Theatrum mundi

- Cum vă place, regia Silviu Purcărete, Teatrul Naţional din Budapesta -

Dincolo de mărturisirea că a scrie despre spectacolele lui Silviu Purcărete devine un act cu adevărat copleşitor şi special totodată, (amintindu-mi că vizionarea spectacolului Phaedra în 1993 a pus amprenta asupra destinului meu), afirm acum, după două decenii în care am urmărit cariera acestui creator, că a descrie ceea ce văd într-un spectacol a cărui regie o semnează, este un exerciţiu fabulos, pentru că numai simpla amintire a acestuia nu poate trezi în mine aceleaşi senzaţii speciale de înminunare, de profundă admiraţie, nici vertijul provocat de tulburătoarele sonorităţi, nici febrilitatea cu care savurez clipa vizionării.

Într-un moment de maturitate artistică desăvârşită, după decenii de cristalizare a multiplelor motive recurente, creaţia regizorală a lui Silviu Purcărete atinge un nivel de esenţializare a teatralităţii care deseori este socotită marcă, manieră, şi nu stil. Profund vizual, aşa cum ne aştepăm de fiecare dată, tuburător şi seducător prin imaginile care produc impact imediat, spectacolul Cum vă place, prezentat în deschiderea oficială a Festivalului Internaţional Shakespeare Craiova 2014, verifică ceea ce este mai important în creaţia lui Silviu Purcărete: complexitatea stilului în care topeşte multiple modalităţi de exprimare artistică, pecetluind faptul că teatrul contemporan fiinţează într-un sincretism care-i permite să-şi revigoreze energia prin extracţii din celelalte arte.

Spectacolul Cum vă place, de W. Shakespeare, regizat de Silviu Purcărete la Teatrul Naţional din Budapesta, se revendică de la cea mai concentrată formulă a esteticii regizorale a lui Purcărete din ultimii ani. Afirmând cu forţă necesitatea devoalării convenţiei, spectacolul se construieşte pe tema lumii ca teatru, conturând un teatru în teatru, culise pe scenă, spaţii care aşteaptă ridicarea cortinei, un dincolo şi un dincoace iscusit create, astfel încât iluzia scenică devine rapid cuceritoare. Debutând lent, cu introspecţia acelui interstiţiu spaţial – culisele, cabinele – spectacolul se deschide precum un univers în miniatură, dintr-o construcţie imensă, rece, apăsătoare, monumentală, într-un spaţiu deschis către un dincolo, către scena vieţii, de fapt, codrul Ardenilor, fabulos imaginat drept insulă, deltă, stufăriş cu pian plutitor.

Recurgând nostalgic la propriile-i semne scenice, respirând plămada spectacolelor sale, Purcărete pendulează între cele două dimensiuni pe care le descrie, între un dincolo fantastic, ireal şi un dincoace real, unde este revelată esenţa, între universul dominat de propriile-i proiecţii, onirice, magice, desenând un peisaj fantastic tulburător (o baltă cu stuf, un cerb rătăcit în noapte, ninsoare, amurguri) şi cel al reflecţiilor asupra teatrului ca orga-nism viu, în permanentă devenire, deschizându-ne acel spaţiu interzis şi inaccesibil – culisele, dezvăluind o lume pe care chiar oamenii de teatru nu o cunosc, cunoscând-o totuşi.

Spectacolul Cum vă place apare drept o călătorie prin universul teatrului privit drept miniatură a lumii. Lentila este fixată asupra actorului, socotit esenţă a teatrului1 , actorul care practică acea estetică a intervalului de care vorbeşte Andrei Pleşu, actorul ridicat la rangul de înger, evoluând între rol şi el însuşi2 , dar şi asupra relaţiilor actorului cu regizorul, fiinţând într-o vecinătate privilegiată, asemenea unor îndrăgostiţi captivi3 . Regizorul actorilor actori din Cum vă place este Jacques melancolicul. Ceea ce este dincoace de oniric, dezvăluie treptat însuşi teatrul (pupitrul de machiaj cu mirosul fierbinte al becurilor care îmbracă oglinzile, culisele descoperite, costumele care aşteaptă să prindă viaţă), omul de teatru (actor, regizor, spectator), produsul de teatru (repetiţia, spectacolul), pentru că insesizabil, tot acest neant, populat cu sumedenie de elemente scenografice, începe să pulseze, alunecând inevitabil în timpul magic al reprezentării. Între timp, graniţa dintre aceste spaţii este anulată, trecem dincolo şi dincoace fără oprelişti, pentru ca, în final, pupitrele de machiaj să lunece lin în fundalul scenei, semn că nimic nu poate fi oprit, că nici o limită nu poate fi de nedepăşit, că totul este pentru noi, că oglinzile care se plimbă, reflectându-ne, închid acelaşi spaţiu, aceeaşi lume, de fapt: lumea ca scenă şi viaţa ca ficţiune dramatică, evanescentă şi efemeră, precum spectacolul de teatru4 . În esenţă, spectacolul Cum vă place este un exerciţiu imaginar al sciziunii dintre a fi şi a părea: nu totul este precum pare (travestiurile); ceea ce ne pare a fi, nu este întodeauna real (un pian plutind dincolo de fereste imense); ceea ce apare, dispare; ceea ce este, nu poate fi (un cerb cu trup de om, un leu cu trup de om, rătăciţi prin vise; un uriaş, oiţe din tinere fecioare blonde rumegând pătrunjel şi behăind mirific în sonorităţi diafane).

Purcărete simte fascinaţia pe care culisele, loc al interstiţiului, acel spaţiu secret, au exercitat-o asupra publicului şi a fructificat deplin experienţa sa într-un spectacol în care ocheanul este întors către scenă ca spaţiu de joc, dar mai ales către actor. Pornind din scenă, din acest spaţiu al metamorfozei, prin excelenţă, actorul se întoarce tot aici, închizând rotund un ciclu de ritm cosmic, magic. Tot ce se petrece aici, dincoace, ţine de ritualuri profesionale: parfumul dulceag al costumelor vechi, un nor de pudră ridicat din cutia de machiaj, totul acesta începe să-şi exercite puterea asupra actorului, transformându-l treptat în celălalt, în timp ce el îşi îmbracă lent sau febril costumul, în timp ce cabiniera îi aduce pantofii, în timp ce schimbă replici din spectacol cu partenerul de scenă, până când tot acest joc devine jocul esenţial; pe nesimţite, metamorfozarea în personaj, în celălalt, asumarea celuilalt este împinsă până la absurdul acceptării convenţiei. Seducţia exercitată de interşanjabilitatea sexelor este covârşitoare, devenind sursa celor mai multe momente comice, dar şi stranii (Rosalinda şi Celia sunt jucate de bărbaţi care se travestesc în bărbaţi, pentru a fi apoi descoperiţi drept femei; Jacques este femeie, pianistul este o femeie în costum de bărbat, saxofinista este, de fapt, un bărbat cu plete şi rochie). Ceea ce era socotit, nu demult, motiv recurent în creaţia lui Purcărete – motivul androginului (Danaidele, Faust), sau anularea totală a sexelor (corul bătrâneilor din Phaedra şi din Orestia) s-a transformat acum în metamorfozarea repetată a sexelor, în sublim travesti drept expresie absolută a teatralităţii5 .

Revelându-se drept personalitate artistică pantagruelică, devorând seducător spaţiul scenic, Purcărete construieşte spectacole în care dimensiunea vizuală devine copleşitoare, unde spaţiul scenic are o dinamică specială, se transformă, se metamorfozează, se mişcă, devenind fluid şi viu. În Faust, tot spaţiul are o viaţă proprie, zidurile se deschid, se mişcă; la fel, şi în Măsură pentru măsură şi în Cum vă place. Deschizând un discurs al motricului, spaţiul se dinamizează, trăieşte pe orizontală şi pe verticală, devenind un adevărat spectacol în spectacol; vitrinele bibliotecii părăsite din Noaptea de la spartul târgului, platformele plutitoare din Faust, ţambalele din Phaedra care dispar fabulos, pânzele mişcătoare din Ubu rex, sau din Titus Andronicus, pânza imensă sugerând apa mării, în Danaidele, totul acesta mişcător impune o viziune magică a obiectului scenografic care prinde viaţă. Devenind organic, spaţiul capătă plasticitate nu doar prin detaliul vizual sugestiv, ci şi printr-un soi de alternanţă static-dinamic. Desigur, ceea ce exersează necontenit Purcărete este o anume voluptate faustică a spaţiului6 , unde manevrează cu dibăcie firescul grandorii, nerefuzându-şi nici un deliciu vizual, oferindu-şi o scenă dominată de energii descătuşate care explodează într-un spaţiu flexibil, magnific. Dobândind în scenă toate extravaganţele tehnice posibile, gândind monumental spectacolele, Purcărete populează spaţiul scenic nu doar cu instalaţii scenografice uluitoare închipuite de Helmut Stürmer şi Dragoş Buhagiar, ci aruncă în joc energiile incandescente ale actorilor care fiinţează într-un spaţiu fremătător de sunete. Sintaxa vizualului nu poate eluda copleşitoarea funcţie a sonorităţilor, de la cuvânt la şoapte, de la muzică la tăcerile respiraţiilor. Purcărete presimte un spaţiu sonor, accentuând valoarea pauzelor, a tăcerilor, a hohotelor de râs sau de plâns, murmurul, frisonul auditiv care se metamorfozează continuu, în ritmul spectacolului. Ceea ce este cu adevărat special, devine forţa cu care regizorul manevrează un fundal sonor, transformându-l într-unul vizual chiar: pentru că deseori, prezenţa instrumentelor muzicale pe scenă nu are doar funcţie sonoră, ci devine de cele mai mult ori o componentă scenografică, încadrată în imaginile vizuale: ţambalele din Phaedra, flautul din Danaidele, timpanele şi vulturocelul din Orestia, taurul cântător din Bacantele, preluat apoi şi în Nevasta lui Pantagruel, pianul obsedant tânguitor şi saxofonul din Cum vă place.

Ceea ce persistă mult după spectacol este o anume senzaţie de stăruire asupra misterului şi parfumul melancolic al viziunii regizorale, care mizează mai mult pe revelarea dimensiunii nostalgice a curgerii timpului, a conştientizării trasformărilor, decât pe dimensiunea ludică şi inevitabil, comică,  neexcluzând-o. Bântuite de sonorităţi, simţuri, ritmuri, viziunile policrome din creaţia lui Silviu Purcărete sunt exerciţii de stil, adevărate spectacole în miniatură care, asemenea unor piese dintr-un mozaic, se conjugă fericit într-o frescă unică şi cu impact emoţional de nestăvilit.

 1 George Banu, Dincolo de rol sau Actorul nesupus, trad. rom. Delia Voicu Editura Nemira, Bucureşti, 2008, pag. 15.

 2 George Banu, Idem, pag. 17.

 3 George Banu, Ibidem, pag. 85.

 4 G.Banu, Shakespeare, lumea-i un teatru, Editura Nemira, Bucureşti, 2010, traducere de Ileana Littera, pag. 27.

 5 G.Banu, Cum vă place - cu Shakespeare şi Purcărete la Budapesta, http://www.cotidianul.ro/cum-va-place-cu-shakespeare-si-purcarete-la-budapesta-232566/

 6 Octavian Saiu, În căutarea spaţiului pierdut, Editura Nemira, Bucureşti, 2008, pag. 333-347.