Cele şapte văluri ale lui Esther Wilding

Traducere din engleză de Domnica Macri

Colecţia „Raftul Denisei”, coordonată de Denisa Comănescu

(c) Editura Humanitas Fiction, 2025

Esther avu grosolana satisfacţie de a respinge desertul făcut de mama ei, după care se biciui în sinea ei pentru gest. Freya nu păru să observe: se uita la Jack, prinsă în dialogul lor tăcut. Apoi îşi desprinse ochii dintr-ai lui. Se întoarse către Esther.

— E ceva ce trebuie…

— Frey, nu ştiu dacă e… interveni Jack.

— …să-ţi spunem, Esther, încheie Freya.

Stomacul lui Esther făcu o tumbă lentă, oribilă.

— Ce?

Ochii Freyei se umplură de lacrimi.

— Am găsit ceva. De-al Aurei.

Jack îşi duse palmele unite, ca într-o rugăciune, la gură, urmărind-o pe Freya cum se ridică şi merse până la bibliotecă. Strânse un caiet la piept şi veni cu el la masă. Nu-şi luă ochii de la Esther în timp ce se aşeză.

— Făceam curat în camera Aurei, începu Freya. După ce n-a mai fost…

Esther se crispă imaginându-şi: mama umblând în lucrurile Aurei.

— Era pe biroul ei, adăugă Freya, iar vocea îi rezistă, aproape fără să tremure. Împinse caietul pe masă către Esther: Îl recunoşti?

Luată pe nepregătite, Esther se uită lung la jurnalul de adolescentă al Aurei. Pe copertă, She Ra ridica Sabia Protecţiei, cu mânerul său bătut cu nestemate sclipind, înconjurată de şiruri de steluţe aurii pe fundal negru. Jurnalul avea ca semn de carte o panglică aurie. Un elastic auriu care să ţină copertele închise. Aura câştigase jurnalul la o tombolă cu materiale promoţionale în timpul unei excursii de familie la Royal Hobart Show. Fusese singurul pachet promoţional pe care şi-l dorise Esther, cel cu masca de aur şi sabia lui She Ra, inclusiv abţibilduri holografice cu nestematele şi un jurnal She Ra. Esther strânsese banii de buzunar de săptămâni bune ca să şi-l poată cumpăra. Aura îl câştigase pe al ei cu un bilet de cincizeci de cenţi la o tombolă.

La masă, Esther încercă să-şi domolească respiraţia. Studie muchiile jurnalului, acolo unde erau uzate, la colţuri şi pe cotor.

— Deschide-l, îi ceru Freya.

Esther se aplecă. Trase elasticul auriu de pe copertă. Deschise caietul cu un deget. Pagini din scrisul caligrafic al surorii ei o priviră drept în faţă. Îl închise la loc cu zgomot, respirând greu. Din fundul genţii care atârna de scaun, mobilul începu să sune.

— Starry, zise Jack.

— Esther, vorbi Freya peste el, cu chipul tensionat, e jurnalul Aurei. Sau un fel de jurnal. Din adolescenţă. Dar trebuie să fi fost important pentru ea – l-a luat cu ea în Danemarca. Freya întinse mâna şi deschise caietul în faţa lui Esther. Răsfoi încet primele pagini goale, până la inscripţia:

Punctele de sub semnele de exclamare erau în formă de inimioară. Pe Esther o duru să le vadă, un mic detaliu din lumea adolescentină a surorii ei, din faza în care Aura punea inimioare pe i-uri şi j-uri. Fireşte, Esther o copiase în secret, în temele pentru acasă, dar nu reuşise să facă inimioarele suficient de bine ca să nu semene cu nişte mici boabe de fasole.

Freya dădu paginile până unde scrisul de adolescentă al Aurei se oprea. Întoarse din nou jurnalul către Esther. Cu cerneală neagră, în centrul unei pagini, era un rând cu scrisul ei de adult.

Esther ridică ochii de la caligrafia surorii ei la feţele părinţilor.

Freya îi făcu semn să dea mai departe, iar ea se conformă. Statuia Fetei din Binalong îi zâmbea dintr-o poză xeroxată, decupată şi lipită în caiet. Deasupra pozei, Aura scrisese câteva cuvinte criptice.

Pe pagina alăturată, scrisese un rând.

Pe Esther o trecu un fior pe şira spinării.

— Ce-i asta? îşi întrebă părinţii, îndepărtându-se de caiet.

— Nu ştim, spuse Freya.

Dădu din nou pagina. Era aranjată la fel, cu o altă poză fotocopiată, lipită sub alte cuvinte enigmatice.

Imaginea era o ilustraţie, o scenă subacvatică: un tânăr gol, cu chipul ascuns de o claie înspăimântătoare de păr negru, depunea o cunună de flori pe capul unei femei sfioase, complet îmbrăcată. În jurul lor înotau peşti argintii.

Pe pagina alăturată, alt text:

Esther avu o reacţie viscerală citind cuvintele Aurei, deşi nu le înţelegea sensul. Răsfoi mai departe. De şapte ori, Aura lipise câte o poză cu o sculptură sau câte o ilustraţie, având un titlu numerotat şi un text criptic pe pagina alăturată.

— Au vreun sens pentru tine? întrebă Freya, pe un ton crispat.

Esther dădu paginile înainte şi înapoi. Simţea o presiune tot mai mare în cap.

— Nu. Închise jurnalul. Îl împinse deoparte.

Văzând-o, Freya începu să-şi frece tâmplele, exasperată.

— E jurnalul surorii tale, cum poţi să dai din umeri şi atât?

— Uşurel, zise încet Jack, întinzând mâna spre Freya.

Freya încercă să se adune.

— Imaginile şi cuvintele astea contau pentru Aura. Nu vrei să ştii ce înseamnă?

— Mi-e totuna. Nu înţeleg ce-i aşa mare lucru. Aura avea mereu câte un caiet cu ea.

Indignată, Esther nu dădu curs impulsului de a-şi trage din nou jurnalul în faţă, de a atinge fiecare literă, fiecare mâzgălitură făcută de mâna Aurei. Era mai simplu să se prefacă ambivalentă decât să admită adevărul: jurnalul surorii ei o înspăimânta, amintindu-i dureros cât de puţine ştia, până la urmă, despre viaţa Aurei.

— De fapt, zise Freya, tremurând vizibil, noi credem că e foarte mare lucru. Suficient cât să te întrebăm – iar Freya căută, cu disperare în ochi, chipul lui Esther – dacă nu vrei să-l citeşti şi să-l iei cu tine.

Esther se uită de la unul la altul.

— Să-l iau cu mine unde?

Freya îi aruncă o privire lui Jack, dar el rămase concentrat pe Esther. Îşi încleştă palmele, trase adânc aer în piept.

— Am vrea să te duci în Danemarca, zise.

Esther pufni.

— Dap, sigur.

— Am vorbit mult în tot acest an dacă n-ar trebui să mergem să aflăm mai multe despre viaţa Aurei de acolo şi despre ce i s-a întâmplat înainte să vină acasă. De când i-am găsit jurnalul, mersul acolo pare… ezită Freya.

— Ce? întrebă Esther sarcastic. Predestinat? Glumeşti?

Esther se uită la părinţii ei, nevenindu-i să creadă. Prin View Master o vede pe Aura cu faţa la mare. Cu braţele pe lângă corp, cu spatele la obiectiv. Din fundul genţii, telefonul îi sună din nou, trimiţându-i vibraţii pe şira spinării.

— Glumiţi? repetă ea, către ambii părinţi. Chiar vreţi să mă duc până în celălalt capăt al lumii pentru că aţi găsit un caiet cu mâzgălelile Aurei?

— Esther! strigă Freya şi se ridică în picioare.

Esther tresări, speriată de ieşirea mamei.

— Frey, o avertiză Jack.

Freya îl ignoră. Se sprijini de masă şi îi strânse marginea cu ambele mâini, luptându-se să-şi păstreze calmul.

— Esther, n-ai de unde şti. Lucrurile astea, scrise de Aura, nu sunt simple mâzgăleli. Arătă spre jurnal cu un deget tremurând. „Dacă vrei schimbare, ridică sabia, ridică vocea.“ Însemna ceva pentru ea. Şi mai e ceva ce nu ştii. Gura i se schimonosi. Şi-a tatuat toate cele şapte versuri pe corp înainte să dispară.

Esther îi râse mamei în nas.

— Ba nu. Aura nu avea tatuaje. Avea oroare de ace.

Simţea că i se urcă sângele la cap de indignare.

Freya se aşeză.

— Esther, ascultă-mă, spuse ea ferm. Aura nu voia să se ştie de tatuajele ei. Le ţinea ascunse.

Esther se holbă la ea.

— Ba nu. Simţi că i se blochează creierul. În nici un caz. Aş fi ştiut dacă s-ar fi tatuat. Mi-ar fi spus. Le-aş fi văzut. Un contraargument i se ivi în minte: În plus, dacă era aşa de secretoasă cu ele, tu de unde ştii?

Freya se uită la Jack. Uşoara lui ridicare din umeri, confirmând că ştie ceva ce ea nu ştia, o izbi pe Esther drept în piept.

— Tată? scânci ea. Tu ştiai?

Jack se uită la ea cu ochii umezi.

Freya o privi cu răceală.

— Ştiu de tatuajele Aurei pentru că pe câteva i le-am făcut eu.

Esther îşi privi mama fără să clipească. Aceasta continuă:

— Şi le făcuse pe unele cât fusese plecată. Eu i le-am făcut pe restul, după ce s-a întors. Înainte să moară.

Freya înghiţi în sec. Exasperată, se uită la Jack.

— Spui şi tu ceva? Te rog? insistă ea.

Jack îşi drese vocea.

— Starry, zise, răguşit. Este… avem nevoie de tine. Avem nevoie să te duci la Copenhaga şi să vezi dacă poţi afla ce s-a întâmplat acolo. Înainte să se întoarcă. Ştii cât de diferită era când a ajuns acasă. Era aşa de… distantă. Se opri un moment, punându-şi palma peste gură, înainte de a continua: Am încercat să contactăm oamenii care o cunoşteau în Danemarca, însă… pur şi simplu nu ştim ce s-a întâmplat.

— Aşa este, zise Freya, recăpătându-şi convingerea. Dar ceva trebuie să se fi întâmplat. Te-am adus acasă ca să-ţi putem arăta – ca să vezi şi tu singură ce special e jurnalul Aurei. Chipul Freyei fierbea de disperare. Răspunsurile trebuie să fie în el, undeva.

Esther se uită furioasă la părinţii ei.

— Dacă vreţi atât de tare să ştiţi, dacă sunteţi aşa de porniţi cu mersul ăsta în Danemarca, de ce nu vă duceţi voi? se răsti ea. Freya se lăsă pe spetează. Jack îi evită privirea. Deci? Esther se uită pe rând la fiecare.

— Tu ai fost cea mai apropiată de ea. Vocea Freyei era nervoasă. De aceea te rugăm pe tine. Tu o ştiai cel mai bine. Tu o să poţi afla. Orice nu s-a putut hotărî să ne spună nouă.

Freya puse mâna pe She Ra de pe coperta jurnalului. Jack nu spuse nimic.

Esther stătu, nemişcată, privind cât de protector ţinea mama ei jurnalul Aurei. Capul i se învârtea, imaginându-şi scene cu sora ei tatuată de Freya, cu Aura făcând efortul de a-şi ascunde tatuajele de toată lumea, inclusiv de ea. Imaginile îi dădeau aceeaşi senzaţie ca în ziua în care o sunase Jack, cu o voce ciudată: Starry, Aura e acasă. E aici.

Esther, conducând grăbită spre nord, din Nipaluna, Hobart, spre Salt Bay, nemaiîncăpându-şi în piele de entuziasm că îşi va revedea sora după aproape trei ani. Se întâmplă, îşi spune ea, la volan. Surorile se mai îndepărtează câteodată, mai ales când una se mută dincolo de ocean. Dintr-un impuls, Esther se opreşte la o tarabă de pe marginea drumului şi îi cumpără Aurei o violetă africană albastră, la ghiveci; din adolescenţă, Aura prefera o plantă vie şi care creşte florilor tăiate.

Când ajunge la Casa Cochilie, Esther dă buzna înăuntru, cu violeta tremurându-i în mână, aşteptându-se să dea peste aceeaşi tânără de la care îşi luase rămas-bun la aeroport, cu ochii sclipind, brăţări zornăitoare şi zâmbet radios. Dar femeia aşezată pe canapeaua din living este o versiune spectrală, gata să se frângă, a surorii pe care o ştie şi o iubeşte Esther.

În săptămânile care urmează, în timp ce Aura stă închisă în dormitor, ignorându-i în cea mai mare parte bătăile în uşă, lui Esther începe să i se răspândească frica prin corp, ca o boală. Aura e acasă. Dar nu e deloc sora pe care o cunoaşte.

Stând la masă cu Jack şi Freya, simţi cum aceeaşi frică bolnăvicioasă i se strecoară în corp. Din nou, sunetul înăbuşit al telefonului i se auzi din geantă. Esther începu să-şi rupă pieliţele din jurul unghiilor. Cuvintele Freyei îi răsunau iarăşi şi iarăşi în urechi. Te-am adus acasă ca să-ţi putem arăta – ca să vezi şi tu singură ce special e jurnalul Aurei. Privi încet de la Freya la Jack.

— Ce înseamnă, întrebă ea, că m-aţi adus acasă? Se uită la părinţii ei. Îşi îngustă privirile. Ce-ai vrut să spui, mamă, cu „te am adus acasă“?

Nici Freya, nici Jack nu răspunseră.

— Incredibil! Esther încercă să respingă revelaţia pe care tocmai o avea. Despre asta a fost vorba aseară? Ăsta a fost motivul comemorării? Să mă faceţi să vin acasă?

— N-a fost aşa, Starry, spuse încet Jack. N-a fost singurul motiv.

Esther îşi împinse scaunul şi se ridică.

— Familia asta e sărită de pe fix, băga-mi-aş!

— Limbajul, Starry.

— Tată, glumeşti? Mi-am pus în pericol… Se opri la timp. Începu din nou. Mi-am lăsat slujba, am condus şapte ore, am omorât o lebădă în morţii mă-sii! Da, mamă, nu ţi-a spus tata? O lebădă neagră a căzut, în puii mei, moartă pe parbrizul utilitarei. Nin m-a adunat de pe jos şi m-a adus acasă. Nin m-a adus! Pe urmă m-a îmbrăcat în Kylie Minogue, băga-mi-aş, pentru că, vorba aia, ce fel de persoană nu şi-ar aduce un costum de carnaval în cinstea surorii ei moarte? Esther clătină din cap. A fost o scuză de tot rahatul ca să mă faceţi să vin înapoi. Pentru că ştiaţi că n-o să pot lipsi. Ştiaţi că o să vin acasă de dragul ei. Oricând aş… Lui Esther i se gâtui vocea. Nici unul din voi nu-i capabil să admită de ce am plecat de fapt. Nu vedeţi cât sunteţi de duşi cu capul? Durerea voastră a fost mereu mai importantă decât a mea.

Telefonul lui Esther sună din nou. În sfârşit, îl scoase din geantă şi verifică ecranul.

— Trebuie să răspund, îngăimă ea.

Se întoarse cu spatele la părinţii ei şi se îndepărtă cât mai mult, ca să n-o audă. Apăsă simbolul verde de pe ecran cu un deget tremurător.

— Domnişoară Wilding, se auzi o voce inconfundabil de caustică. Esther simţi un gol în stomac. Aici Simon McGrath, managerul general de la Calliope Lodge. Am fost informat că ai plecat ieri de la lucru fără permisiune şi că nu te-ai prezentat la tura de astăzi.

Esther încercă din răsputeri să-şi găsească stăpânirea de sine.

— A fost o urgenţă de familie, murmură ea în telefon, făcând mâna pâlnie în jurul microfonului. L-am anunţat pe managerul de serviciu de la bucătărie.

Înainte să plece, îi trimisese un mesaj: Kane, urgenţă de familie, plec spre est, mă întorc ASAP, acoperă-mă.

— Kane spune că n-a primit aşa ceva.

Esther îşi înjură în gând şeful; petrecuseră suficiente nopţi bând împreună ca să se aştepte la puţină solidaritate din partea lui.

— Ori te întorci dumneata înainte de următoarea tură, de mâine noapte, ori îţi poţi face bagajul, dră Wilding.

Legătura se întrerupse. Esther îşi băgă telefonul în buzunar.

Se întoarse cu faţa la părinţii ei.

Freya stătea cu capul în mâini. Jack era cenuşiu la faţă. Esther simţi furnicături în mâini şi picioare. Simţi nevoia să fugă.

— Ştiam eu că e ceva în spatele întregii chestii, zise, întorcându-se la masă. Luă jurnalul Aurei. De ce n-am putut noi să cinăm, pur şi simplu, împreună? Vocea ei era firavă.

— Starry, uite ce-i, pun de cafea şi mai stăm de vorbă despre asta.

Jack se ridică şi îşi deschise braţele spre ea.

— Da, cafea, ceru Freya. Pot să-ţi descriu cele şapte tatuaje ale Aurei, să-ţi explic ce ştiu despre ele şi să-ţi spun ce idei avem în legătură cu drumul tău în Danemarca. Verişoara mea, Abelone, abia aşteaptă să te cunoască.

— Futu-i! explodă Esther. Nu mă duc în nici o Danemarcă! zise ea, nevenindu-i să creadă. Nu e vorba despre mine aici. Flutură jurnalul Aurei. E despre voi, care nu sunteţi în stare să acceptaţi ce ne chinuie pe toţi. E moartă, băga-mi-aş! E moartă.

Esther trase aer adânc în piept. Închise ochii, ca să respire un pic. Când îi deschise, umerii i se lăsară în jos. Se uită de la Jack la Freya.

— Mersul în Danemarca n-o s-o aducă înapoi, zise ea încetişor.

Îşi luă geanta de pe spătarul scaunului, luă jurnalul Aurei şi ieşi din casă. În noaptea rece ca argintul.