Astăzi, despre cărțile de înțelepciune
de Ioan Lascu
De la Proverbele lui Solomon și de la Panciatantra încoace literatura sapiențială s-a îmbogățit enorm. Există perioade istorice când gustul pentru gnomic și sapiențial este considerabil. Există însă și perioade când acesta dispare aproape în întregime, ca în zilele noastre, când vorbele cu tâlc, înțelepciunile, filozofarea sunt izgonite de vorbele goale, de arbitrar în gândire, de spectacolul vanitos al talk-show-urilor.
În general literatura de acest gen are o funcție didactică și moralizatoare, ce pare cu totul jena(n)tă astăzi, când lumea este plină de atotștiutori, de je m’en fiche-iști și de amoralism. Nu vrem să deplângem „vremile de aur a scripturilor” înțelepte, vrem doar să atragem atenția și asupra altei specii de înțelepciune, nu întotdeauna profund sau necondiționat morală, ci raționalist-analitică și pragmatică, deci eficient egoistă. Așadar un îndreptar de înțelepciune practică – Manual de înțelepciune pentru oamenii de rând – a fost publicat la Editura Limes (Cluj-Napoca, 2006, traducere: Mircea Petean) prin strădania lui Vasile Igna. Semnatarul lui, un anume prelat și teolog polonez pe numele său Joseph-Maria Bochenski, multă vreme trăitor în Elveția, a fost îndemnat să scrie un asemenea îndreptar popular pentru a dezvălui câte ceva din experiența personală și despre înțelepciunea de a parcurge o viață îndelungată și fericită. Autorul însuși a traversat, sănătos și lucid, secolul XX de la un capăt la altul: s-a născut la 30 august 1902 (Polonia centrală) și a răposat întru Domnul la 8 februarie 1995 (Elveția). În cursul îndelungii sale vieți, s-a mai preumblat, în calitate de profesor, pe la universități și institute din Statele Unite, Canada, Italia și Germania.
Scris în jurul vârstei de 90 de ani, Manualul…se alcătuiește dintr-o suită de pericope raționale despre arta de a trăi fericit până la adânci bătrâneți, iar aceasta în ciuda Ecleziastului care clamează de îndată ce deschide gura: Vanitas vanitatum et omnia vana. Înțelepciunea lui Bochenski este prin urmare, din capul locului, una stoică și ușor hedonistă, într-atât ea ne îndeamnă să uităm deșertăciunea vieții, terminată inevitabil și iremediabil prin moarte, și să ne bucurăm de numeroasele ei clipe. Un carpe diem pentru toată lumea. Esența demersului lui Bochenski rezidă tocmai în dăscălirea novicilor interesați de o astfel de ars vivendi. Înțeleptul nonagenar le predă neinițiaților o suită de propoziții și de reguli practice pentru a-l ajunge din urmă întru fericire și număr de ani.
Cartea este organizată în trei capitole importante care tratează despre Principii fundamentale, Reguli de comportare față de aproapele și Morală, etică și înțelepciune. Primele două se rezumă la partea practică a învățăturii, în vreme ce ultimul clarifică niște chestiuni ce țin de fundamentarea ei. Cu acest prilej autorul subliniază diferențele de natură empirică sau științifică dintre morală, etică și înțelepciune. În vreme ce morala nu este o știință, iar etica este, în vreme ce morala însemnează un cod de legi care se bazează pe obligația necondiționată și implicită de a le respecta, iar etica este o sumă de propoziții ce răspund sau explică de ce este necesară morala, înțelepciunea este întemeiată pe un principiu fundamental categoric și totodată pe legi condiționale care nu sunt totdeauna neapărat morale. Dacă o lege morală ne spune că este o datorie să salvăm un copil de la înec, iar o propoziție morală poate pune problema „de ce este o datorie salvarea unui copil” dând și răspunsul de rigoare, înțelepciunea oferă sfaturi practice folositoare unei conduite care să ne ferească de conflicte, suferințe, nemulțumiri, frustrări etc. și să ducă la îndeplinirea principiului ei fundamental: „Acționează în așa fel încât să trăiești fericit îndelung”. Reguli recomandate de această înțelepciune practică îndeamnă, de pildă, să eviți să te cerți cu autoritățile, să fii „deosebit de amabil cu oamenii bogați”, să nu ai încredere în primul venit, să nu-i consideri pe necunoscuți superiori ție ș. a. m. d. Este deci firesc să ne întrebăm, dimpreună cu autorul Manualului…, ce au comun legile morale și cele sapiențiale. Iată argumentarea lui Bochenski:
„Mai întâi, cel puțin în aparență, ele sunt, ca și preceptele morale, legi iar nu propoziții. Ele spun ceea ce trebuie să fie iar nu ceea ce este. Apoi – și asta contrar preceptelor moralei – ele sunt ipotetice, nu categorice. Nu obligă decât cu o anumită condiție. De pildă, trebuie să fii deosebit de amabil cu cei bogați numai dacă dorești să le câștigi simpatia. Dacă simpatia unui bogat nu mă interesează, nu sunt deloc silit să fiu mai amabil cu el decât cu oricare altul. În limbajul logicii, preceptele înțelepciunii iau forma condițională: ’Fă p dacă vrei q’. ” (pp. 93-94)
O problematică aparte impune morala religioasă. Ea se bazează, în opinia lui J.-M. Bochenski, pe frică și nu pe obligație. Există, în opinia lui, două feluri de morală religioasă: una bazată pe frica servilă (frica de a nu greși, frica de pedeapsă), iar alta pe frica filială (frica de a nu supăra pe cineva drag, aici pe Dumnezeu). Dacă orice om are datoria de a fi moral, nu orice om respectă preceptele moralei religioase, deoarece aceasta este liber consimțită. Laicismul poate fi universal pe câtă vreme religiozitatea are surse doctrinare.
În sfârșit, atingerea obiectivului fundamental al înțelepciunii predicate oamenilor de rând se face practic prin respectarea unor principii și reguli precum: primatul vieții, apărarea acesteia („Nu fi prost; nu te lăsa ucis!”) și ocrotirea sănătății personale, bucuria de a trăi, spiritul activ („Să ai mereu un scop de atins”), bucuria clipei și trăirea în prezent, autonomia și seninătatea spirituală, prudența, cunoașterea de sine, asigurarea viitorului, moderația și cumpătarea, tăria, îndepărtarea fricii de moarte, obiectivitatea, circumspecția, discreția, distanța, simpatia, fidelitatea, solidaritatea etc. Explicitările și sfaturile necesare sunt oferite de autor de îndată ce enunță aceste principii și reguli, pe care tot el are grijă să le situeze de fiecare dată în interiorul sau în marginea moralei. „Nu fi prea amabil la prima întâlnire”, „Fii independent față de ceilalți în gândire și în sentimente”, „Flatează-ți partenerul”, „Fii deosebit de amabil cu oamenii bogați și puternici” sau „Pe cât posibil, nu minți și nu induce deloc în eroare” nu sunt recomandări întru totul morale. Ele sunt însă practice și protejează individul, fiindcă, în viziunea lui Bochenski, fericirea este în bună parte egoistă. Această realitate odată acceptată și întreținută de o iubire de sine firească duc la prezumția longevității, care devine adeseori o realitate confortabilă a celor care trăiesc integri (senini și fără prea multe compromisuri) și sănătoși până la vârste înaintate.
Manualul de înțelepciune pentru oamenii de rând al lui Joseph-Maria Bochenski îndeamnă la meditație și la conformare cu multe din învățăturile sale. Bineînțeles, cu condiția să vezi și să auzi, să vrei și să (mai) știi să citești, să te sustragi logoreei în curs de generalizare…
|
|