După câţiva ani buni în care scriitorii severineni, uitând că i-am mediatizat intens, iar unora dintre ei le-am dat recomandări pentru intrarea în Uniunea Scriitorilor, nu mă mai invitaseră la evenimentele pe care le susţin moral şi financiar autorităţile locale şi judeţene, iată că poeta Ileana Roman şi-a adus aminte şi de mine, prietena de-o viaţă, mai precis de vreo trei decenii, a oamenilor de cultură din Turnu Severin. Domnia sa m-a chemat cu insistenţă la manifestarea complexă Rapsodii de toamnă, ajunsă la cea de-a VI-a ediţie, care s-a desfăşurat în zilele de 7 şi 8 octombrie a.c.

Să vă spun drept, deşi mă ispitea ideea unei excursii de o zi şi jumătate pe blândele meleaguri mehedinţene, întâi am stat pe gânduri să mă duc, să nu mă duc, apoi m-am înhămat la drum alături de colegul Jean Băileşteanu şi de istoricul literar Tudor Nedelcea. Ajunşi cu bine la Turnu Severin, în Pădurea Crihala, unde se desfăşura un fel de sărbătoare a recoltei, cu mici, bere şi muzică populară pe placul multora, am fost somaţi ca , la orele 15.00 trecute fix, să fim prezenţi la etajul IV al Castelului Artelor, fostul Castel de Apă al oraşului. Acolo, într-o ambianţă contemporaneizată, aveau să aibă loc vernisaje de expoziţii foto-documentare, organizate de Arhivele statului-Mehedinţi, expoziţii de arte plastice şi…numeroase lansări de carte. Noi, cei trei scriitori craioveni, am onorat invitaţia şi am alergat la ora 15.00, să nu ratăm cumva suita de evenimente culturale, convinşi că oaspeţii trebuie să respecte regulile impuse de gazde. Numai că maratonul literar a început abia peste o oră, la 16.00 trecute fix, iar soarele estival care pripea necruţător ca într-o zi de mijloc de iulie, m-a alungat după vreo trei ore bune de atenţie şi răbdare, la parterul clădirii. Toate bune şi frumoase, la parter erau pregătite gustări şi chiar varză călită asezonată cât trebuie cu bucăţele de kaizer. Nu lipseau apa plată şi apa carbogazoasă, nu lipseau sucurile de toate felurile, sticluţele discrete de răchie, care, după cum am observat eu, n-au folosit nimănui la nimic. Peste acest ad-hoc bufet suedez , tronau câteva căni frumoase de sticlă , în al căror pântece generos se lăfăia un vin alb de cea mai bună calitate. Şi, iarăşi voi zice: toate bune şi frumoase până la mijlocul nopţii de sâmbătă spre duminică, moment după care doi condeieri severineni (poetul Viorel Mirea, membru al Filialei Craiova a USR şi fostul ofiţer de poliţie Alexandru Drăghici, un poet care scrie cu sensibilitate adolescentină la frumoasa vârstă de 55 de ani pe care o are), obosiţi straşnic din cauza emoţiilor de peste zi, au găsit cu cale să-şi exprime frustrările în timpanele mele şi în cele ale prozatorului şi editorului Jean Băileşteanu. Cu un nivel decibelic pe care nu-l bănuiam până acum la frumoasa sărbătoare Rapsodii de toamnă severineană, cei doi au început să-mi reproşeze tot felul de bazaconii: că revista Ramuri nu-i bagă în seamă, că severinenii sunt neglijaţi de scriitorii craioveni etc etc.etc. Cum eu sunt un colaborator fidel şi, mai ales, un cititor devotat al Ramurilor craiovene, le-am răspuns că această publicaţie le-a onorat versurile, de câte ori domniile lor i-au adresat rugămintea de a fi în pagină. Ba, mai mult decât atât, doi redutabili poeţi mehedinţeni (Ileana Roman şi Nicolae Jinga) au obţinut de mai multe ori prestigioase premii decernate de juriile craiovene. Numai că, le-am replicat eu indignată lui Viorel Mirea & Alexandru Drăghici, revista craioveană, de reputaţie europeană, nu poate să scrie în locul lor şi nici să coboare sub standardele unei publicaţii care se respectă şi îşi respectă publicul cititor. Replica mea şi argumentele irefutabile n-au avut nici un ecou în mintea celor doi. Aşa că domniile lor au continuat să zbiere la mine şi să-mi reproşeze că n-au călătorit alături de cei nouă scriitori craioveni în Turcia, în această toamnă. Le-am spus-o şi atunci, la acel miez de noapte drobetano-bahic şi le repet şi acum: deplasarea poeţilor craioveni în Turcia, la Kusadasi, în cadrul unui proiect iniţiat anul trecut de conducerea Uniunii Scriitorilor din România, s-a făcut pe bani atraşi de la Primăria Craiova şi de la comisia de cultură a Consiliului Judeţean Dolj, pe baza unui tabel strict, aprobat de reprezentanţii acestor prestigioase instituţii.

Mă întreb şi acum, la ceva timp de la acea penibilă întâmplare de la miezul nopţii, ce-i împiedică pe condeierii mehedinţeni, fondatori ai unei Societăţi a scriitorilor danubieni, să gândească împreună un proiect şi să-l supună aprobării financiare a autorităţilor locale şi judeţene de resort. Cu atât mai mult, cu cât de foarte mulţi ani de zile, ei sunt finanţaţi pentru apariţia cărţilor lor ( mai mult sau mai puţin valoroase) tocmai de aceste entităţi administrative.

Vorba cant-autorului Bob Dylan: Răspunsul, prieteni, e vânare de vânt!