Numărul recent al revistei Argeş, care apare la Piteşti, sub egida USR, ne întâmpină de astă dată amintindu-ne frumuseţea reginei egiptene Nefertiti, în timp ce interiorul este bogat ilustrat cu fotografii de la festivitatea decernării premiilor publicaţiei pe anul 2011. Le enumerăm în cele ce urmează: Premiul Opera Omnia i-a fost acordat poetei Ileana Mălăncioiu, una dintre cele mai singulare şi mai interesante voci ale liricii româneşti contemporane. Premiul pentru critică literară i-a revenit optezecistului Al Cistelecan, rafinat exeget al poeziei, neîndurător cu cei slabi, generos cu cei care merită atenţia sa. Premiul pentru poezie l-a încununat pe fratele nostru vultur din nord, George Vulturescu de la Satu Mare, fondator al trimestrialului de poezie Poesis. Cel de-al patrulea premiu, dar nu cel din urmă, cel pentru memorialistică, i-a revenit IPS Calinic, Episcopul Argeşului. Fără nici o intenţie de a-i flata pe confraţii mei , scriitori aparţinând tinerei Filiale Piteşti a USR, mărturisesc cu mâna pe inimă că, dacă aş fi fost în postura de jurat, şi eu le-aş fi acordat, celor patru corifei ai literaturii române contemporane, premiile care le-au încununat simbolic tâmplele încărunţite în efortul de a dărui literaturii române adevărate bijuterii literare.
Pagina a patra , semnată de criticul Nicolae Oprea, preşedinte al Filalei Piteşti a USR, este consacrată în întregime analizei volumului Mircea Horia Simionescu. Dezvrăjirea şi fetişizarea literaturii a tinerei noastre concitadine Gabriela Gheorghişor, carte care a obţinut Premiul pentru debut al USR. De altfel, Gabriela Gheorghişor este, alături de Daniela Firescu, Luminiţa Corneanu, Petrişor Militaru etc., unul dintre numele tinere care fac cinste insituţiei în care s-au format: Facultatea de Litere a Universităţii din Craiova.
Rămânând deocamdată în aria criticii literare, semnalez pagina consacrată de Al Cistelecan Eroticonului Mihaelei Ursa, dar şi cele două pagini (12,13) ocupate de rubrica Cititorul de romane, în cuprinsul căreia Dumitru Augustin Doman, redactorul-şef al revistei Argeş, recenzează nu mai puţin de şapte cărţi recent apărute. Printre acestea: Deplasarea spre roşu de Radu Mareş şi Memoria lui Femios de Sterian Dumitru Vicol. Dar să părăsim, în fine, câmpul exegezei literare şi să ne îndreptăm atenţia spre literatura propriu-zisă. Poezia ocupă un loc de frunte în paginile revistei, reunind versuri sensibile şi bine scrise, care ne conving că literatura română de azi are mulţi şi buni poeţi, de nivel european. Să-i enumerăm pe aceia care înseninează paginile revistei piteştene: Florina Isache, Aurel Sibiceanu, Anton Jurebie, Florin Silişteanu. Proza dă şi ea o replică pe măsură poeziei: trei pagini de Radu Aldulescu, una dintre vocile cele mai puternice şi originale ale romanului românesc contemporan şi două pagini semnate de Varujan Vosganian, reprezentând un fragment din nuvela Iacob, fiul lui Zevedei . Poezia universală se simte şi ea acasă în paginile revistei, Leo Butnaru aducându-ni-l aproape printr-o excelentă traducere pe poetul rus Vasili Kamenski (1884-1961)
Nu putem să trecem indiferenţi pe lângă cele două pagini realizate de dna Mariana Şenilă-Vasiliu, în cuprinsul cărora sunt prezentate, cu bună cunoaştere a subiectului, patru monumente antice aparţinând lumii egiptene şi Heladei. Distinsa doamnă ne promite că în numerele viitoare ale revistei Argeş să ne prezinte alte şase. Aşteptăm cu nerăbdare să-şi ţină nobila promisiune făcută cititorilor şi iubitorilor de artă. Iar acum, în încheiere, nu-mi rămâne decât să vă urez La bună lectură! Ceea ce îmi doresc şi mie.