Conducerea / Contact / Echipa / Editura / Fil. Craiova USR     








Poeme

        de Ion Maria

linia albă

dincolo de unghiile mele începe

sârma ghimpată

am urmărit linia albă

de pe şosea până am ajuns

la hotarul memoriei

cine a ucis pasărea de lemn

a uitat că a tras

în inima mea

acum mă zbat încet

în teritoriul incert al cuvintelor

sunt un şaman între lumi

trăiesc drama pietrei despărţită

de râul care îi rodea temelia

poate că universul este un joc

însă eu nu-i cunosc regulile

totuşi arunc zarul

ce pot să fac

am crescut iubind steaua polară

am crezut că voi ajunge astronaut

şi nici submarin nu am mai ajuns

m-au pus şef la biroul rataţi

cineva mă decojeşte ca pe o portocală

nu ştiu ce gust am dar sunt şi eu

una din păpuşile pământului

extratereştrii ne privesc printre

coastele mele

ca printr-un microscop

vor veni zile

după ce am civilizat o jumătate

de planetă

punând versuri în vinurile vechi

am plecat într-o ţară străină

dincolo de zidul grădinii

printre furnici şi urzici

acolo am doborât soarele

din cocotier

şi l-am băut ca pe o nucă

dincolo de pragul casei

începe oceanul

pe el întunericul navighează

fără busolă

mă caută într-o noapte

mă va găsi

într-o traducere liberă viaţa mea

e legendară

prin umilinţa ei de piatră

şlefuită

vor veni poate zile

şi mai bune

mă pregătesc să mă nasc

pe altă planetă

cantonament

aici ne ţin în cantonament

nu ştiu ce meciuri

vom avea de dus

mai târziu

pe alte planete

ce este viaţa decât o înfrângere

pe care trebuie s-o primeşti

cu detaşare de spectator

dar când eşti în teren

meciul e mult mai important

mai ales că pe malul celălalt

nu vezi spectatorii

unii spun că nici nu contează scorul

doar să joci cât mai bine

însă cine să-ţi spună cum

ai jucat cine să aplaude

când între tine şi zid

este doar o oglindă

aici ne ţin doar în cantonament

ne pregătesc intens

pe celelalte planete

vom juca

mult mai bine

 

peste sârma ghimpată

de aici văd sârma ghimpată

poate sunt în lagăr

ori în sanatoriu

exilat printre oameni noapte

de noapte aprind luminile

în cer

să mă găsească fraţii mei

extratereştrii

am îmbătrânit pe pământ şi

încă nu am gustat din toate

fructele pe care le gustă

oamenii

încă mai am de învăţat

încă mai pot să ratez

în multe domenii

de aici văd sârma ghimpată

sau poate sunt ochii tăi

sufletul meu stă în cumpănă

nu ştie în ce parte va înclina galaxia

mersul tău de regină egipteană

de aici văd sârma ghimpată

dar cine ştie într-o dimineaţă

mă voi trezi dincolo de marginea

lagărului ori sanatoriului

pe malul celălalt al râului

acolo unde macii încearcă

şi ei

să fie oameni

© 2007 Revista Ramuri