Libertatea pe cont propriu???
de Ioana Dinulescu
Demnitatea:
Libertatea pe cont propriu se intitulează volumul recent apărut al
profesorului Nicolae Marinescu, membru al Uniunii Scriitorilor din România,
filiala Craiova. Este vorba de o carte care cuprinde articole despre
tumultuoasa, confuza perioadă decembrie 1989 şi anii imediat următori, ce-i
conferă un aspect documentar, căci autorul, absolvent al Facultăţii de
Filologie a Universităţii Craiova, are rigoarea şi acribia specifice unui
autentic cercetător în domeniu. În consecinţă,
cartea este notabilă în primul rând pentru bibliografia afişată spectaculos pe paginile
189-238. Addenda cuprinde comentariul lui Adrian Severin Lacrimile
dimineţii, apărut la Editura
Scripta în anul 1995, pg.
262-263. Să cităm din acesta: Dezinformarea bazată pe falsul descris a reuşit,
şi în consecinţă senatorii FSN au intrat în alertă, unii nemulţumiţi pentru că
nu fuseseră reţinuţi printre reformişti, alţii temându‑se că sunt urmăriţi
de executiv pentru atitudinile lor politice, alţii aşteptându-se la manipulări
şi poate chiar la persecuţii. Această
stare de spirit indusă de către oculta ultraconservatoare a condus la
concentrarea forţelor restauraţiei, la fracturarea grupului parlamentar al
FSN şi la declanşarea tuturor adevăratelor conspiraţii antiguvernamentale. (
)
Acest lung citat luminează, deopotrivă, realele motive care au dus la separarea
FSN (ulterior PD) de FDSN (ulterior PDSR), precum şi starea de spirit profund
morală care domnea în jurul echipei Roman şi mecanismele secrete prin care
grupurile parlamentare ale partidului de guvernământ, orchestrate de mai-marii
conservatorismului şi de nostalgicii restauratori, au ajuns să submineze
Guvernul Roman. Publicarea în încheierea cărţii Demnitatea: Libertatea pe
cont propriu, a acestui comentariu al dlui Adrian Severin, este expresia elocventă a dezamăgirii politice a
dlui Nicolae Marinescu, unul dintre craiovenii care s-au implicat trup şi
suflet în politica post-decembristă cu speranţa că intelectualii, prin
onestitate şi devotament faţă de Cetate, au capacitatea de a limpezi faţa veche
a lumii, de a pune lucrurile în făgaşul lor normal, după jumătatea de veac
aberantă, măsluită în roşu (sânge şi bătaie) de adepţii laserului kremlinez.
Dar Tu, iubite Cetitoriule, nu eşti dezamăgit, nu te simţi trădat în speranţele
tale? Eu am trăit şi, cu cât trec anii, trăiesc tot mai intens acest sentiment:
M-am deşteptat din visul utopic pe care-l nutream cu vreo două decenii înainte
de evenimentele din decembrie 1989, în martie 1990. Au urmat alte evenimente
promiscuie care mi-au accentuat această senzaţie: duminica orbului (17 mai
1990), iunie 1990 etc, etc. etc.
Dar, să revenim la oile noastre, adică la volumul Demnitatea:
Libertatea pe cont propriu, structurat în două părţi: Iluzia cortinei şi Timpul speranţei. Simpla enumerare
a câtorva titluri spune multe despre ce simte şi ce gândeşte autorul, contemporanul
nostru: Nevoia de libertate, Complexul sărăciei, Vocile libertăţii la
Craiova (1990-1991), Viitorul a început, Marea diversiune, Apolitismul, o
maladie a inteligenţei... În anii aceia
ai speranţei, eu însămi realizam la Radio Oltenia Craiova emisiunea Colocvii
despre libertate şi democraţie, iar întrebarea pe care am pus-o cu
obstinaţie profesională unor
intelectuali români de vază (Radu Câmpeanu, Ştefan Augustin Doinaş,
Dumitru Solomon, Ana Blandiana, Nicolae Manolescu), poposiţi cu diverse
prilejuri în dalba Cetate a Băniei, suna astfel: De ce din liniştea
bibliotecii aţi coborât în hărmălaia arenei politice? Convingerea mea fost
întotdeauna că intelectualul trebuie să se implice în viaţa Cetăţii, a
Polisului şi să vegheze, atât cât se
poate, benefic, mersul treburilor publice ( res publica). Şi, dacă-mi aduc
aminte bine, Aristotel a zis cu vreo
două milenii în urmă că ceea ce îl deosebeşte pe om de animal este
tocmai această implicare. Omul este zoon politikon, nu-i aşa? Nu doar
domnul Traian Băsescu este om, şi noi suntem oameni, nu-i aşa? Şi cum, vorba
englezului de pretudindeni, time is monney, să tragem cortina peste
rânduleţele de mai sus, concluzionând următoarele: contemporanul nostru, dl.
prof. Nicolae Marinescu din Craiova, face parte din speţa aceea de cetăţeni pe
care bulgarul Tzvetan Todorov, rezident de multe decenii la Paris, o defineşte
drept intelectual, în toată complexitatea semantică a acestui
concept.
|
|