Corintul începe seria poeților. Primul pe listă, Ioan Es. Pop
de Horia Gârbea
Pe la 13 ani, vizitînd Maramureșul, am ajuns în localitatea Ieud. Cineva o lăudase pentru pitorescul ei excepțional și ai mei au ținut s-o vedem. Anterior trecusem prin Săpînța, Rona, Nănești etc. Ieudul nu mi s-a părut nici mai frumos nici mai bogat decît alte sate. Ploua. Așa că numele (I)e-ud părea să se justifice. Cum am venit, așa am plecat. N-am observat atunci că localitatea n-are ieșire decît prin poezie, dar am ieșit din ea...
Cînd am citit Ieudul fără ieșire, textul de debut al lui Ioan Es. Pop, am înțeles ce este un scriitor: acel ins care poate să facă din satele cele mai anodine, precum Macondo, Gumești, Nănești niște locuri magice. Mai exact, orice loc de pe lume e magic dacă există un magician care să-l însuflețească.
Acum am reluat lectura în splendida antologie cu versuri ale lui Ioan Es. Pop no exit (fără majuscule) de la Editura Corint care inaugurează seria de poezie a colecției Scriitori Români, colecție coordonată de Daniel Cristea-Enache și în care apar numai autori importanți. Antologia e realizată și prefațată de Dan C. Mihăilescu. Îl știți, cel care aduce cartea și de data asta are ce aduce: un autor excepțional, privit retrospectiv la 20 de ani de la debut.
Între timp Ioan Es. Pop nu și-a îngropat bagheta ca Prospero ci și-a pus-o în valiză și a venit cu ea la Bucuresti atingînd cu ea diferite străzi din acest oraș pestilențial și fermecînd clădiri ca Blocul Cinor, Casa Scînteii, un imobil cenușiu din Pantelimon, pe la numărul 113, și așa mai departe. Volumele lui ulterioare au fost sărbătorite de critică și public ca dovada apariției unui mare poet într-o junglă de beton, după ce el a părăsit o insulă rurală a sărăciei și a lipsei de perspectivă. Versul magistral despre Ieud spune clar: „aici viața se bea și moartea se uită”.
Natura scrisului lui Ioan Es. Pop este magică, privirea însuflețeste imediat lucrul la care se raportează și îl face ființă. Ființele se fac supra-ființe. Așadar, pietrele devin oameni, oamenii devin duhuri. Autobuzele care merg la Nănești se fac navete spațiale sub luna nemișcată și apa devine „horincă”. Horinca, singură, nu mai devine nimic, ea fiind trancendență pură.
Lansată la Iași, la tîrgul Librex, unde Editura Corint a luat trei premii, cartea lui Ioan Es Pop, no exit, se anunță, atipic, un best-seller al poeziei contemporane. Deși este o poezie amară de tot, este mai tare decît alcoolurile nordice!
Cel mai pregnant mi-am dat seama de puterea magiei lui Ioan Es. Pop într-o noapte la Sighet, era în 1987, în care am băut mult împreună și am spus versuri, tot împreună. Ioan Es. Pop nu vorbește aproape deloc. Dar la poezie scrie mult și bine. Atent la el, am rămas treaz pînă aproape de dimineață. Atunci, pentru o singură clipă, autorul Ieudului a tăcut. În secunda următoare m-am îmbătat, am adormit și nu m-am mai trezit nici azi.
Presa între manipulare și diletantism
„Ați mințit poporul cu televizorul!” Dar și cu presa scrisă. Iată subiectul fascinant al unei cărți pentru specialiștii în presă, în sociologia maselor și a mass-media ca și pentru toți cititorii care sîntem, adică pentru niște potențiali manipulați. Subiect tratat cu seriozitate dar pe un ton lejer și accesibil, în chip palpitant aș zice, de Sonia Cristina Stan. Autoarea, ziaristă și specialistă în comunicarea prin mass-media, își intitulează cartea clar: Manipularea prin presă (Ed. Humanitas) iar exemplele ei, multe savuroase, sînt uneori destul de iritante pentru cei care au trăit epoca și își amintesc manipulările respective.
Desigur, autoarea distinge între manipulare care presupune voința autorului de a induce „victimei” o acțiune sau nonacțiune și simpla dezinformare care poate fi atribuită diletantismului sau sărăciei cu duhul a ziariștilor.
Avem și noi, arată ziarista, manipulanții și manipulații noștri. Multe cazuri sînt tragicomice precum al celebrului profesor Vasile Hâncu care prezicea cutremure și, cum presa îl lua în seamă, mulți oameni au luat calea pribegiei în ziua Z, anunțată de individ care a dispărut în neant ca atîția profeți de ocazie. Acest exemplu hilar este contrapunctat de analiza pe care o face Cristina Stan alegerilor prezidențiale din 2000 cînd, afirmă ea și demonstrează, un mare număr de cetățeni au fost „împinși” să voteze cu Vadim Tudor în turul I pentru ca apoi tot ei, plus alții cărora fără pericolul PRM-ist nici prin cap nu le trecea, să se repeadă să voteze împotriva lui și pentru Ion Iliescu. Citind argumentele Cristinei Stan m-am simțit mîndru că la acel tur II am stat acasă simțind cele întîmplate. Iată un alt tip de satisfacție indirectă pe care îl dă lectura cărții!
Între manipulare și eroare mediatică, publicul tot este dus de nas în așa hal că te apucă groaza, monșer, groaza! Asta e concluzia la care ajunge fiecare cititor și, pentru a ne deschide bine ochii, sînt necesare tot mai multe asemenea volume care să demonteze mecanismele manipulării.
De la copilul din Kosovo care plîngea lîngă un gard de lagăr și care nu era din Kosovo, și stătea lîngă o sîrmă ghimpată oarecare, pînă la eroina americană care, departe de a fi torturată după căderea în luptă, era bine îngrijită la un spital irakian pentru că suferise un accident de camion, Cristina Stan ne poartă pe toate meridianele manipulării. Să fim vigilenți! Că de manipulare tot nu vom scăpa complet, dar măcar să nu mușcăm din toate momelile.
Volumul e recomandabil și chiar obligatoriu pentru consumatorii de știri și comentarii. Dar, vai, tocmai pentru că e o carte bună și accesibilă mă tem să nu servească și ziariștilor devenind Manualul manipulatorului. Și astfel, cei stîngaci și neatenți dintre ei să nu-și perfecționeze metodele pentru a ne duce cu zăhărelul în chip magistral.
|
|