• Regia: Jan Komasa

• Scenariul: Mateusz Pacewicz

• Producători: Leszek Bodzak, Aneta Cebula, Krzysztof Rak, Pierre Veroloin

• Imagine: Piotr Sobocinski Jr.

• Costume: Dorota Roqueplo

• Montaj: Przemyslaw Chruscielewski

• Coloană sonoră: Evgueni Galperine, Sacha Galperine

• Design de producţie: Marek Zawierucha

• Decoruri: Andrzej Górnisiewicz

• Distribuţie: Bartosz Bielenia, Aleksandra Konieczna, Eliza Rycembel

Corpus Christi/ Boze Cialo (2019) este unul dintre cele patru lungmetraje regizate de tânărul Jan Komasa (n.1981) – celelalte trei fiind Camera de sinucidere (2011), Varşovia 44 (2014), The Hater (2020) – o producţie importantă în peisajul festivalurilor de film, apreciat cu zeci de premii şi nominalizări ca, de altfel, toate filmele create de Jan Komasa, care au fost lansate şi premiate la diverse festivaluri (Tribeca, Berlin, Cannes şi Veneţia). Scris de Mateusz Pacewicz, scenariul porneşte de la fapte reale, de la un fenomen social foarte des întâlnit în Polonia: apariţia preoţilor falşi. Se pare că la fiecare două luni este descoperit un nou caz de acest gen, totul fiind legat de necesitatea de a avea un statut social important şi respectat în comunităţile catolice poloneze. Modificările scenariului iniţial, cerute de regizor, includ un conflict preexistent: accidentul de maşină care a provocat trauma personajelor din film; secretul durerii micii comunităţi este un simbol pentru dezastrul aerian de la Smolensk din 2010, în care 96 de persoane au murit într-un accident de avion, inclusiv preşedintele şi înalţii oficiali ai Poloniei.

Un tânăr cu un trecut tulburat ajunge într-o parohie mică şi, într-o îndrăzneaţă şi jucăuşă întorsătură de situaţie, glumeşte cu o fată într-o biserică, spunându-i că este preot. Este prezentat parohului, care profită de ocazie pentru a merge la dezalcoolizare şi îl lasă pentru scurt timp să fie preot în locul său. Daniel (Bartosz Bielenia) l-a descoperit pe Dumnezeu în anii de detenţie dintr-o şcoală de corecţie. Nonconformistul părinte Tomasz (Lukasz Simlat), care slujea periodic în şcoala aceea, l-a inspirat să îndrăznească să viseze că, poate, într-o zi va putea absolvi şcoala teologică. La prima predică reproduce frânturi dintr-o predică a părintelui Tomasz: „Fiecare dintre noi este preotul lui Christos”, dar tot acesta îl asigură că nici o şcoală teologică nu acceptă condamnaţi. Ceea ce îi atrage pe oameni în predicile lui Daniel este stilul sincer în care vorbeşte despre Dumnezeu şi despre credinţă într-un mod firesc („Şi tăcerea poate fi o rugăciune”, „Acesta este regatul Cerului şi al Pământului. Este chiar aici, chiar acum”). Daniel a fost deja exclus dintr-o comunitate, poartă stigmatul de infractor, trecutul îl urmăreşte şi îl condamnă. Undeva, în trecut, a bătut pe cineva şi acea altă persoană a ajuns în spital, apoi a murit. A fost un eveniment tragic, dar Daniel nu este un criminal. Sufletul său are nevoie de izbăvire, trebuie să poată să trăiască în continuare cu el, pentru că este captiv în conştiinţa sa. Puţinul timp petrecut în comunitatea care îl vede ca preot îi oferă şansa de a face ceva bun pentru ceilalţi, are sentimentul că aparţine unui loc. Bartosz Bielenia şi-a construit personajul pornind de la întrebarea este posibil ca o persoană să îşi reclame identitatea pornind de la o minciună? Unul dintre tinerii actori de teatru şi film în plină ascensiune, Bielenia a câştigat rolul în urma unor audiţii la care a avut două teme de improvizaţie – să conducă o ceremonie religioasă, improvizând total textul; să poată exprima furia unui animal hăituit, privind direct în camera de luat vederi. Carismatic, cu o fizionomie delicată, cu trăsături feminine chiar, cu o apariţie duală – blând şi imprevizibil, Bielenia creează desăvârşit un personaj care poate rosti gândurile doar cu ochii, vorbind despre credinţă şi compasiune dincolo de religie, dincolo de legământ. Ochii lui sunt durere, furie, iubire, vulnerabilitate. Personajul lui este într-o continuă devenire de-a lungul peliculei, vrea să dăruiască iubire, empatizează profund cu enoriaşii, ştie că Dumnezeu e peste tot: şi atunci când se roagă în tăcere, şi atunci când dansează fericit sau când ascultă emoţionat cântecul unei fete dragi, şi atunci când o iubeşte în casa parohială la lumina icoanelor, şi când mărturiseşte comunităţii cine este.

La nivelul scenariului funcţionează o dualitate care generează două poveşti ce pot fi privite separat: prima este despre un tânăr care pretinde că este preot şi a doua este despre rănile unei comunităţi care a suferit o traumă şi în care cineva pătrunde şi descoperă secrete, păcate şi evenimente tragice. Cele două niveluri de construcţie ale scenariului duc la întrepătrunderea naraţiunilor: un pretins preot care reuşeşte să atingă coarda adevărată a oamenilor din sat.

Ideea filmului porneşte, cum am spus, de la un caz real pe care scenaristul Mateusz Pacewicz l-a dezvoltat, fiind preocupat de fenomenul falşilor preoţi ce a luat amploare în ultimii ani în Polonia. Inspirat de cazul real, dar şi de câteva scrieri precum Noul Testament, Ispititorul de Hermann Broch, Ţapul ispăşitor de René Girard, Il formaggio e i vermi de Carlo Ginzburg. Scenariul urmăreşte povestea devenirii personajului Daniel, care se transformă în pharmakos pentru o comunitate ce a suferit o teribilă tragedie – un accident rutier în care au pierit şapte oameni, majoritatea tineri.

Deşi pare, nu este un film cu temă religioasă, ci este mai mult un film care declanşează întrebări esenţiale despre cum se manifestă iubirea, despre iertare şi compasiune, despre asumarea vinei şi despre adevăr. Povestea aceasta plasată într-o ţară cum este Polonia, unde 90% dintre oameni sunt catolici practicanţi, are o rezonanţă profundă în conştiinţa creştinilor. Explorare provocatoare a vinovăţiei şi răscumpărării, a iertării şi a acceptării, filmul poartă titlul simbolic Corpus Christi, sărbătoarea romano-catolică iniţiată de Sf. Toma de Aquino (Dies Sanctissimi Corporis et Sanguinis Domini Iesu Christi), prin care se celebrează prezenţa reală a trupului şi sângelui Domnului Iisus Hristos în elementele Euharistiei. La sfârşitul procesiunii, se dă binecuvântarea Sfintei Taine. Pentru Daniel, întreaga taină este iubirea, dragostea pentru Hristos, pentru aproape. Nu este om fără de păcat. Daniel atinge smerenia în momentele sale de rugăciune pură, vorbind cu inima, fără a cunoaşte litera liturghiei. Prin rugăciune încearcă să renască, să îşi ispăşească păcatul săvârşit în trecut. În biserică şi în timpul rugăciunilor este locuit de harul lui Dumnezeu, încearcă să devină vrednic de acest har şi prin rugăciune devine liber. Numai un spirit liber poate să se bucure ca Daniel sub ploaia de apă sfinţită. Sfântul Isidor Pelusiotulspune că preotul„este un trimis al Atotputernicului Dumnezeu, atât atunci când săvârşeşte Sfânta Jertfă, cât şi în toată slujirea pe care o împlineşte pentru mântuirea multora”. Dumnezeu este Cel Care lucrează prin el, iar nevrednicia lui, de-ar fi să fie, nu surpă cele săvârşite de el.„Dumnezeiescul altar nu este întinat de faptele rele”. Dumnezeu Se poate sluji de preot ca de o unealtă, chiar vinovat de-ar fi (Jean-Claude Larchet,Viaţa sacramentală, Editura Basilica, Bucureşti, 2015, p. 477-487).

Daniel este prins între vinovăţie şi martiriu, este ţapul ispăşitor hăituit şi însângerat, (ne)aşteptat în această margine de ţară, venit aici mai mult sau mai puţin întâmplător, prin voia Domnului. Deşi slujeşte în straie de împrumut, dar face tot ce-i stă în putinţă spre a ajuta oamenii să depăşească durerea pierderii celor dragi în accident, deşi are puterea să recunoască minciuna, Daniel nu este iertat. Deşi creştinii cred că păcătoşii care îşi recunosc vina şi mărturisesc păcatele sunt iertaţi, vina lui Daniel de a-şi fi arogat statutul de preot nu este trecută cu vederea, este repudiat şi trimis înapoi în detenţie, unde este nevoit să fie din nou violent pentru a supravieţui. Finalul peliculei verifică teza violenţei mimetice originare (Girard – La Violence et le Sacré), sacrificiul din ritualul ţapului ispăşitor, un individ dintre cei de la marginea comunităţii, un criminal ales să preia asupra lui păcatele comunităţii.

Acţiunea este plasată în contemporaneitate, situaţiile sunt create cu dinamism şi originalitate, cu tăceri emoţionante, dar şi cu rapide schimbări de ritm, tonul general al peliculei este propriu unei echipe de creaţie preponderent formate din tineri, regizorul (n.1981), scenaristul şi actorul principal (n. 1992). Deosebit de reuşită este cinematografia filmului, în paletă desaturată, semnată de Piotr Sobociński Jr., care pare că satinează imaginea sub un val de ceaţă.