În ultimul său roman, Houellebecq multiplică trimiterile la literatura secolului al XIX-lea prin invocarea operei lui Joris-Karl Huysmans. Romanul Supunere, publicat în Franţa pe 7 ianuarie 2015, zi ce a coincis cu nefastul atentat împotriva lui Charlie Hebdo, nu doar că a stârnit curiozitatea la nivel naţional şi mondial, romanul fiind vândut în număr impresionant, dar a şi produs un mare scandal. Viitorul Franţei sub tutela unui preşedinte musulman, ca urmare a alegerilor electorale din 2022, este interpretat de către majoritatea jurnaliştilor şi criticilor literari fie ca o continuare a discreditării credinţei islamice, fie ca o ficţiune politică de slabă calitate. În opinia noastră, noua viziune abordată în Supunere este o continuare a analizei declinului societăţii contemporane, în faţa căruia autorul prevede drept remediu reîntoarcerea la religie şi reconstituirea imaginii cuplului tradiţional. Acest obiectiv explică prezenţa lui Huysmans în interiorul romanului, caracterul umoristic cu care tratează lucrurile, luându-le totodată în serios, fiind o altă trăsătură comună cu autorul lui A rebours/ În răspăr. Schimbarea de poziţie faţă de islam, având în vedere cuvintele dure adresate anterior, provoacă un oarecare amuzament, însă într-o şi mai mare măsură stârneşte curiozitatea cititorului avizat. În continuarea acestui articol, vom încerca să găsim explicaţii privind susţinerea revenirii la patriarhat, precum şi a convertirii la islam a Franţei din anii 2022.

Singurătatea individului contemporan nu ar putea fi consolată decât printr-un mariaj în care rolul femeii moderne să fie preluat de femeia supusă. Or, tânăra parteneră a lui François nu este educată conform normelor patriarhatului pe care bărbatul macho le susţine: “[…] n-aş fost niciodată convins că e bine ca femeile să voteze, să urmeze aceleaşi studii ca bărbaţii, să aibă acces la aceleaşi profesii etc. […] patriarhatul avea măcar meritul că exista, mă rog, vreau să spun că persevera, ca sistem social, în a fi, existau familii cu copii, care reluau în mare aceeaşi schemă, pe scurt, funcţiona”. Pentru Houellebecq, revalorizarea mariajului presupune convertirea la islam. Femeia va fi astfel supusă bărbatului, iar bărbatul supus lui Dumnezeu. Acest ideal corespunde politicii instaurate de preşedintele musulman Ben Abbes, susţinut de partidul Frăţiei Musulmane, care, mai mult decât schimbări economice, urmăreşte reconfigurarea corpului social prin restaurarea moralei tradiţionale, a familiilor numeroase, cu soţii dedicate căminului şi copii educaţi conform Coranului, idealuri date uitării de generaţiile individualiste de după 1968.

Cu luciditate, François examinează tragedia existenţială în diferite contexte cotidiene, ascultând puncte de vedere variate (Huysmans, Alain Tanneur, Rediger – noul decan al Sorbonei, susţinător al islamului), hotărând să îşi depăşească statutul de învins, chiar dacă schimbarea propusă presupune moartea Republicii şi a creştinismului. Ieşirea din criza juponieră se datorează unui centru spiritual unic de care sunt legaţi toţi indivizii, respectându-se distribuţia ierarhică Dumnezeu, bărbat, femeie. Prin viziunea propusă, Houellebecq îşi înfrânge aversiunea faţă de monoteism, admiţând totodată calităţile unui islam moderat, considerat până la acest ultim roman numai prin prisma practicilor extremiste. Totuşi, nu trebuie să neglijăm ironia şi umorul caracteristice. Lectura discursului persuasiv din Zece întrebări despre islam, în special cea a capitolului despre poligamie, se opune seriozităţii argumentaţiei pe care Rediger, autorul cărţii, o încercă în favoarea acestei religii.

Ficţiunea politică imaginată de Houellebecq ia naştere din realitatea zilelor noastre, anul schimbării putând fi oricare altul, mai mult sau mai puţin îndepărtat. Necesitatea reconstruirii realităţii este susţinută de toate personajele cheie cu care François empatizează. Recitindu-l pe Huysmans, François realizează puterea mariajului, însă orientarea către catolicism nu îi mai apare drept cale de salvare. Astfel, tinde să se lase convins de susţinătorii islamului. Dacă trecerea la islam este doar o probabilitate, ţinând cont de redactarea ultimei părţi la condiţional, lipsa unui prezent pe care să îl regrete este o certitudine. Şi n-aş avea nimic de regretat, scrie Houellebecq în încheierea romanului.

　1 Huysmans, En ménage/ Menajul, 1881, citat de Houellebecq în Supunere, 2015, pp. 94-95.

　2 Numeroasele evocări ale lui François la produse congelate, semi-preparate amintesc afirmaţia lui André J’étais las de manger froid/Obosisem să mănânc rece.

　3 Houellebecq, Supunere, 2015, p. 112.

　4 În timpul Vechiul Regim, Biserica catolică nu admitea separarea legală a soţilor. Chiar dacă între ei intervenea o ruptură, erau obligaţi să respecte obligaţiile consimţite în momentul deciziei de a se căsători. Această ruptură purta numele de separaţie de corp, scopul fiind păstrarea unei posibilităţi de reconciliere între soţi.

　5 Houellebecq, Supunere, 2015, p. 271.