De curând a văzut lumina tiparului, la editura craioveană Aius, volumul Rodicăi Pospai Păvălan intitulat De la Pometeşti la Lilieci. Scriitori din Nordul Doljului. Lucrarea este o iniţiativă culturală lăudabilă, care trădează un efort de documentare pe măsură, suplinind munca unei considerabile echipe de cercetători, ca să nu zicem a unei întregi instituţii, prin aducerea la zi a informaţiilor despre scriitori mai mult sau mai puţin cunoscuţi, legaţi prin naştere, copilărie sau întreaga vieţuire de aceste mirifice meleaguri olteneşti. Fiindcă, aşa cum poetic scrie în prefaţa cărţii Horia Bădescu, „năşteau cândva din sate scriitori”, mediul rural de pe lunca Jiului de sus şi al văii Amaradiei fiind şi el dintotdeauna „un izvor de spiritualitate autentică, profundă” (p. 6).

Cartea aparţine prin originalitate şi instrumentar sociologiei culturii, dar şi biblioteconomiei, prin ştiinţa cu care a fost culeasă, selectată şi prezentată informaţia de interes. Este, în acelaşi timp, un dicţionar explicit, o istorie literară a unei regiuni geografice şi un temeinic şi aplicat exerciţiu de exegeză. El întregeşte un proiect demarat de autoare cu doi ani în urmă, prin publicarea altor volume: Scriitori doljeni şi mehedinţeni din Piemontul Bălăciţei (Scrisul Românesc Fundaţia Editura, Craiova, 2020) şi Scriitori din Sudul Doljului (Editura UZPR, Bucureşti, 2021), definitivând astfel tabloul artiştilor cuvântului dintr-un areal bine delimitat.

Scriitorii din acest al treilea volum sunt prezentaţi în ordine alfabetică, începând cu Marian Barbu şi încheind cu Aurelian Zisu. Se regăsesc în paginile lui, drept figuri emblematice ale scrisului românesc, cu biografii strâns legate de aceste meleaguri, Alexandru Macedonski şi Marin Sorescu, asupra cărora ne vom opri mai jos. Ceilalţi autori antologaţi sunt Victor Buescu, Ionel Ciupureanu, Ilie Guţan, Constantin Lupeanu, Ion Lupu, Ion Militaru, Ion Munteanu, Niculina Oprea, Ion Pachia-Tatomirescu, Teodor Preda, George Sorescu şi Ştefan Vlăduţescu.

Prezentarea vieţii şi operei „poetului rozelor şi al rondelurilor” este făcută cu onestitate şi acribie, rezultat al unei cercetări minuţioase a surselor biografice şi de receptare critică. Prevalează „aspectele care vizează creaţia literară şi activitatea jurnalistică, fiind unul dintre cei mai prolifici creatori de reviste...” (p. 79). Opera scriitorului de la Pometeşti este minuţios evidenţiată la rubrici distincte: Antume, Prefeţe şi Postume, la fel ca şi Referinţele critice care pornesc (selectiv) de la articolul lui Titu Maiorescu, Poeţi şi critici, din volumul II al Critice-lor (Editura Librăriei Socec, Bucureşti, 1892), încheind cu articolele din volumele I, II şi III ale Caietelor macedonskiene (Editura Eikon, Bucureşti, 2019, 2020, 2021, scrise de participanţii la Festivalul Internaţional „Alexandru Macedonski” de la Craiova). Sunt apoi catalogate, tot selectiv, articolele de receptare critică a operei macedonskiene din periodice literare şi alte publicaţii, începând cu anul 1881, de mare interes şi sprijin pentru orice cercetător contemporan.

Capitolul Macedonski este continuat cu poeme semnificative şi cu un fragment consistent din romanul Thalassa, cărora li se adaugă selecţii din lucrări celebre de receptare critică a operei sale, semnate de Duiliu Zamfirescu, Ilarie Chendi, E. Lovinescu, Tudor Vianu, Pompiliu Constantinescu, G. Călinescu, Ion Negoiţescu, Adrian Marino, Emil Manu, Dumitru Micu, Nicolae Manolescu şi alţii, demonstrând că sintagma: „Macedonski este primul clasic al literaturii noastre moderne, cel dintâi poet român de talie europeană” nu este nici pe departe gratuită.

Marin Sorescu se bucură în această lucrare de o prezentare la fel de generoasă, pe drept meritată, el fiind, „cu certitudine şi înainte de toate, unul dintre cei mai mari poeţi români contemporani, dar şi, pentru ansamblul operei sale, scriitorul de cea mai mare complexitate din veacul al XX-lea” (p. 197). Legăturile lui Sorescu cu poezia lui Macedonski sunt puternice, deşi nu tocmai la vedere. Şi nu ne referim doar la „parodia originală” Noapte de octombrie, după poemul macedonskian cu acelaşi titlu. Şi nici la apropierea de poezia lui Tudor Arghezi, discipol al lui Macedonski, despre care poetul de la Bulzeşti şi-a susţinut teza de licenţă. Marin Sorescu copiază integral modelul macedonskian, călătorind cu poezia lui în lume, traducându-şi poeziile şi publicându-le în reviste literare din ţări de pe toate continentele, fiind şi el, ca şi înaintaşul lui, un mare scriitor european de origine română. Un modern şi un deschizător de drumuri. Şi poate că nu este doar mâna destinului preluarea conducerii de către Sorescu, ca redactor şef, în 1991, a revistei „Literatorul”, înfiinţată de Macedonski în 1880 şi condusă, cu intermitenţe, până în 1919.

Rodica Pospai Păvălan, după o incursiune amplă în biografia lui Marin Sorescu, evidenţiindu-i inclusiv talentul de pictor, în câteva pagini de acum de referinţă, detaliat, prezintă opera autorului pe repere obligatorii: Poezii, Teatru, Romane, Literatură pentru copii, Critică literară şi publicistică şi Traduceri din alte limbi. Alte câteva pagini sunt dedicate receptării operei soresciene, atât în volume, cât şi în reviste şi diverse publicaţii, începând cu anii ‘70 ai secolului trecut. Poeziile soresciene, unele dintre ele foarte cunoscute, antologice, sunt bine alese, ca şi fragmentele de proză, iar secvenţele exegetice aparţinând lui G. Călinescu, Eugen Simion, Vladimir Streinu, Nicolae Manolescu, Matei Călinescu, Ştefan Bănulescu, Adrian Marino, Adrian Păunescu şi mulţi alţii demonstrează, cu prisosinţă, dacă mai era nevoie, calibrul de mare creator universal al lui Marin Sorescu.

În pagini de o remarcabilă acurateţe stilistică, cu aceeaşi strădanie de documentare şi investigare, Rodica Pospai Păvălan ne prezintă şi portretul în cuvinte al celorlalţi scriitori antologaţi, aparţinând aceleiaşi familii creatoare, întemeiate regional, şi despre care doar lipsa de spaţiu ne împiedică să vorbim.

De la Pometeşti la Lilieci... este o carte necesară şi bine-venită!