O pasăre frumos cântătoare este sfioasă-n oraş –

Oraşele sunt pentru vrăbii.

Un oraş ca acesta este făcut din oseminte multicolore.

Oraşul acesta este făcut din oscioare roz bombon de copii.

Oraşul acesta este făcut din ciolane afumate de porc.

Oraşul acesta este făcut din oasele filiforme ale peştelui-şarpe.

Oraşul acesta e la pământ.

E survolat de vrăbii la joasă înălţime. E aşezat la o intersectare de oase. E ocolit de câini. E cimitirul peştilor schizofrenici.

Oraşul acesta este o parte din arheologia selenară. A fost cândva la pământ. S-a dărâmat lovindu-se singur de ziduri. A fost un caz unic: oraşul sinucigaş.

Nimic nu e de ajuns. Nici zidul nu supravieţuieşte zidului.

O pasăre frumos cântătoare cuibăreşte-n ruine. Ruinele sunt pentru cântece frumoase. Sau invers.

Noile generaţii de câini,

Mult mai toleranţi decât înaintaşii lor de-acum două decenii

Au făcut un armistiţiu cu noile şi mai trecutele (prin pensii)

Generaţii de oameni, ucigaşi de vocaţie

Vorbind mereu singuri ei în de ei:

Uite, au devenit şi miniştrii, şi primarii, şi deputaţii

Mai decadenţi, mai insensibili, mai soft,

Precum o privire de câine sătul.

Pe foamea asta şi ţarcurile s-au scumpit, şi crematoriile:

cincizeci de galbeni marca Brigitte Bardot.

Ham-ham că mare e grădina ta, Doamne,

Mare şi serviabilă ca o viaţă de câine

Atunci când e ceva de lătrat pe cinstite.

Şi ce frumoşi eram parcă odată

În tablourile sibiline ale lui Bruegel sau Bosch,

Aveam guri mari căscate şi dinţi, cred că

Mai mulţi ca acum, şi ne ţineam mereu după oameni.

Eram tineri şi liberi. Şi flămânzi. Ca şi azi.