| Articole |
| Evenimente |
| Premii |
Poeziede Ileana Popescu BâldeaVoi trăi de mâine Astăzi mă strâng străzile nu se vede apropierea nici durerea care acoperă lumea doar omul făcut din resturi, linia curbă poartă în ea energia agresivă a cuvintelor, locurile au rămas în mine cineva îmi dictează din cosmos cum să alint animalele triste. * Viaţa este o undă în jurul căreia se învârte un trup; pe creierul meu feliat ai putea să citeşti anagrame pentru gând, în pumn câteva visuri îmi păzesc fericirea; luna tropăie sufocată minte în locul meu când număr ploaia pe degete şi organele care intră în umbră, aerul scârţâie, Effin! două pene cu blană... unde să pun adevărul? * Ai fi putut să mă priveşti ca pe un creier în derivaţie; speranţa doare silabele au încărunţit stilul futurist nu armonizează un gol oricâte carcase blocuri sau instituţii ai desăvârşi, oamenii aceia străini care se plimbă prin aer nu îţi vor aparţine vreodată. * Uneori noaptea se împiedică în reflexii, frunzele lipite pe ziduri seamănă cu pielea de peşte aplicată pe arsura ta când zburai, rădăcinile din tablouri îţi descompun irisul Passacaglia se rostogoleşte prin vene; în dreptul inimii se aşază pe-o valvă apoi tace, singurătatea se bifurcă uneori. * Astăzi mă strâng gândurile le-am pus pietre în gură ţipătul lor sfâşie, am lipit cu scoci tastele între ele; de la fereastra unei închipuiri iraţional alte degete se relochează au creier sub unghii subtilizează ideea apoi se întorc cu un poem despre tristeţea şi visul meu înspicat, nu contează teoria relativităţii! doar cine va deveni ea o imagine trucată îmbrăcată în cer cosmetizată Lancôme sau Maybelline cu spatele susţinut de-o schiţă efemeră şi de poemul meu, într-un muzeu un artist dintr-un portret îşi înclină capul pe partea coapsei neacoperită cu impresii; un altul la rând de dimineaţă priveşte cu extaz la litera pustie parşivă şi sumară. * Astăzi îmi pun degetul la tâmplă pe o altă jumătate a lumii trăiesc oameni de un singur fel: singuri, neştiuţi, noi, arta are dimensiunea indicată la semafor; cuvântul se caţără pe emoţiile blindate ale pereţilor, nimicul este pentru totdeauna focul va arde într-un morman de pietre iar falsul ca un întuneric lung va învârti Pământul în alt fel... * Este noapte, Effin! Picasso îşi trimite tablourile să se întreacă la jazz, ea debitează despre zaţul care a răsărit, eu aşez soarele între virgule şi pictez pe nisip punctul din care vin, el fotografiază un poem de Ezra Pound şi citeşte invers ordinea mondială. 3 mai 2024 |