Noapte bunã, Maestre Spiru Vergulescu!

S-a stins la mijlocul lui aprilie 2007, trecând pragul eternitãþii rezervate de bunul Dumnezeu celor pe care tot El i-a înzestrat cu har ºi generozitate, pictorul ºi desenatorul Spiru Vergulescu. Nãscut într-o zi de joi, 13 septembrie 1934, la Slatina, dintr-o mamã de o frumuseþe legendarã, dar oarbã din naºtere, Spiru Vergulescu a fost adoptat, la vârsta de un an, de fratele mamei, locuitor la Bucureºti. Astfel încât slãtineanul de origine ºi-a fãcut studiile (de la primele clase pânã la cele din ªcoala Medie Tehnicã de Arte Plastice, ºi apoi cele de la  Institutul de Arte Plastice Nicolae Grigorescu) în Capitalã. În 1968 a devenit membru al Uniunii Artiºtilor Plastici din România, secþia picturã. Participarea sa la numeroase expoziþii de rang naþional ºi internaþional, personalele deschise în sãli prestigioase, dar ºi prezenþa lucrãrilor sale în numeroase colecþii muzeale sau particulare româneºti sau strãine, i-au atras o binemeritatã recunoaºtere artisticã europeanã, Spiru Vergulescu fiind considerat de  reputaþii critici ºi istorici de artã Adrian-Silvan Ionescu, Octavian Barbossa ºi Pavel ªuºarã, una dintre cele mai autentice ºi pregnante personalitãþi din câmpul artelor vizuale contemporane. Prietenia  ºi corespondenþa sa suþinutã  de-a lungul a zeci de ani cu mult regretatul istoric ºi critic literar Mircea Zaciu i-au atras preþuirea oamenilor de litere , care, la rândul lor, i-au recunoscut ºi harul scrisului, probat ºi în paginile de jurnal publicate în câteva periodice din Slatina.

Vocaþia pentru artã ºi generoasa deschidere cãtre ceilalþi i-au adus în 1993 titlul de Cetãþean de Onoare al Municipiului Slatina. Revenirea în oraºul natal a fost marcatã de donaþia a 50 de tablouri ( uleiuri pe pânzã, multe dintre ele inspirate de casele vechi, clãdiri de patrimoniu din  teritoriul  pe care muzeografii slãtineni l-au supranumit Slatina amintirilor). Vocaþia de ctitor a lui Spiru Vergulescu a atras în cercul ei magic oameni de culturã slãtineni (se cuvin amintiþi aici, în primul rând: dna Aurelia Grosu, ºefã de secþie la Muzeul Judeþean Olt, dl Laurenþiu Guþicã-Florescu, directorul  instituþiei, pictorul Nicolae Truþã ºi mulþi alþii). Ei au pornit cu entuziasm ºi dãruire împreunã ctitorind Galeria de Artã Româneascã a muzeului slãtinean, pe care tot împreunã au botezat-o cu numele altui remarcabil artist nãscut pe plaiurile judeþului Olt, Ion Popescu-Negreni. Simultan, Spiru Vergulescu ºi-a reconstituit casa pãrinteascã ºi, alãturi de ea,  a înãlþat  din resurse financiare proprii Casa de Lemn, care servea drept atelier ºi locuinþã de varã artistului ºi dnei Gunka Vergulescu, muziciana oarbã care i-a fost  de la logodnã ºi pânã la pragul cãtre eternitate mereu alãturi cu fapta, cu gândul, cu sufletul.

Casa pãrinteascã a devenit Casa-muzeu Gunka ºi Spiru Vergulescu, fiind înzestratã de cei doi artiºti cu tablouri, instrumente muzicale de preþ, podoabele de argint, de mare valoare artisticã, moºtenite de dna Gunka, din moºi-strãmoºii sãi bulgari, obiecte de mobilier. Au trecut însã câþiva ani în care bãtrânul ar­tist ºi-a mãcinat nervii ºi sãnãtatea, bãtând în uºile unor oameni politici slãtineni cu funcþii în autoritãþile municipale ºi judeþene, încercând sã-i convingã sã primeascã aºa cum se cuvine  moºtenirea inestimabilã sub aspect material ºi spiritual pe care îºi dorea s-o lase comunitãþii în care se nãscuse ºi unde a revenit la anii senectuþii, pentru a-ºi redescoperi rãdãcinile ºi a le adãpa cu prinosul harului ºi sufletului sãi. I s-au fãcut promisiuni care
n-au fost nicicând onorate de cei care le-au fãcut, astfel încât  tensiunea ºi zbaterile în care ºi-a mãcinat ultimii ani ai vieþii i-au provocat un triplu accident cerebral, în iulie-august 2004, artistul nemaiapucând sã-ºi vadã cu ochii proprii marea expoziþie retrospectivã  organizatã de  ºi gãzduitã de Muzeul de Artã din Craiova în august-septembrie 2004. Aproape trei ani, înconjurat de prieteni, avân­d-o alãturi pe doamna vieþii sale, Gunka, artistul a supravieþuit destinului trupului sãu de þãrânã, conturând  în aer cu mîna noi ºi noi tablouri pe care sã le lase moºtenire celor care preþuiesc arta de înaltã þinutã.

Visul sãu ºi-a gãsit împlinirea prin eforturile eroice, am putea spune, pe drept cuvânt, ale doamnei Aurelia Grosu ºi  ale celorlalþi slãtineni care l-au iubit cu adevãrat pe maestru ºi care au aflat în tânãrul primar al Slatinei, Darius Bogdan Vâlcov, omul dãruit, la rândul sãu, cu vocaþia înþelegerii ºi a ctitoririi, astfel încât, în baza Hotãrârii Consiliului Local nr 273 din 15 decembrie 2005, Casa –muzeu Gunka ºi Spiru Vergulescu  a intrat în patrimoniul municipalitãþii, care a amenaja­t-o, a înzestrat-o cu paznicii necesari ºi a inaugura­t-o joi, 13 septembrie 2006, în chiar ziua în care maestrul împliniea 72 de ani.

A jost o joi însoritã ºi caldã, de parcã însuºi Dumnezeu bunul veghea pãrinteºte din înalturi, la cele câteva mii de oameni (slãtineni, bucureºteni, bãlºeni, artiºti ºi critici de artã, muzeografi ºi ziariºti, rubedenii) care  au participat la sãrbãtoare, cu sufletele limpezite în aerul curat al lui septembrie 2006. Am fost ºi noi acolo, cu ei, înzestraþi cu echipamentele radio datoritã cãrora vocile celor care au cuvântat au rãsunat  drapând în azuriu  celest  Slatina amintirilor. Vocea maestrului bolnav, aflat la Bucureºti,  a rãsunat ºi ea în aerul limpede, înfiorându-i pe cei care-ºi aduceau, prin prezenþã ºi cuvinte, prinosul lor de suflet.

Asta a fost într-o zi de joi, 13 septembrie 2006, iar într-o zi de aprilie 2007, maestrul Spiru Vergulescu ºi-a înãlþat sufletul ºi mintea cãtre cele sfinte, conducându-ºi prin aerul primãverii trupul de þãrânã cãtre Cimitirul Mãnãstirii Cernica, sã se odihneascã.

Noapte bunã, Maestre Spiru Vergulescu!