Înainte de 1989, Victor Martin a publicat povestiri science fiction în mai multe antologii şi publicaţii, nu neapărat specializate în acest gen. După 1989, a procedat invers. A scris, până acum, 20 de cărţi, nu toate science fiction sau fantasy. Printre volume de aforisme şi câteva de poezii, a publicat mai multe romane şi volume de povestiri. Ultimul volum de povestiri science fiction, apărut în 2011, se cheamă Maşina viitorului (Editura Autograf MJM, Craiova ), după titlul uneia dintre proze. Cum spune criticul clujean SF Mircea Opriţă: Victor Martin contează pe inteligenţă şi pe spiritul speculativ mai mult decât pe forţa epică a talentului său. Într-o ficţiune polimorfă, el descrie lucid şi ironic o suprarealitate, având totuşi punctul de plecare în universul socio-politic al contemporaneităţii noastre criticabile şi menţinând permanent punţile netăiate spre ţintele aluziilor sale. În proza de deschidere a cărţii, intitulată „Scriitorul contra umbrei sale”, autorul ne semnalează pericolul care ne paşte din lumea virtuală a internetului. În această lume, poţi ajunge la obsesia că un critic vrea să te desfiinţeze. Îl cauţi, vrei să ştii ce a scris, dacă are talent sau nu, dacă e o voce în domeniu sau un diletant, şi constaţi că acesta nici nu există sau poate fi orice anonim. În lipsa duşmanului, obsesia se dublează, ajunge la paroxism şi te pierde. Tot în registrul tematic al tragicomicului SF, autorul ne prezintă în „Fântâna” o variantă proprie a modului cum a fost concepută şi realizată modernizarea centrului oraşului în care trăieşte. Fântâna arteziană instalată lângă Prefectură emite o muzică ambientală ce deformează realitatea. Prin mesajul subliminal, ea declanşează un război local absurd, care culminează, în final, cu o terraformare negativă. Totul dispare în jur şi rămâne doar oraşul, înconjurat de deşert.

Textul „Autopsia” prezintă, în tuşe ironice foarte groase, o emisiune televizată, cu prezentator şi invitaţi, futurişti, sociologi, psihologi, neurochirurgi, emisiune a cărei temă de discuţie este disecţia cadavrului unei fiinţe extraterestre, descoperită într-un O.Z.N. căzut undeva, în Munţii Carpaţi.În povestirea „Timbrul”, nu avem descrisă numai lumea dintr-un timbru, ci şi un conflict incipient, în care imixtiunea lumii noastre în lumea timbrului poate duce la o reacţie inversă, de imixtiune a lumii din timbru în lumea noastră, considerată liniştită şi sigură doar de noi.

Proza „În celulă cu Iisus” reia, într-o formulare metaforică, o idee mai veche, potrivit căreia Iisus Cristos ar fi avut un frate geamăn. Care dintre ei a fost răstignit pe cruce şi care a fugit în Japonia, rămâne un mister, cum mister e şi formularea amintită. Numai în lumea noastră cei mulţi au dreptate. Într-o lume normală, cum este cea prezentată de autor în povestirea „Iluzia”, e invers. O femeie îşi pierde fetiţa într-un parc. Toţi îi spun, inclusiv rudele apropiate, că nu are nici o fetiţă, dar ea o ţine pe a ei. Într-un final, când se pregătesc s-o interneze pe femeie la nebuni, apare şi fetiţa în pragul uşii.

Faptul că timpul e compresibil e o temă science fiction frecventă, tratată cu atenţie şi de fizica relativistă. Dacă, prin mărirea vitezei de trai, putem micşora viaţa, odată ajunşi la o viaţă foarte scurtă, e invers, trebuie să ne grăbim, să nu ieşim din parametrii genetici. În povestirea „Viaţa e un cântec”, scriitorul craiovean Victor Martin abordează pe cont propriu o altă temă îndrăgită de autorii SF, cea a unei civilizaţii umane postapocaliptice, creată de roboţii supravieţuitori. Noile fiinţe au o durată de viaţă de câteva minute, cu toate consecinţele ce decurg de aici. Atât i-a dus pe roboţi mintea. Faptul că,în perspectivă cosmică, o viaţă de câteva minute nu e cu mult mai scurtă decât o viaţă de câteva sute de ani, e deja altă temă. Când eşti „Egal cu tine însuţi”, ca în textul omonim, poţi trăi mult, poţi trăi bine sau poţi trăi mult şi bine, numai că acest lucru nu rămâne neobservat şi, în consecinţă, nu rămâne nepedepsit. Este şi ceea ce se întâmplă cu personajul principal, care este răpit şi torturat, să i se afle reţeta vieţii fără de moarte şi a tinereţii fără bătrâneţe, formulă de care el habar nu are. Povestirea Egal cu tine însuţi ne relevă faptul că scriitorul Victor Martin se inspiră nu numai din marile teme ale prozei fantastice, dar se apleacă cu multă atenţie şi dragoste artistică asupra temelor din folclorul literar românesc.

În concluzie, Maşina viitorului, cea mai recentă carte a interesantului autor craiovean, ni se pare a fi atât un duel cu sine, cu propriul său orizont cultural, cât şi o provocare a imaginaţiei eventualului cititor. În paginile ei identificăm aluzii transparente la viaţa cotidiană a Craiovei ( vezi proza Fântâna), dar şi ecuaţii ale căror necunoscute sunt onestitatea, cinstea, mentalitatea morală a contemporanilor noştri. Ŕ bon entendeur, salut!