| Articole |
| Evenimente |
| Premii |
Poeziede Ioan T. MorarArgilă, cernoziom, noroi
Mai palid decât cei care cred În reîncarnare Am străbătut câmpii fără nicio literă Peisaje care nu au fost descrise Am pierdut trenuri Am ascuns comori îndoielnice: Cum pot să mă privesc în oglindă Fără să mă sperii de bătrânul de dincolo? Ştiu că nu ne mai întoarcem Ştiu că sângele meu a fost doar sângele meu o patrie fără identitate un amurg desenat stângaci Am ales să cobor Acolo unde alţii au ales să urce Am ales să pâlpâi în loc să îmi smulg cămaşa Să-mi număr bulgării de pământ Din care sunt făcut: argilă, cernoziom, noroi Mai palid decât cei care cred în reîncarnare am iubit ceea ce nu va mai fi Aşteptând duşmanul În tinereţe am ascuţit săbii am pus calmantele la dospit în peşteri frunzele care închid rănile le-am tăiat din copaci pânzele curate le-am păstrat pentru pansamente am învăţat să şchiopătăm ca şi când aşa ne-am fi născut din pădure am făcut arcuri şi săgeţi Va fi război au spus înţelepţii Îl vom câştiga au spus proştii (donatorii de sânge au împărţit tot vinul) într-o zi plângeam ca învinşii în altă zi cântam învingători nopţile nu le-am mai socotit Au trecut anii ca nişte războaie neîmplinite: am şchiopătat din trufie am plâns în cârciumi am cântat în pieţe rănile ni le-am desenat pe armuri Am îmbătrânit aşteptând duşmanul ne-am înmulţit ca să putem pierde Ca să urcăm înapoi Asemeni viţei de vie Care crede că-şi poate urca strugurii Până la cer Ca să scape Eu mă las convins că graţia Da, graţia Nu e decât o scară Pe care am coborât În ţărână Între focurile toamnei Şi focurile primăverii s-a tras o linie de pământ Ca să urcăm înapoi Vom folosi viţa de vie sau un fum norocos Copilul ascuns Zilele în care am crescut Şi zilele în care oasele mele Şi-au amintit de copilărie Sunt sărbători Pe care le ascund Cum creşte un os? Ce aparate îl văd mişcându-se? Razele care au pătruns În interiorul copilăriei mele Nu mai sunt acum Decât nişte erori ale tehnologiei Scheletul meu de atunci e îngropat în scheletul meu de acum Un copil ascuns într-un bătrân Sunt şi ce-am fost Sunt şi ce n-am fost Bătrâneţea este singura crimă perfectă
Pământul rămâne la mal Ştim: bărbaţii tineri care poartă de zile-n şir pe umeri trunchiuri de copaci spre mare nu vor urca în corabie nu vor pluti nu vor visa că se vor întoarce pământul lor va rămâne în grădina lor Ştim: O inimă poate trăi şi în alt trup decât în cel în care s-a născut va pompa sângele altuia fără să pâlpâie toate identităţile sunt la fel da, ştim: nu există transplant de tristeţe nu există corăbii pentru noi toţi nu există certitudini când vine întunericul Ştim: va fi târziu şi nu vom mai şti Rostogolirea Tu ai fost ceea ce nu am vrut Să se ştie Dorinţa secretă A trupului meu Rostogolirea într-un câmp verde Atunci când soarele Nu avea alte raze Fotogramele unei deziluzii Tu ai fost Ceea ce nu am vrut Să fie Ceea ce nu am ştiut Despre lumină Un răspuns alungat de toate întrebările Îndoielile Se vor întoarce Într-un câmp verde: Nu avem răspuns Ziarul de mâine Am crezut tot ce am citit Am trăit cu ştirile voastre am scris cu literele voastre am ţinut în braţele mele tot ceea ce nu am fost viaţa mi-au comparat-o în fel şi chip să fii ce trebuie
am crezut tot ce am citit inima mea să o înveliţi într-un ziar (Din volumul Toba de piatră, în curs de apariţie la editura Baroque Books and Arts) |