| Articole |
| Evenimente |
| Premii |
Poemede Ion Mariarevoluţii hei, comandante când începem revoluţia îmi spun cei care stau toată ziua la mesele restaurantului niela decât să munceşti mai bine este să stai la o bere hei, comandante când începem revoluţia poate cei mari se sperie şi ne dau şi nouă bani fără muncă aşa cum primesc şi ei noi nu ne temem de politică ca de o boală ruşinoasă din cuţite şi furculiţe putem face arme cele mai mari victorii le avem în gând acolo defilăm cu steaguri colorate şi cucerim palatul de iarnă în toiul verii dar aşa este făcut scenariul în oraşul acesta adormit nu se mai fac revoluţii decât în filmele de la televizor noi am învăţat să ne acceptăm unii pe alţii ne iubim numai atât cât să nu ne strângem deodată toţi de gât hei, comandante când începem revoluţia nu ştiu cine a spus asta şi de ce însă sună frumos între-o zi chiar voi începe revoluţia amerindienii de ce să scrii când ciuma încă mai bântuie printre amerindienii întâlniţi în stradă la intersecţia dintre bulevardul oltenia cu tineretului mohicanii stau la mesele cârciumii de cartier nu le mai pasă că albii le invadează teritoriile şi le ucid bizonii din gând şi ce mai contează un poet când o votcă mică e mult mai importantă mai ales atunci când încă nu o ai pe asfaltul din faţa restaurantului orizont trec negrele corăbii încărcate cu sclavi dar nu mai vine nimeni să-i salveze toţi ne vedem de paharul nostru în care ne ducem viaţa importante sunt ştirile de la ora 22 dar le vedem mai mult adormiţi nici nu ştiu dacă am fost treji vreodată de ce să scrii când ciuma e în floare şi oamenilor nu le pasă decât de ziua de azi ziua de mâine o lasă măturătorilor de stradă la ora 5 vor trece şi o vor strânge pe toată în tomberoane mă îngrijorez cum să stau liniştit când cei mari se pregătesc să vândă oameni în piaţa din spatele poştei acolo unde se vinde brânză şi roşii vor fi intelectuali şi poeţii la tarabă o să se pună muştele pe ei iar pensionarii vor trece aproape indiferenţi neputând să-i cumpere cum să fiu indiferent când filmul pe care-l tot văd şi în care tu cânţi şi dansezi se tot schimbă de câte ori îl vizionez totuşi în el tu eşti mereu la fel de frumoasă şi pentru cântecul tău mi-aş vinde imperiile pe care nu le am cum să nu mă îngrijorez când cei mari pun o cale ferată de la racheta până dincolo de lacul tanchiştilor ea îi va duce pe oamenii noi în cer însă numai pe cei ce au plătit taxa lor de viaţă
nu voi fi iuda niciodată nu o să fiu iuda chiar dacă el s-a sacrificat pentru un bine pe care noi nici nu-l mai ştim prefer să fiu iov aşa cum stau pe muntele de gunoi şi-mi plâng zilele care au fost şi mai ales zilele care or să vie niciodată nu voi fi de partea lor chiar dacă mă vor omorî cu pietre la colţ de stradă undeva spre gară la intersecţia tineretului cu rocada niciodată nu voi preamări urâtul când văd atâţia trăind din el chiar dacă stau pe un munte de gunoi voi iubi numai frumosul oricât de departe de mine ar fi el niciodată nu o să fiu iuda şi nici măcar ucenic întotdeauna voi fi unul din mulţime ologul care aşteaptă să fie vindecat şi pe care toţi l-au uitat |