„Al. Macedonski visează să schimbe poezia aşa cum alţii visează s-o scrie”

De ce îl sărbătorim la Craiova, an de an, începând cu 2019, pe Alexandru Macedonski, poetul Nopţilor şi al Rondelurilor, într-un eveniment cu o însemnată participare naţională şi internaţională? Fireşte, din mai multe motive. În primul rând, pentru că este un scriitor mare, modern şi polivalent, a cărui operă, într-o bună parte a ei, a rămas necunoscută. Nici G. Călinescu, în celebra sa Istorie a literaturii române…, nu a acordat atenţie întregii opere macedonskiene, neglijând, de exemplu, Poema rondelurilor. Despre aceasta, în Istoria critică a literaturii române, Nicolae Manolescu, consemna: „Capodopera, ignorată de G. Călinescu, a liricii macedonskiene rămâne Poema rondelurilor. Cele mai multe dintre poezii sunt scrise în ultimii ani de viaţă. Cartea a apărut postum, în 1927…” De asemenea, deşi îl numeşte pe Macedonski „poetul Nopţilor”, în celebra lui operă literară, Călinescu scrie doar despre Noaptea de noemvrie şi Noaptea de decemvrie, cu o fugară trimitere la Noaptea de iunie şi Noaptea de septembrie, care ar fi „imitaţii prea servile după Musset”. Nu a cunoscut celelalte Nopţi „lunare” (ianuarie, februarie…, până la 12), şi a ignorat încă pe atâtea „nocturne”, publicate în periodice sau rămase în manuscrise: Noaptea, Noaptea albă, Noaptea neagră, Noaptea veneţiană, O noapte veneţiană (variantă), Nopţile îngrozitoare, O noapte pe Dunăre, Astă noapte, În noapte, Ecourile nopţei, După miezul nopţii, Năluca unei nopţi, Rondelul nopţii argintate. (A se vedea volumul Lumina Nopţilor lui Macedonski, antologie şi prefaţă de Ion Munteanu, Bucureşti, Editura Eikon, 2023.) Neluate în seamă de Călinescu au fost şi prozele de maturitate ale lui Macedonski (Zi de august, Ouă de Paşti, Verigă Ţiganul, Pomul de Crăciun, Între coteţe, Nicu Dereanu, Trecerea Olteţului, Cometa lui Odorescu, Caii negri, Pe drum de poştă, Masca, Bariera Şimnicului ş.a.), el pronunţându-se asupra unora minore, cum ar fi Casa cu no. 10, despre care face aprecieri sumare şi depreciative: „Proza lui Macedonski este exclusiv poetică şi când se sileşte să romanţeze, rezultatele sunt meschine…”. În timp ce Mihai Zamfir, în Introducere în opera lui Al. Macedonski, este de altă părere: „Prozatorul Macedonski egalează poetul; pe plan stilistic, valoarea prozelor din Cartea de aur nu rămâne cu nimic în urma celor mai reuşite poezii din Excelsior şi din Poema rondelurilor”. Iar Nicolae Manolescu se pronunţă la fel: „Câteva sunt absolut remarcabile. Trecerea Olteţului este o bijuterie de exactitate şi de concizie. Între coteţe e o fantasmagorie despre revolta păsăretului din ograda lui Pandele Vergea, care se visează cocoş. (…) Thalassa este neîndoielnic cea mai izbutită dintre aceste proze, deşi foarte rar i s-a acordat locul meritat”. Cu toate acestea, nimic nu l-a împiedicat pe Călinescu să se pronunţe, cu onestitate, asupra valorii poeziei macedonskiene, sintetizând: „Câte strofe din Macedonski rezistă, sunt ale unui poet mare, tot aşa de mare ca şi Eminescu în punctul cel mai înalt atins”.
Poet autentic şi vizionar, el a avut intuiţia şi curajul de a promova înnoirea literaturii române, opunându-se tradiţiei, clişeelor şi comodităţii receptării. „O literatură trebuie să inoveze dacă vrea să trăiască şi să fie puternică”, scria el, urmărind să modeleze în primul rând poezia din vremea sa. Sau, aşa cum aprecia Nicolae Manolescu, în Metamorfozele poeziei: „Al. Macedonski visează să schimbe poezia aşa cum alţii visează s-o scrie şi lui, în fond, i se întâmplă mult mai rar să nu fie inovator, decât să nu fie poet. Starea normală a poetului este pentru Macedonski înnoirea”.  A introdus teme poetice noi, devenind primul poet din literatura noastră care se inspiră din viaţa vibrantă a oraşului şi a trăirilor intelectuale, anticipând mişcarea avangardistă. A publicat poezii în primele reviste avangardiste de la noi, a găzduit texte ale poeţilor avangardişti în publicaţiile pe care le conducea, a purtat corespondenţă cu unii dintre aceştia, români sau străini (vezi legăturile cu Tristan Tzara, de exemplu, sau cu Filippo Tommaso Marinetti, părintele futurismului şi colaborarea la revista acestuia, Poesia, din Milano). A introdus în poezie jocul, neologismele, a inovat în tehnica narativă a romanului, făcându-l poetic, senzual şi profund.

Fapt indubitabil, Macedonski este cel dintâi reprezentant al simbolismului în literatura română, inspirându-se din literatura franceză şi racordând poezia noastră naţională celei occidentale. El devine astfel primul autor român care a propus sincronizarea literaturii române cu cea europeană, cu mulţi ani înainte de iniţiativa lui E. Lovinescu şi Camil Petrescu. În fapt, cum scrie Nicolae Manolescu, „Macedonski a fost, între poeţii noştri din secolul al XIX-lea, întâiul cu adevărat occidental”. Primele lui poezii simboliste: În arcane de pădure, Prietenie apusă, Bătrâna stâncă ş.a., au fost greu de receptat de critica vremii. Prin noua sa poezie, Macedonski a condus sugestia poetică până la esenţă, prin arta simbolismului.  A scris poemul Hinov, prima poezie din literatura noastră în vers liber. Nicolae Manolescu ne spune că „Macedonski scria în vers liber încă din 1880”, iar Petre Răileanu îl recunoaşte ca „revendicând statutul de pionier european al versului liber”. Este şi primul mare teoretician al simbolismului de la noi, făcându-şi cunoscut manifestul simbolist în articolele Poezia viitorului, publicat în Literatorul (nr. 12, din 15 mai 1893), şi Simbolismul, apărut în Ţara  (nr. din 2 iulie 1895). A scris despre sublim şi simţuri, când literatura noastră era doar descriptivă, ceea ce l-a determinat pe Nicolae Manolescu să susţină că „Macedonski este întâiul la noi care socoteşte că «logica poeziei este însuşi absurdul», radical alta decât logica limbajului uzual sau a prozei, şi anunţă în «poezia viitorului» predominanţa «muzicii şi a imaginii», cu alte cuvinte, a formei. “Poemele lui, de o noutate greu de acceptat în vremea sa de critica oficială, au încurajat debutul unor scriitori precum Bacovia, Arghezi, Minulescu, Traian Demetrescu, Tudor Vianu şi apariţia ulterioară a altor poeţi, precum Ion Barbu, Nichita Stănescu, Mircea Cărtărescu ş.a.

Macedonski a fost singurul scriitor român care a abordat nu doar simbolismul, ci toate curentele şi tendinţele literare ale secolului al XIX-lea şi de la începutul secolului XX, fiind, cum scria acad. Mihai Cimpoi, „poetul paradei paradigmelor”. Mereu atent să colecţioneze în „laboratorul” său literar tot ce este „metal preţios” şi să-l sintetizeze în arta poetică proprie, transformându-l în obiect de artă, „altul cum n-a mai fost”. Aflat în permanentă legătură cu viaţa literară occidentală, a publicat poezii şi proze originale în limba franceză în prestigioase publicaţii din Franţa, Belgia, Italia şi Grecia, scriindu-se cronici despre opera lui în reviste din tot atâtea ţări şi fiind în permanentă legătură cu personalităţile literare marcante ale Europei. Curios şi creativ, aplecat mereu către experimentul literar, Macedonski s-a aflat într-o permanentă căutare pentru găsirea unui limbaj poetic nou, capabil să întreacă prin formă şi conţinut însuşi sublimul aflat în stare latentă în natură. A scris proză fantastică înainte să apară genul consacrat. „În ce priveşte provocările fantasticului, consemnează Gheorghe Glodeanu, rămâne emblematică schiţa intitulată Masca. Nu întâmplător, naraţiunea dă titlul antologiei de proză fantastică românească realizată de către Al. George în 1982.”
Macedonski a scris un scenariu de film chiar la începutul erei cinematografice: Cum să devii bogat şi influent (1911, în limba franceză, pe când se afla la Paris). Având la bază o poveste orientală, acest scenariu de film mut este de fapt o satiră la adresa societăţii franceze din acea perioadă, asemenea criticii aceleiaşi societăţi din piesa de teatru Le fou? (Nebunul?). Subiectul scenariului se conturează în jurul unui personaj care încearcă să obţină bogăţie şi putere, abordând în mod ironic şi cu umor diferite metode de care oamenii din acea perioadă se foloseau să îşi construiască statutul social. Astfel, Macedonski devine primul scriitor român care abordează genul cinematografic (cum susţin Tudor Vianu în 1944, şi Romulus Vulpescu în 1966, cel din urmă asigurând şi traducerea scenariului macedonskian în limba română).

Macedonski a înfiinţat şi condus numeroase reviste literare şi ziare, printre care Literatorul, Oltul, România literară, Liga Ortodoxă, Forţa morală. Pentru promovarea noilor idei culturale care circulau în epocă, a diriguit un cenaclu şi o societate literară cu mii de membri. A fost preocupat de filosofie, psihologie şi epistemologie, susţinând conferinţe de popularizare nu numai a poeziei noi, ci şi a ştiinţei, iar ca o recunoaştere a meritelor sale ştiinţifice, în anul 1907 a fost primit membru în Societatea Astronomică Franceză. A făcut jurnalism, şi unul de bună calitate (vezi articolele lui din Literatorul, publicate în 2007 de regretatul documentarist Mircea Coloşenco, în volumul III, Publicistică, al ediţiei Academiei Române, Fundaţia Naţională pentru Ştiinţă şi Artă şi Univers Enciclopedic, girată de Eugen Simion). A tradus din scriitori europeni aflaţi în vogă în vremea sa, a scris memorialistică, psalmi, înaintea lui Arghezi, a simpatizat cu numeroase teorii ştiinţifice, de asemenea, în anul 2006, ca o târzie recunoaştere, aproape ca o ironie a sorţii, Alexandru Macedonski a fost ales membru post-mortem al Academiei Române.

Omagierea anuală la Craiova a lui Alexandru Macedonski („întâiul nostru poet modern”, cum îl numea Nicolae Manolescu), autorul unei operei literare importante, parte a patrimoniului identitar românesc, a devenit aproape o obligaţie morală, deoarece legăturile lui Alexandru Macedonski cu Oltenia copilăriei sale au fost foarte puternice. A copilărit pe mirifica vale a Amaradiei unde, din numeroasele sale mărturii în versuri, în proză sau în alte însemnări, viitorul poet va fi descoperit lumea şi se va fi îndrăgostit de ea. Deşi născut la Bucureşti, în „mahalaoa Precupeţii-Noi”, la 14 martie 1854, Macedonski avea să-şi petreacă copilăria în ambianţa conacelor boiereşti de la Pometeşti şi Adâncata, din comuna Goieşti, iar când nu se afla la moşiile familiei, viitorul poet era la Craiova, la şcoala despre care, la fel, îşi va aminti cu nostalgie în scrierile de maturitate. De aceste locuri din Ţara Oltului, cum numea el Oltenia, se leagă primele lui creaţii literare, publicate în periodice şi în volumul de debut. (Mai multe vezi în Prefaţa volumului Oltenia lui Alexandru Macedonski, antologie realizată de Denisa Crăciun şi Ion Munteanu, Craiova, Editura Aius, 2022).