fost selectat pentru proiecţie în secţiunea „Un certain regard” la Festivalul de Film de la Cannes 2007 şi premiat la César 2008 pentru cel mai bun film; Tomboy (2011) şi Bande de filles (2014) închid trilogia dedicată adolescenţei; în 2009 regizează scurt-metrajul Pauline, parte a campaniei guvernamentale anti-homofobie, Cinci filme împotriva homofobiei.

Cele trei mari nuclee din Portrait de la jeune fille en feu sunt iubirea, privirea, metamorfozarea mitului lui Orfeu. Acestea se multiplică într-o poveste de dragoste între două femei din Franţa secolului al XVIII-lea, pe o insulă din Bretania, într-un timp în care această iubire era inacceptabilă: o femeie pictor Marianne (Noémie Merlant) surprinsă în actul creaţiei şi modelul ei, aristocrata Héloďse (Adčle Haenel). În Naissance des pieuvres trei fete adolescente, Marie, Anne şi Floriane descoperă naşterea iubirii; aici trei tinere femei, Marianne, Héloďse, Sophie trăiesc în acelaşi castel, au statut social diferit, dar descoperă împreună iubirea şi o reală prietenie, departe de societatea patriarhală; fiecare dintre ele refuză ideea mariajului şi a maternităţii. Sciamma urzeşte o reţea subtilă cu trimiteri către Gérard de Nerval (Les Filles du feu), Trilogia Orfică (r. Jean Cocteau, Sângele unui poet, 1930; Orfeu, 1950; Testamentul lui Orfeu, 1960) mizează pe intertextualitate, reclamă prezenţa muzei şi rescrie mitul din perspectiva feministă, în descendenţa lui de Beauvoir, Monique Wittig, Sarah Ruhl (Eurydice, 2003). Wittig (Les Guérillčres, 1969; Le Corps Lesbien, 1973) a introdus explicit ideea că Euridice vrea ca Orfeu să se întoarcă, iar în poezia Euridice, Hilda Doolittle susţine că Euridice nu a dorit deloc să fie salvată din Hades („So you have swept me back,/ I who could have walked with the live souls/ above the earth (…)// so for your arrogance/ and your ruthlessness/ I am swept back// (...) why did you turn back?). În timpul conversaţiei despre Orfeu şi Euridice, Marianne, identificându-se cu Orfeu, afirmă că el s-a întors pentru că a ales; Orfeu nu face alegerea celui ce iubeşte, ci alegerea poetului. Alege să păstreze amintirea iubirii.

Mai mult decât un film despre iubirea dintre două femei, Portrait de la jeune fille en feu este un film despre o posibilă iubire şi despre amintirea iubirii, ascensiunea dorinţei, descoperirea senzualităţii şi este, deopotrivă, un film despre forţa privirii, în sensul mişcării #GirlGaze, dar este şi un sublim manifest despre condiţia femeilor în artă şi un manifest pentru drepturile femeilor. Sciamma este una dintre cele mai ardente activiste feministe, printre primii semnatari ai filialei franceze a mişcării 5050 până în 2020 (grup de profesionişti din industria cinematografică franceză care pledează pentru egalitatea de gen în film până în 2020). Tonul feminist al peliculei este susţinut şi de plasarea acţiunii la finele secolului al XVIII-lea, când au existat artiste exemplare ce au fost profesoare de pictură, au revoluţionat arta şi, cu toate acestea, unele dintre ele au fost invizibile în artă doar pentru că era un domeniu dominat de bărbaţi. Lucrarea Femeile invizibile: Artiştii uitaţi din Florenţa (2009, The Florentine Press) descoperă istoria şi influenţa celor treizeci şi cinci de femei artist din Florenţa, ale căror picturi (în jur de 2.000) au fost uitate în mansardele muzeului şi bisericilor din Florenţa. Personajul Marianne (Noémie Merlant) pare să fie inspirat din biografia unor pictoriţe precum: Adélaďde Labille-Guiard (1749-1803) – care a luptat pentru drepturile femeilor în artă şi prima femeie artistă ce a primit permisiunea de a înfiinţa un studio pentru studenţii ei la Luvru; Louise Vigée Le Brun (1755-1842) – creatoare a peste 600 de portrete şi 200 de peisaje, deţinute de marile muzee ale lumii sau colecţii private; Artemisia Gentileschi (1593-1656) – prima femeie care a devenit membră la Accademia di Arte del Disegno din Florenţa, fiica pictorului toscan Orazio Gentileschi, picta în stilul dramatic al lui Caravaggio. Grupul Puterea femeilor prezintă scene cu eroine feminine şi poveşti centrate pe femei din mituri, inclusiv victime, sinucideri şi războinice.

Cu siguranţă, imaginea semnată de Claire Mathon este exemplară, inspirată din creaţiile unor pictoriţe precum cele mai sus amintite, Vigée Le Brun, Artemisia Gentileschi şi Adélaďde Labille-Guiard, portretele lui Corot. Filmul se compune dintr-o multitudine de picturi, portrete şi chipuri, scene surprinse în clarobscurul zidurilor întunecate sau în lumina crudă de la malul mării. Aici pielea devine lumină satinată care transformă culoarea ţesăturii şi a fundalului. Provocarea a fost dată de numeroasele cadre nocturne, fără a folosi prea mult lumina lumânărilor, păstrând ideea misterului, căldura şi culoarea potrivită pentru a capta mişcarea luminii, dansul flăcărilor, fumul. Un alt punct esenţial al filmului este forţa de a capta dialectica privirilor, forţa de atracţie dintre cele două femei, cu o intimitate unică.

Acest film este deopotrivă mărturia momentelor de creaţie ale unei reale pictoriţe, tânăra Hélčne Delmaire care a pictat chiar în timpul filmărilor, ceea ce a conferit credibilitate secvenţelor. A lucrat mai multe versiuni ale celor două portrete cu rochia verde, diverse schiţe de cărbune şi cretă, miniatura Heloďse şi copilul ei şi pictura care a imprimat titlul filmului. Delmaire pictează în ulei, are un stil aparte de a lovi pânza cu pensula, într-un soi de bruscare şi maculare a ceea ce creează. Pare că acesta este un semn distinctiv, introdus şi în portretul cu tânăra doamnă în rochia verde; gestul brutal prin care şterge capul tinerei din pictură implică obsesia pentru distrugere, dar trimite şi la Orfeu cel sfâşiat şi decapitat de menade. Picturile acesteia respiră o melancolie aparte, revendică vulnerabilitatea şi misterul de a fi femeie. Compoziţiile sale surprind cu precădere femei şi părţi de trupuri feminine, plasându-le într-o zonă de fragilitate unică, dar realistă, portrete fascinante ale femeilor cu ochii ascunşi privirii. Trasează o tuşă de culoare într-o explozie ce trece prin pictură ca o lamă, tăind perfecţiunea pentru a dezvălui o nouă energie a culorii.

Una dintre cele mai răvăşitoare poveşti de iubire, filmul Portrait de la jeune fille en feu este creat preponderent de femei, captează memoria iubirii într-un film fascinant ca pictura Artemisiei Gentileschi, Iudita decapitându-l pe Olofern.