Conducerea / Contact / Echipa / Editura / Fil. Craiova USR     








Poezie

        de Ioan Moldovan

cântecul trebuincios

 

Doamne, Tu, ca tipograf  bătrân

Ne anunţi că nu putem ieşi la timp

Că nu aveţi deocamdată ozalit –

Pe cine va interesa asta peste zece-douăzeci de ani?

Ce facem cu onoarea „care ne apare

Când e cu neputinţă, când seamănă ca două

Picături de apă cu geamăna-i, ruşinea. Un străfulger

Între două hotare nonteritoriale, o lumină care întunecă

Tot ce rămâne – aceasta e onoarea pe care n-am avut-o

Pentru că lumina nu e făcută doar pentru ochi. Aceasta este amintirea

Mea, singura care se naşte la un hotar şi

Nu îl depăşeşte”.

Ca orbul ale cărui litere sunt scrise pe cer, nu mai pot vorbi cu nimeni

Care să nu fi fost înger

Cu grecii prea multe nu sunt de vorbit

Doamne, politicile tale de pământ nu prea sunt iubite

Şi iată cum pântecul meu înghite soarele analfabet

Cum o să mai mestec pământ în timp ceţos

Tot ce spun s-a-ntors deja demult împotriva mea

În gură doar senzaţia rătăcirilor omeneşti şi pofta

De-a cânta cântecul trebuincios

 

*

 

Alaltăieri voi fi pruins un purice

Îl voi fi adus acasă de prin viaţa de vechituri

Ieri seară a fost n-a fost seară şi l-am omorât

Noaptea am visat visul de serviciu

Azi am dat mâna cu primarul şi el a zâmbit şi nu ştiu de ce

Miruna cea mică a înghiţit o mărgică şi când bătrânii au dezvelit-o din scutece

S-a rostogolit biluţa

Maică-sa are o piatră ori mai multe pietre are la rinichi

Va trebui să le elimine

Să asculte cu multă atenţie când vor cădea

Acum să-i duc măicuţei bătrâne mai multă apă acasă

Să-şi spună necazurile unul după altul

Să se sfătuiască

O să strigăm împreună dimineaţa la amiază şi seara

Cu aceste cuvinte oarbe îmi trec noaptea şi slăbiciunea

 

miercuri de iulie

 

La Sinaia pe o terasă prăpădită mâncând mici după ce înăuntru

În sordidul restaurant de lângă gară am îngurgitat o ciorbă sălcie

Afară sub cerul scăpându-se iar de o ploaie searbădă

Arunc firimituri vrăbiilor şi porumbeilor

Care vrăbii vin pe masă la o palmă de palmele mele

Ci eu bere deja grăbit să ajung să-mi cumpăr biletul de întoarcere

Mă întreb ce-ar face Fiul Omului într-o situaţie ca asta

Înghit fum mi-amintesc un pod delabrat sub care câştigam timp

Pentru ceremoniile care nu sunt decât descrierile existenţei

Şi apoi sar în picioare când aud glasul Casieriţei „următorul vă rog”

Deodată nu mai am rezerve de nepăsare

În vara asta am transpirat de 99 de ori şi poezia nu s-a ivit

Parcă-l aud pe Tuţu: „toţi suntem orgolioşi” în faţa altei sute de votcă

Dar poezia nu s-a ivit

Pe unde mă-sa umblă iubirea şi poezia?

Când văd semnele nu văd ploaia de afară

Văd mereu şi mereu doar porumbelul-tată dormitând printre pantofii vechi

Văd prize stricate, cuie ruginite, puii lui aproape orfani ferindu-se de realitate

Mă angajez pentru scurtă vreme aici, spăl recipiente, Tribul e sătul

Dar aurul-aura nu le-am găsit

 

zi de pace

 

Mâine sigur va fi ziua de pus bulion, drept care

Toţi sicilienii şi-au luat concediu, eu însumi avui grijă să-mi plătesc

Şi ultima datorie

Greierimea – o pompă imensă şi complicată şi o muzică suavă

Făcând să funcţioneze maşinăria dolentă saturată de sare

 

Iar muştele de bucătărie ca nesimţitele, acum şi înmulţite, se plimbă

Pe fereastră încolo-încoace

Ci mâine, ah mâine, va sosi Brumaru să se inspire

Mâine sigur va fi ziua de pace

 

ultimul timp

 

Eu unul sunt sătul ca de mere pădureţe de stilou de stil de boul de mine

De neliniştea de seară de izvorul înroşit

De porumbelul care se luptă ca un boxer pentru un loc mai bun în ring

Doar când nu mă vede prin preajmă

Chiar şi de arta răbdării mele neluată de zei sub protecţia nebuniei

Ce-ar fi să mă liniştesc

Să nu mă mai ţin scai de mine cu toată înduioşarea animalică

Şi cu graba unui călău fără zile libere

Să nu mă mai întrebe când unul când altul ce e cu mine

În ultimul timp

Să zic şi eu ca tata: nu e nimic şi asta e –  ultimul timp

 

ea vine sigur din somn

 

Ea vine sigur din somn si poate din vis scâncind şi

Vrea să mă îmbrăţişeze şi uite cum mă feresc pretextând

Că vreau numaidecât să găsesc ultimul şi primul volum

Din omul fără însuşiri

Că uite s-a răcit vara s-a dus cum Profesorul Însuşi odată ne-a spus

Că semnele toamnei: cerul ploaia lumina veştile triste

Împotriva cărora nu te poţi apăra

Că stricarea gurii a inimii a cărnii

Că sângele înceţoşat

Mai bine să-mi trimită ea întrebări pentru a răspunde la ele

Şi repede dacă se poate

Dar ea vine trece uită de-mbrăţişare şi nici nu se mai uită-napoi

Cum stau încă aici precum câinele-acela din Negreşti-Oaş

Ale cărui picioare de dinapoi fuseseră nu ştiu cum nu ştiu când retezate

Târându-se acum ca un cerşetor de speţă umană spre uşa cofetăriei

Încurcându-se definitiv printre picioarele Consumatorilor

 

limbaj de păpuşi

 

Tocmai mă întorc din Satu Natal unde am luat premiu

Pentru avantajele insomniei

Şi-am râs la jocuri de cuvinte la mese lungi până spre dimineaţă

Acum vorbesc cu mine cum zice într-un loc Sfântupavel: da-da şi nu-nu

Dar tot un limbaj de păpuşi îmi iese

Ascult muzici  de tot felul şi nu bag de seamă

Cine a mai plecat de lângă piane

Tot mai ţicnit şi eu ca porumbeii Denisei despre care mopete

Spunea-n testament: nu-nu

Iar alergătorii din Tibet tocmai levitează deasupra tarabei mele

Doldora de insignifianţe

 

o undă roz

 

Vărul meu Ion s-a dus a intrat într-un rezervor gol a dat să sudeze fisura

Explozia l-a-mbrăţişat şi-n cadrul următor suntem în ţintirimul din Imbuz

Lăcrimăm aruncăm bruji peste copârşeu şi nu cunoaştem pe nimeni

 

Am pierdut uliţa stâna lunci cu mormoloci cânepişti

Pistruii încă neruşinaţi pe o faţă de fetiţă şi totuşi

Ne ţine laolaltă o undă roz ca o beteală tremurătoare

 

Întotdeauna m-am trezit în acelaşi trib unde nimeni nu merge la culcare de bunăvoie

Continuă certuri vechi bărcile s-au învechit iau apă şi

Undeva în mal stă tatăl nostru luând pe rând toate asemănările noastre

 

totul între ghilimele

 

Fiecare cunoaşte un fel de spaimă cenuşie pentru că oamenii trebuie

Să fie săraci la întoarcere şi Urşanabi ne iese înainte ne abordează personal

Începe să se jeluiască  scâncind

Că de ce obrajii tăi sunt scofâlciţi şi faţa ta e trasă că

De ce e aşa de îndurerată inima ta chipul tău trist că

De ce atâtea ofuri în pieptul tău că faţa ta-i

Un drumeţ ce vine de departe

Că de frig şi de arşiţă e arsă faţa ta ca într-o căutare de comori tu

Rătăceşti prin stepă şi translatorul de lângă noi fără să arate

Devine tot mai mânios văzând că tot ce spunem e deja spus şi tradus

Niciodată n-aţi ştiut ce e poezia

Acum o aşteptaţi ca pe o iubită de la puşcărie şi uite

Ea chiar vine şi e o babă ştirbă molfăind moartea noastră unanimă

 

stare

 

Jazz pe c.d. supă de cartofi pe foc femeie dormind început de iarnă copii crescuţi şi plecaţi bătrâneţe

De îndată ce-i impui să se poarte frumos viaţa devine retractilă

Stă la îndoială

Se teme să nu fie caraghioasă

Masivul atac al realităţii – pe un versant

Pe celălalt doarme bietul soldat printre bozii şi gândul ca un

Cartuş de artificii a pornit din gol îl laşi îl scapi din vedenii

Îşi risipeşte singur florilegiul de luminozităţi

Mirosul de cozonac al acestui mileniu deja trist

 

univers în vălătuci

 

Când apare o nouă galaxie toate celelalte intră în ocultaţie

Ar trebui să nu dorm să nu mănânc să nu nimic şi să scriu aici privelişti

Ba să le mai şi citesc

Aşa cum n-au fost cum nu se putea să fie

Pline de absenţe, însă vii

Morţii cei mai dragi se înghesuie să-mi atragă atenţia: nu e sănătos să trăieşti

Ce să fac eu cu toţi ăştia vii şi morţi sunt doldora de ei

Legiferez după ce-mi trece clipa nelegiuită cu vedenii la cele două capete

O, cum vor fi mulţumiţi ei doar să citească liniar iar nu să trăiască de-a valma

Nu vă îngrijoraţi de nimic ci în orice lucru aduceţi cererile voastre la

Cunoştinţa Lui

 

o zi

 

Mi-am curăţat ochelarii  cu o soluţie spriţată dintr-un recipient mic de plastic alb  ş.a.m.d.

Dar vine un firicel de apă iernoasă prin fereastra bucătăriei şi mă face fericit

Trebuia pe vremea asta să fiu la Efes în mica tavernă a Muzeului

Literaturii  şi să mă întâlnesc cu genii

Să mă amestec cu ele, cu ei

Poate şi cititu-n franceză să mă fi picnit în acest „exil heureux”

Mai bine să dau un telefon lui Domnului Coordonator să-l întreb dacă a primit

Plicul cu viaţa şi opera mea (mele?)

 

praf  

 

Lipsa de rigoare a iernii: praf străluciri încălziri dubioase şi carnea grea a

Muţeniei

Un delir fără saţiu – poate asta, şi

Citate din poeţii morţi

 

(Din volumul Timpuri crimordiale, în curs de apariţie)

© 2007 Revista Ramuri