Deºi, ca vârstã, Camil Tãnãsescu aparþine promoþiei, mai bine zis valului 2000, sub aspectul modalitãþilor de expresie literare preferate, el se situeazã în afara cercului în care se agitã frenetic congenerii sãi. Descendent pe linie maternã din Petre Pandrea, crescut sub influenþa tatãlui, reputat specialist în domeniul dreptului penal ºi al criminologiei, dar ºi autor al unor interesante volume de prozã eseisticã –l-am numit pe profesorul universitar doctor Iancu Tãnãsescu, membru al Uniunii Scriitorilor din România, Filiala Craiova- Camil Tãnãsescu, el însuºi absolvent al Facultãþilor de Drept ºi de Filozofie ale Universitãþii din Bucureºti, doctor în drept, lector la Universitatea Dimitrie Cantemir, preferã formula poemului în prozã, cu vagi influenþe din literatura francezã de gen a veacurilor XIX ºi XX.

Cartea de faþã, volum de debut, intitulatã Consolatio, apãrutã sub egida prestigioasã a Editurii Ramuri, are o puternicã trãsãturã particularã: filele ei se pot citi independent una de alta, ca poeme în sine, dar, lecturându-le cu atenþie, în ordinea în care tânãrul autor le-a inserat între coperþile volumului, lasã sã se întrevadã un pregnant filon epic ce ºerpuieºte în subsidiaritate, un rîu nevãzut ce irigã un câmp însetat. Poemele trimit la o umanitate ancestralã, prinsã într-un joc al vieþii- dragostei- morþii , existenþialã triadã a cãrei metaforã o reprezintã vânãtoarea: Drum cenuºiu. O luptã, un strigãt se vor lua veacului, iar ºoldurile taurului negru vor pãtimi în gol , rãmânând trofee pentru ulii morþi. Legãnându-ºi prada spre înãlþimi, vor trece mulþimile de umbre. Oseminte de martiri arºi pe rug. Norii au coborât ridicându-le urmele. ( din poemul Vânarea uliului sterp).

Este o vânãtoare ºi un rãzboi în acelaºi timp, textele au ambiguitãþi subtile, firele epice se þes dupã un izvod indescifrabil lectorului grãbit ºi neatent: O glorie pe jumãtate, lunã împãturitã. Un catolic ºi-a vândut indulgenþele devenind falit. Drumeþul priveºte ca un orb nedumerit caii sãlbatici, de ei se îndepãrteazã vânãtorii, li se aud glasurile. Apropiate, umbrele se lasã seduse cu fiecare urmã(...) Creatorul împarte lumea în douã: învingãtori ºi învinºi. În acest tumult în care se amestecã trupuri ºi umbre, firave spoturi de luminã lãsându-se sugrumate de pale puternice de vânturi neguroase, se evidenþiazã o insidioasã influenþã venind dinspre zarea expresionismului. Strigãtul lui Edvard Munch , pictura pe care a creat-o în 1893 marele artist norvegian ºi care a generat întreaga miºcare expresionistã din primele decenii ale veacului XX, pare a fi un reper definitoriu al sensibilitãþii tânãrului scriitor, chiar dacã nu existã link-uri , trimiteri explicite spre acest orizont de expresie. Chiar titlurile poemelor, sintagme atent alese din text, ni se par relevante în acest sens. Vom aminti câteva dintre ele :Þipãt de piatrã, Galantarele întunericului, Adãpost de ziduri roase, Lipit de zidul straniu, Vuiet ºi rugã, În urma cortegiului zdrenþuros, Glorii sterpe etc.

Dincolo de vuietul scrâºnit , de haosul premergãtor ordinii divine, de entropia în care se agitã rãzboinicii, femeile, uliul sterp, caii înfricoºaþi, taurul negru etc, rãzbate pe alocuri o speranþã, o chemare visceralã a acestei umanitãþi pre-cristianice adresate unui tatã divin, ne-nãscut el însuºi deocamdatã, implicitã rugã de mântuire: Se apropie chipul de marmurã albã într-o îngemãnare a sacrificiului, ulii se opresc în zborul leneº ca tãcerea în pustiul fad, rãtãcindu-se. //Naºterea lumii nemuritoare începe cu el, neatins simbol al deºertãciunii , prin ochii lui zboarã încã o lume netrãitã, iar în afarã –limbaj al deportaþilor- , sãbii de tristeþi nesãtule sparg zidul slobozind chemarea sacrificiului...Urându-i tânãrului autor ca debutul sãu sub emblema Ramurilor sã-i poarte noroc , pe calea singularã pe care ºi-a ales-o în literaturã , îi dorim totodatã sã intre în dialog fertil cu generaþia de scriitori cãreia îi aparþine biologic , sã pãºeascã în interiorul arenei unde se confruntã ºi înfruntã cei care aspirã curajos la statutul de scriitor profesionist. Ave, poeta!