Conducerea / Contact / Echipa / Editura / Fil. Craiova USR     








Imponderabilitatea fericirii

        de Haricleea Nicolau

THE BROKEN CIRCLE BREAKDOWN - Paradisul spulberat

• Regia: Felix Van Groeningen

• Scenariul semnat de Carl Joos şi Felix van Groeningen se bazează pe piesa scrisă de Johan Heldenbergh (*cel care şi joacă personajul principal masculin, Didier) şi Mieke Dobbels.

• Muzica: The Broken Circle Breakdown Band

• Distribuţia: Veerle Baetens (Elise Vandevelde/Alabama), Johan Heldenbergh (Didier Bontinck/Monroe), Nell Cattrysse (Maybelle), Geert Van Rampelberg (William), Nils De Caster (Jock), Robby Cleiren (Jimmy), Blanka Heirman (Denise).

• Durata: 112 min.

• Pelicula a fost filmată în Belgia, filmările au durat din iulie până în septembrie 2011.

• Premiera: 10 oct.2012

• Premii şi nominalizări:

· desemnat cel mai bun film străin la Premiile Cesar (2014)

· premii pentru cel mai bun film, cea mai bună actriţă, cel mai bun regizor la Premiile Ensor ale cinematografiei flamande

· Veerle Baetens a luat premiul pentru cea mai bună actriţă la Premiile Europene de Film (2013)

· Carl Joos, Felix Van Groeningen au luat premiul pentru cel mai bun scenariu la Tribeca Film Festival

· Veerle Baetens a luat premiul pentru cea mai bună actriţă la Tribeca Film Festival

· Desemnat de Asociaţia Criticilor de Film din Washington D.C. drept cel mai bun film străin

· Premiul publicului la Festivalul Internaţional de Film de la Berlin

· nominalizat la Premiile Academiei (OSCAR), ediţia 86

· nominalizat pentru Premiul Lux (2013)

· nominalizat pentru cel mai bun film străin la Asociaţia Criticilor de Film din Denver (2014)

· nominalizat la Premiile Europene de Film (2013) pentru cel mai bun film, cea mai bună regie, cel mai bun actor, cel mai bun scenariu

 

 

Fără îndoială, filmul european are un parfum inconfundabil, conferit de acea esenţă a cinematografiei de calitate, la care concură complexitatea construcţiei scenariului, inventivitatea regizorilor, profunzimea jocului actorilor şi chiar spaţiul în care este filmat. The Broken Circle Breakdown (*Paradisul spulberat) este un film belgian din 2012, multiplu premiat până în prezent, tânărul regizor Felix Van Groeningen construind scenariul împreună cu Carl Joos, bazându-se pe o piesă scrisă de Johan Heldenbergh (*cel care şi joacă personajul principal masculin, Didier) şi Mieke Dobbels. Încă de la filmul de debut, Felix Van Groeningen a cucerit critica belgiană cu filmul Steve + Sky pentru care a luat Premiul pentru cel mai bun film belgian în 2004, succesul său fiind confirmat cu filmul din 2009, Misfortunates. Van Groeningen scrie el însuşi piese de teatru, este şi regizor de teatru, ceea ce imprimă profunzime în ceea ce priveşte jocul actorilor pe platoul de filmare.

În construcţia scenariului, regizorul mizează pe tehnica pendulării între prezent şi trecut, introducând o serie de flashback-uri care clarifică şi potenţează povestea din prezent. Alunecarea către trecutul personajelor, către înfiriparea poveştii de iubire se întâmplă aproape insesizabil, coloana sonoră jucând un rol predominant în scenariu. De altfel, The Broken Circle Breakdown este, de fapt, povestea de iubire ivită între Didier (Johan Heldenbergh) şi Elise (Veerle Baetens), doi pasionaţi solişti dintr-un grup de muzică Bluegrass (*un tip de country music, influenţată de jazz şi blues). Fără a fi considerată un musical, pelicula abundă în momente de virtuozitate muzicală, coloana sonoră compusă de formaţia The Broken Circle Breakdown Band jucând un rol predominant în scenariu, muzica fiind liantul dintre temele filmului: viaţa, moartea, fericirea, religia. În filmografia lui Felix van Groeningen, muzica reflectă şi potenţează emoţional anumite scene, precum şi caracterul personajelor; de data aceasta, ritmurile bluegrass, dominate de banjo şi voci speciale, dezvăluie caractere incitante (Didier/Monroe), senzuale, puternice şi profunde (Elise).

Iluzia visului american este metafora pe care se construieşte pelicula, personajele principale, Elise şi Didier fiind pasionaţi de muzica bluegrass şi de cultura americană, în general. Didier este iubeşte America, deşi nu a respirat-o niciodată; Didier este convins că acolo toate visele pot deveni realitate; tărâmul făgăduinţei, unde par a fi anulate barierele de origine sau religie, devine un soi de laitmotiv al existenţei lui Didier. În Belgia, Didier/Monroe şi Elise/Alabama trăiesc visul american: ei îşi construiesc ,,America,, lor. America îi uneşte prin muzică, America este love at first sight, America este costumul de baie cu care Elise lustruieşte camioneta roşie pe care tocmai a ,,tatuat,, un cap de taur, America este calul pe care cei doi îşi plimbă iubirea, America este trupul Elisei ,,pictat,, cu simboluri indiene, America este insula de piele de pe pântecul Elisei, cu inimioare semnate Alabama / Monroe (*Didier/Monroe este comitat în inima Elisei/Alabama). America este numele fiicei lor - Maybelle (*numele renumitei soliste de country music Maybelle Carter, sau Mother Maybelle). America este kitsch-ul colorat al tatuajelor Elisei. Devenite laitmotiv al peliculei, tatuajele simbolizează o formă de invocare permanentă a energiilor din altă dimensiune, invocând un potenţial magic. Semne crestate pe trupul ei, tatuajele Elisei sunt o mărturie, sunt inscripţia iubirilor în piele, niciunul nu este pictat la întâmplare – numele fiicei sale, numele iubiţilor, fluturi (*simbol al feminităţii, dar şi ca simbol al sufletului celui dispărut), floricele, o rândunică (*simbol al veşnicei reîntoarceri şi vestire a învierii, simbol al fecundităţii, dar şi al migrării şi al solitudinii), un craniu în care au înflorit petale, aripi de vultur, o cruce, un păun (*simbol al frumuseţii şi al nemuririi), inimioare şi săgeţi, baloane, un diamant, trandafiri albaştrii şi roşii, un lăcăţel în formă de inimă, chei, o copilă indiancă - toate acestea consacrând clipe de fericire, clipe de rătăcire, clipe de disperare şi clipe de anulare.

Ceea ce iese din sfera obişnuitului poate stârni controverse, poate incita sau poate naşte admiraţie, însă niciodată nu va trece neobservat. Un astfel de personaj este Elise (Veerle Baetens), o apariţie fermecătoare prin insolitul atitudinii ei, o femeie enigmatică şi complexă. Fragilă şi puternică totodată, Elise este acea supergirl care fascinează prin unda de mister care o învăluie, fascinează prin profesia ei (*deţine un salon de tatuaje), prin frumuseţea spiritului ei liber ca un mustang, prin nonconformismul cu care trece prin viaţă. Dintr-un persoanj aparent rebel, care devorează clipa într-un ritm tumultos, Elise - femeia înfloreşte mamă sub iubirea lui Didier. Cercul existenţei sale devine complet – femeie, iubită, solistă, mam㠖 Elise zâmbeşte fericirii. Dar fericirea devine imponderabilă, este anulată pentru că există doar în frânturi, pentru că ,,era prea frumos ca să fie adevărat, pentru că viaţa nu-i aşa, nu e generoasă. Nu trebuie să iubeşti, nu trebuie să te ataşezi, pentru că viaţa invidiază asta, îţi răpeşte totul şi îţi râde în faţă! Te trădează!,, Nimic nu poate fi mai dureros decât neputinţa şi revolta mamei în faţa luptei fiicei ei cu o boală necruţătoare. Multiplu premiată drept cea mai bună actriţă, Veerle Baetens o întruchipează spectaculos pe Elise, evidenţiind complexitatea personajului, şlefuind atent faţetele acestuia, de la primele apariţii, senine, senzuale, până la punctul culminant al traiectoriei personajului, momentul devastator al mamei încremenită de durere, strângându-şi în braţe copila inertă.

The Broken Circle Breakdown, cel de-al patrulea film de lung metraj regizat de Van Groeningen, este o răvăşitoare poveste despre cum visăm să fiinţăm, despre culorile vieţii, în toate nuanţele. Construită complex, dezvoltând teme multiple, pelicula The Broken Circle Breakdown deţine elemente diferite - o iubire la prima vedere, o răvăşitoare dramă de familie, muzică excelentă, un spectaculos cuplu de actori, o minunată copilă actriţă (Maybelle - Nell Cattrysse), o poveste despre frumuseţe în esenţa ei, întrebări despre divinitate, neputinţă, revoltă şi renunţare. Paradisul spulberat este o cuceritoare poveste despre tânjirea către fericire, despre nonconformism, despre mirajul evadării, despre inocenţă şi puritate, despre iubire şi moarte, despre ochi înlăcrimaţi de fericire sau de durere, despre vise frânte şi destine sfâşiate.

Nr. 07-08 / 2014
Festivalul de Literatur㠄Bucureşti – Chişinău – Orheiul Vechi”

In memorian Nicolae Stroescu Stînişoară

Lungul drum spre politeţe – mică descriere
de Gabriel Coşoveanu

Versuri
de Gabriel Chifu

Din jurnal (2011)
de Gabriel Dimisianu

Pagini de jurnal (49)
de Gheorghe Grigurcu

Simoniaci?
de Adrian Popescu

Sfârşiţi odată cu trecutul
de Nicolae Prelipceanu

Interfeţe poetice
de Silviu Gongonea

Cum se construieşte responsabilitatea etică
de Ştefan Vlăduţescu

Insectarul domnului Jurebie
de Constantin M. Popa

Don Juan + Casanova + Zorro = Un dandy modern. Sau nu...
de Cristina Gelep

Bârfă, delaţiune şi cabotinism
de Mihai Ghiţulescu

Un neo-expresionist sui-generis: Camil Tănăsescu
de Ioan Groşan

Aikidô cu absurdul
de Gabriela Gheorghişor

SEMNAL EDITORIAL

Purici şi oameni
de Cătălin Ghiţă

De prin arhive: Manolescu şi muncitorii

Epilog. Eu şi Emil Brumaru împăiaţi ca papagalul lui Flaubert
de Valeriu Gherghel

Cei O Sut㠖 opera care conturează trecerea de la postmodernism la wikipedism
de George Morărel

Iurie Matei, o încercare de portret în manieră uşor cubistă
de Nichita Danilov

La vita e bella
de Radu F. Alexandru

Poezie
de Octavian Soviany

Poezie
de Vasile Dan

Poezie
de Laura Dan

SEMNAL EDITORIAL

Poezie
de Paul Vinicius

Poezie
de Mădălina Nica

Poezie
de Toma Grigorie

Poezie
de Florin Costinescu

Negru profund, noian de negru
de Florin Logreşteanu

Armatele moi
de Ovidiu Pecican

Robert Wilson şi emanciparea spectatorului
de Daniela Firescu

„Pentru mine, Shakespeare este un Dumnezeu al cuvintelor”
de Emil Boroghină

Paradigmele temporalităţii: imaginaţie şi transgresivitate
de Gabriela Rusu-Păsărin

Madame Mallory şi micul bucătar indian
de Richard C. Morais

Apollinaire – Dragostea şi războiul
de Maria Tronea

Imponderabilitatea fericirii
de Haricleea Nicolau

François-Pohu Lefevre
de Cătălin Davidescu

© 2007 Revista Ramuri