Poezie
de Ioan Moldovan
cântecul trebuincios
Doamne,
Tu, ca tipograf bătrân
Ne
anunţi că nu putem ieşi la timp
Că
nu aveţi deocamdată ozalit
Pe
cine va interesa asta peste zece-douăzeci de ani?
Ce
facem cu onoarea care ne apare
Când
e cu neputinţă, când seamănă ca două
Picături
de apă cu geamăna-i, ruşinea. Un străfulger
Între
două hotare nonteritoriale, o lumină care întunecă
Tot
ce rămâne aceasta e onoarea pe care n-am avut-o
Pentru
că lumina nu e făcută doar pentru ochi. Aceasta este amintirea
Mea,
singura care se naşte la un hotar şi
Nu
îl depăşeşte.
Ca
orbul ale cărui litere sunt scrise pe cer, nu mai pot vorbi cu nimeni
Care
să nu fi fost înger
Cu
grecii prea multe nu sunt de vorbit
Doamne,
politicile tale de pământ nu prea sunt iubite
Şi
iată cum pântecul meu înghite soarele analfabet
Cum
o să mai mestec pământ în timp ceţos
Tot
ce spun s-a-ntors deja demult împotriva mea
În
gură doar senzaţia rătăcirilor omeneşti şi pofta
De-a
cânta cântecul trebuincios
*
Alaltăieri
voi fi pruins un purice
Îl
voi fi adus acasă de prin viaţa de vechituri
Ieri
seară a fost n-a fost seară şi l-am omorât
Noaptea
am visat visul de serviciu
Azi
am dat mâna cu primarul şi el a zâmbit şi nu ştiu de ce
Miruna
cea mică a înghiţit o mărgică şi când bătrânii au dezvelit-o din scutece
S-a
rostogolit biluţa
Maică-sa
are o piatră ori mai multe pietre are la rinichi
Va
trebui să le elimine
Să
asculte cu multă atenţie când vor cădea
Acum
să-i duc măicuţei bătrâne mai multă apă acasă
Să-şi
spună necazurile unul după altul
Să
se sfătuiască
O
să strigăm împreună dimineaţa la amiază şi seara
Cu
aceste cuvinte oarbe îmi trec noaptea şi slăbiciunea
miercuri de iulie
La
Sinaia pe o terasă prăpădită mâncând mici după ce înăuntru
În
sordidul restaurant de lângă gară am îngurgitat o ciorbă sălcie
Afară
sub cerul scăpându-se iar de o ploaie searbădă
Arunc
firimituri vrăbiilor şi porumbeilor
Care
vrăbii vin pe masă la o palmă de palmele mele
Ci
eu bere deja grăbit să ajung să-mi cumpăr biletul de întoarcere
Mă
întreb ce-ar face Fiul Omului într-o situaţie ca asta
Înghit
fum mi-amintesc un pod delabrat sub care câştigam timp
Pentru
ceremoniile care nu sunt decât descrierile existenţei
Şi
apoi sar în picioare când aud glasul Casieriţei următorul vă rog
Deodată
nu mai am rezerve de nepăsare
În
vara asta am transpirat de 99 de ori şi poezia nu s-a ivit
Parcă-l
aud pe Tuţu: toţi suntem orgolioşi în faţa altei sute de votcă
Dar
poezia nu s-a ivit
Pe
unde mă-sa umblă iubirea şi poezia?
Când
văd semnele nu văd ploaia de afară
Văd
mereu şi mereu doar porumbelul-tată dormitând printre pantofii vechi
Văd
prize stricate, cuie ruginite, puii lui aproape orfani ferindu-se de realitate
Mă
angajez pentru scurtă vreme aici, spăl recipiente, Tribul e sătul
Dar
aurul-aura nu le-am găsit
zi de pace
Mâine
sigur va fi ziua de pus bulion, drept care
Toţi
sicilienii şi-au luat concediu, eu însumi avui grijă să-mi plătesc
Şi
ultima datorie
Greierimea
o pompă imensă şi complicată şi o muzică suavă
Făcând
să funcţioneze maşinăria dolentă saturată de sare
Iar
muştele de bucătărie ca nesimţitele, acum şi înmulţite, se plimbă
Pe
fereastră încolo-încoace
Ci
mâine, ah mâine, va sosi Brumaru să se inspire
Mâine
sigur va fi ziua de pace
ultimul timp
Eu
unul sunt sătul ca de mere pădureţe de stilou de stil de boul de mine
De
neliniştea de seară de izvorul înroşit
De
porumbelul care se luptă ca un boxer pentru un loc mai bun în ring
Doar
când nu mă vede prin preajmă
Chiar
şi de arta răbdării mele neluată de zei sub protecţia nebuniei
Ce-ar
fi să mă liniştesc
Să
nu mă mai ţin scai de mine cu toată înduioşarea animalică
Şi
cu graba unui călău fără zile libere
Să
nu mă mai întrebe când unul când altul ce e cu mine
În
ultimul timp
Să
zic şi eu ca tata: nu e nimic şi asta e
ultimul timp
ea vine sigur din somn
Ea
vine sigur din somn si poate din vis scâncind şi
Vrea
să mă îmbrăţişeze şi uite cum mă feresc pretextând
Că
vreau numaidecât să găsesc ultimul şi primul volum
Din
omul fără însuşiri
Că
uite s-a răcit vara s-a dus cum Profesorul Însuşi odată ne-a spus
Că
semnele toamnei: cerul ploaia lumina veştile triste
Împotriva
cărora nu te poţi apăra
Că
stricarea gurii a inimii a cărnii
Că
sângele înceţoşat
Mai
bine să-mi trimită ea întrebări pentru a răspunde la ele
Şi
repede dacă se poate
Dar
ea vine trece uită de-mbrăţişare şi nici nu se mai uită-napoi
Cum
stau încă aici precum câinele-acela din Negreşti-Oaş
Ale
cărui picioare de dinapoi fuseseră nu ştiu cum nu ştiu când retezate
Târându-se
acum ca un cerşetor de speţă umană spre uşa cofetăriei
Încurcându-se
definitiv printre picioarele Consumatorilor
limbaj de păpuşi
Tocmai
mă întorc din Satu Natal unde am luat premiu
Pentru
avantajele insomniei
Şi-am
râs la jocuri de cuvinte la mese lungi până spre dimineaţă
Acum
vorbesc cu mine cum zice într-un loc Sfântupavel: da-da şi nu-nu
Dar
tot un limbaj de păpuşi îmi iese
Ascult
muzici de tot felul şi nu bag de seamă
Cine
a mai plecat de lângă piane
Tot
mai ţicnit şi eu ca porumbeii Denisei despre care mopete
Spunea-n
testament: nu-nu
Iar
alergătorii din Tibet tocmai levitează deasupra tarabei mele
Doldora
de insignifianţe
o undă roz
Vărul
meu Ion s-a dus a intrat într-un rezervor gol a dat să sudeze fisura
Explozia
l-a-mbrăţişat şi-n cadrul următor suntem în ţintirimul din Imbuz
Lăcrimăm
aruncăm bruji peste copârşeu şi nu cunoaştem pe nimeni
Am
pierdut uliţa stâna lunci cu mormoloci cânepişti
Pistruii
încă neruşinaţi pe o faţă de fetiţă şi totuşi
Ne
ţine laolaltă o undă roz ca o beteală tremurătoare
Întotdeauna
m-am trezit în acelaşi trib unde nimeni nu merge la culcare de bunăvoie
Continuă
certuri vechi bărcile s-au învechit iau apă şi
Undeva
în mal stă tatăl nostru luând pe rând toate asemănările noastre
totul între ghilimele
Fiecare
cunoaşte un fel de spaimă cenuşie pentru că oamenii trebuie
Să
fie săraci la întoarcere şi Urşanabi ne iese înainte ne abordează personal
Începe
să se jeluiască scâncind
Că
de ce obrajii tăi sunt scofâlciţi şi faţa ta e trasă că
De
ce e aşa de îndurerată inima ta chipul tău trist că
De
ce atâtea ofuri în pieptul tău că faţa ta-i
Un
drumeţ ce vine de departe
Că
de frig şi de arşiţă e arsă faţa ta ca într-o căutare de comori tu
Rătăceşti
prin stepă şi translatorul de lângă noi fără să arate
Devine
tot mai mânios văzând că tot ce spunem e deja spus şi tradus
Niciodată
n-aţi ştiut ce e poezia
Acum
o aşteptaţi ca pe o iubită de la puşcărie şi uite
Ea
chiar vine şi e o babă ştirbă molfăind moartea noastră unanimă
stare
Jazz
pe c.d. supă de cartofi pe foc femeie dormind început de iarnă copii crescuţi
şi plecaţi bătrâneţe
De
îndată ce-i impui să se poarte frumos viaţa devine retractilă
Stă
la îndoială
Se
teme să nu fie caraghioasă
Masivul
atac al realităţii pe un versant
Pe
celălalt doarme bietul soldat printre bozii şi gândul ca un
Cartuş
de artificii a pornit din gol îl laşi îl scapi din vedenii
Îşi
risipeşte singur florilegiul de luminozităţi
Mirosul
de cozonac al acestui mileniu deja trist
univers în vălătuci
Când
apare o nouă galaxie toate celelalte intră în ocultaţie
Ar
trebui să nu dorm să nu mănânc să nu nimic şi să scriu aici privelişti
Ba
să le mai şi citesc
Aşa
cum n-au fost cum nu se putea să fie
Pline
de absenţe, însă vii
Morţii
cei mai dragi se înghesuie să-mi atragă atenţia: nu e sănătos să trăieşti
Ce
să fac eu cu toţi ăştia vii şi morţi sunt doldora de ei
Legiferez
după ce-mi trece clipa nelegiuită cu vedenii la cele două capete
O,
cum vor fi mulţumiţi ei doar să citească liniar iar nu să trăiască de-a valma
Nu
vă îngrijoraţi de nimic ci în orice lucru aduceţi cererile voastre la
Cunoştinţa
Lui
o zi
Mi-am
curăţat ochelarii cu o soluţie spriţată
dintr-un recipient mic de plastic alb
ş.a.m.d.
Dar
vine un firicel de apă iernoasă prin fereastra bucătăriei şi mă face fericit
Trebuia
pe vremea asta să fiu la Efes în mica tavernă a Muzeului
Literaturii şi să mă întâlnesc cu genii
Să
mă amestec cu ele, cu ei
Poate
şi cititu-n franceză să mă fi picnit în acest exil heureux
Mai
bine să dau un telefon lui Domnului Coordonator să-l întreb dacă a primit
Plicul
cu viaţa şi opera mea (mele?)
praf
Lipsa
de rigoare a iernii: praf străluciri încălziri dubioase şi carnea grea a
Muţeniei
Un
delir fără saţiu poate asta, şi
Citate
din poeţii morţi
(Din volumul Timpuri crimordiale, în curs de
apariţie)
|