Poeme
de Ion Maria
cu litere mărunte
voi scrie poeme cu litere mari
Dumnezeu a scris lumea cu litere mici
şi înghesuite
litere de om zgârcit care face economie
de cerneală
şi totuşi primăvara i-a ieşit frumoasă
în drum spre casă am scris multe poeme
pe care le-am îngropat
ca un câine
pe lângă copacii înfloriţi
apoi m-am transformat în piatră
şi nu am mai ajuns
în blocul meu comunist
pentru că scriu poeme cu litere mari
Dumnezeu mi-a contopit toate pedepsele
în pedeapsa cea mai grea
să scriu la galere
poeme mărunte
pe care nimeni nu mi le va citi
şi fiecare poem să fie
un bon-cadou
dat de sindicatul
din cer
praloaya
timpul se comprimă într-o sămânţă
din care va exploda iar
peste o kalpa
şi ne vom retrăi vieţile
iar şi iar
ca într-un joc
ale cărui reguli nu le cunoaştem
sau ca într-o pedeapsă
dată din dragoste
vom fi fragile vase de sticlă
în care un suflet asimetric
va retrăi bunele şi relele săvârşite
aşteptând ca timpul să se strângă din nou
într-o sămânţă
ce va exploda
peste o kalpa
într-un univers nou
poate mai bun
|