„Isus a luat asupră-i toate păcatele lumii şi le-a răscumpărat prin moartea lui. Apoi s-a-nălţat la ceruri şi s-a aşezat de-a dreapta Tatălui. El a îndurat nelegiuirea din partea multor oameni. Ca şi tine.”

• Regia: Václav Marhoul

• Scenariul este semnat de Václav Marhoul care a făcut adaptarea romanului Pasărea pictată, scris de Jerzy Kosinski; Tom Abrams – consultant supervizare roman

• Distribuţia: Petr Kotlár (Joska), Nina Sunevic (Marta), Ala Sakalova (Olga), Udo Kier (Miller), Michaela Doležalová (nevasta lui Miller), Stellan Skarsgard (Hans), Harvey Keitel (preotul), Julian Sands (Garbos), Lech Dyblik (Lech), Júlia Vidrnáková (Labina), Aleksei Kravchenko (Gavrila), Barry Pepper (Mitka), Petr Vaněk (Nikodém), Radim Fiala (Cossack), Jitka Cvancarova (Ludmila), Alexander Leopold Schank (ofiţer SS), Alexander Minaev (ofiţer din Armata Roşie)

• Director de imagine: Vladimír Smutný

• Editor de film: Ludek Hudec

• Designer de sunet: Pavel Rejholec

• Design de producţie: Jan Vlasák

• Decor de platou: Maria Kryzhanivska, Yulia Petrova

• Designer de costume: Helena Rovna

• Designer de machiaj: Ivo Strangmüller

• Companii de producţie: Silver Screen

• Producător: Václav Marhoul

• Distribuitori: Bioscop, IFC Films

• Durata: 169 min. S-a filmat în şapte faze, timp de 100 de zile, pe parcursul a 16 luni, din primăvara anului 2017 până în iulie 2018.

• S-a filmat în Cehia, în Slovacia, în Polonia sau în Ucraina (în micul sat Svalovychi din Volinia)

• În timpul vieţii, autorul Jerzy Kosinski a specificat că nu va vinde niciodată drepturile de film pentru această poveste prea personală; dar a mai declarat că îi va permite doar lui Federico Fellini sau lui Luis Buńuel să facă o adaptare cinematografică a cărţii sale.

• Premiera mondială a fost pe 3 sept. 2019 la Festivalul Internaţional de Film de la Veneţia/ 11 sept. 2019 în Cehia

• A câştigat 19 premii şi 11 nominalizări (până în nov.2021)

Din momentul în care a descoperit romanul Pasărea pictată (1965), scris de autorul american de origine poloneză Jerzy Kosinski (1933-1991), Václav Marhoul a fost captivat de această poveste dramatică şi a visat să creeze o adaptare pentru cinema; în 2010 a obţinut drepturile de autor şi a început istovitorul proces de trei ani în care a scris scenariul. Filmul a avut premiera mondială la Festivalul Internaţional de Film de la Veneţia în 2019, iar reacţiile spectatorilor în timpul vizionării sunt notabile, unii dintre ei au spart uşile sălii de proiecţie ca să plece, îngroziţi de ceea ce vedeau pe ecran. Václav Marhoul a creat un film înfiorător despre omul nimicitor şi despre patimile îndurate de un copil evreu în timp ce încearcă să îşi regăsească familia în timpul războiului.

Scenariul are dialog concentrat, se vorbeşte în cehă, rusă, germană, iar pentru localnicii din sate s-a folosit interslava, o limbă semi-artificială bazată pe limbile slave, pentru a evita identificarea cu o anumită naţiune, pentru că atrocităţile descrise nu erau ficţiune, chiar au avut loc în acel timp al războiului în Europa de Est. Scenariul editează tragic o călătorie iniţiatică, o adevărată odisee a unui copil neprihănit şi răbdător ca Iov, dar neînfricat şi ambiţios ca Ulise. Călătoria băiatului păstrează constantele acestei provocări a destinului: scopul călăuzitor – supravieţuirea şi regăsirea familiei, traversarea unor momente periculoase, abandonarea zonei cunoscute, asumarea riscurilor şi incursiunea în necunoscut. Simbolic, rătăcirea prin diferite locuri, întâlnind tot soiul de oameni care-i fac rău, corespunde rătăcirii mitice din labirint. Abuzurile de tot felul, lipsa hranei, a unei case, a căldurii în gerul iernii, devin probe de anduranţă pentru un trup extenuat, pentru un suflet sfâşiat.

Cineastul ceh a descoperit un copil actor fascinant, Petr Kotlár, cu ochii negri şi blânzi, cu privire pătrunzătoare, tristă şi inocentă, cu forţă de expresivitate şi profunzime artistică nativă. Într-un teritoriu nespecificat din zona Europei de Est (Ucraina, Rusia, Polonia), el traversează situaţii limită, întâlneşte oameni care îl marchează. Vârsta personajului principal (un copil) şi alegerea filmării alb-negru trimit rapid către Copilăria lui Ivan (1962), regizat de Andrei Tarkovski. Acţiunea este plasată tot în timpul războiului; Ivan are 12 ani, este şi el singur, părinţii i-au fost ucişi în război. Frapează alegerea unui personaj atât de tânăr pentru o poveste atât de întunecată, dar seninătatea şi fragilitatea unui copil contrastează cu ororile războiului. Impurul (denumit generic aici violenţă) se infiltrează în zona de puritate (reprezentată de copil). Bătut, umilit, violat, prea rar privit firesc sau cu bunătate, un copil singur este aruncat în vâltoarea războiului şi, în lungul drum către casă, devine hăituit ca un animal. Se confruntă cu moartea, cu durerea şi cu violenţa în cele mai teribile moduri (îi este ucis în flăcări un animăluţ, o nevăstuică pe care o îngroapă singur în curtea casei; îşi descoperă în întuneric mătuşa moartă; este martor tăcut la execuţii; ucide el însuşi pe violatorul care îl adoptase şi pe vânzătorul care-l acuzase de furt pe nedrept). În orice loc ajunge, este docil şi încearcă să le fie pe plac gazdelor, munceşte din greu ca să supravieţuiască.

Violenţa expusă frecvent în peliculă este imaginea dimensiunii războiului ca timp paroxistic traversat de umanitate, timp al excesului şi al freneziei distrugerii. O altă formă de violenţă deseori prezentă în film este agresiunea sexuală ca formă de putere. În mecanismul violenţei izvorât din răutate, superstiţie, frică sau prostie, este prins un copil care se află în ipostaza unei victime ispăşitoare. Băiatul este pharmakos pentru toate ororile comise de homo necans. Violenţa care şochează la Marhoul poate fi de reminiscenţă tarkovskiană: în Andrei Rubliov, filmat alb-negru şi structurat în opt capitole cu prolog şi epilog, multe dintre secvenţe prezintă, de asemenea, violenţă, tortură şi cruzime faţă de oameni şi animale (o vacă arzând, un cal în agonie, un câine bătut până la moarte).

Regizorul Václav Marhoul expune un şir terifiant de chinuri şi alternează imaginile crude, violente (animale schingiuite, oameni bătuţi cu bestialitate, copilul; într-un ritual păgân, băiatul este îngropat până la gât şi lăsat pradă ciorilor), cu secvenţele în care serenitatea naturii pare a spăla atrocităţile comise de om (pădurile de mesteacăn, puritatea cătunelor cu colibe sărăcăcioase de paie, cu biserici de piatră, captarea adierii vântului într-un lan de grâu, susurul apei, lumina care străpunge ramurile pădurilor).

Filmul este structurat în nouă capitole (Marta, Olga, Miller, Lech şi Ludmila, Hans, Preotul şi Garbos, Labina, Mítka, Nicodim şi Joska). În distribuţie sunt actori din Cehia, Ucraina, Rusia, dar şi actori internaţionali celebri. Cu ochii săi reci ca gheaţa, Udo Kier joacă rolul unui morar extrem de gelos şi violent, Julian Sands este Garbos, enoriaşul pedofil, Tim Kalkof este ofiţer SS. Numai câţiva dintre oamenii pe care-i întâlneşte în rătăcirea lui se comportă omeneşte cu el: Hans (Stellan Skarsgard), un soldat german care-i cruţă viaţa, Mitka (Barry Pepper), un ofiţer al Armatei Roşii sovietice, un preot amabil şi naiv (Harvey Keitel).

Titlul filmului provine dintr-un capitol în care personajul Lech (Lech Dyblik) vopseşte o pasăre şi o eliberează într-un stol, dar imediat stolul o atacă, observând că are penajul diferit. Pasărea cade moartă sub privirile băiatului care o mângâie întristat. Joska este păsărea pictată. Una dintre cele mai emoţionante secvenţe este imaginea mâinii lui mici care eliberează toate păsările din coliviile lui Lech.

Filmând alb-negru, Vladimír Smutný creează o imagine poetică, în ciuda momentelor de cruzime inimaginabilă. „Oricât de bizar ar părea, în ciuda faptului că lumea din jurul nostru este colorată, filmul alb-negru reproduce o imagine a ei mai apropiată de adevărul psihologic, naturalist şi poetic al artei, bazat pe calităţile privirii noastre” (Andrei Tarkovski, Sculptând în timp, Editura Nemira, Bucureşti, 2015, p. 183). Dincolo de minunata imagine alb-negru, dincolo de mesajul creştin evident, filmul este istovitor, înţesat de prea multe secvenţe greu de privit (comportamente sălbatice, torturi de neimaginat, acte de sadism asupra animalelor şi a copiilor, acte de viol, bestialitate, execuţii). Pasărea pictată surprinde sufletul întunecat al omului şi demonstrează că natura umană este instinctuală, agresivă până la sadism, înclinată spre lăcomie şi exces, este ignorantă şi lipsită de empatie.