Un nou omagiu adus la Craiova poetului Rondelurilor

În Cetatea Băniei, de unde Mihai Viteazul a pornit, pentru prima dată în istorie, să unifice ţara, s-a organizat anul acesta, mai precis între 22 şi 24 mai 2025, cea de-a VII-a ediţie a Festivalului Internaţional „Alexandru Macedonski”, având ca principali organizatori Consiliul Judeţean Dolj şi Biblioteca „Alexandru şi Aristia Aman” din Craiova. Aceste instituţii, în parteneriat cu Muzeul Cărţii şi Exilului Românesc, Muzeul de Artă, Centrul Naţional „Constantin Brâncuşi”, Compartimentul Casei de cultură „Traian Demetrescu” al Teatrului Colibri, Teatrul Naţional „Marin Sorescu” şi Asociaţia Culturală „Alexandru Macedonski”, toate din Craiova, au realizat şi de această dată un eveniment cultural de excepţie, ce a cuprins recitaluri poetice şi muzicale, lansări de carte, un spectacol ce i-a reunit pe actorul Dorel Vişan şi muzicianul Ducu Bertzi (dar nu numai!), acordarea unor diplome de excelenţă invitaţilor care s-au remarcat prin promovarea operei macedonskiene în arealul cultural românesc. Remarcabil a fost simpozionul de comunicări ştiinţifice, organizat pe 22 şi 23 mai, intitulat: „Al. Macedonski, poetul paradei paradigmelor”, ce a reunit academicieni, universitari, critici şi istorici literari, cercetători, poeţi, prozatori din întreaga Românie, dar şi din Republica Moldova, Serbia, Italia, Spania şi Maroc. Doar o simplă trecere în revistă a invitaţilor şi a comunicărilor lor demonstrează notorietatea de care se bucură acest eveniment, lucrările prezentate în simpozion urmând să fie publicate în volumul VII al Caietelor macedonskiene, de către editura Eikon din Bucureşti, în toamna acestui an: Acad. Mihai Cimpoi: „Alexandru Macedonski, poetul paradei paradigmelor (II)”; Emilia Stajila: „Pavel Macedonski – Pe urmele Cărţii de aur”; Nicolae Oprea: „Coordonate ale prozei macedonskiene”; George Vulturescu: „Ce înseamnă 170 de ani pentru posteritatea lui Macedonski?”; Otilia Sârbu: „Macedonski şi prezentul continuu al anotimpurilor noastre”; Nicu Ciobanu: „Curaj şi luciditate lirică în poezia macedonskiană”; Lucian Chişu: „Alexandru Macedonski şi Iuliu Cezar Săvescu. Mentor şi discipol (II)”; Nicolae Tzone: „E. Lovinescu, B. Fundoianu, Ion Vinea şi Alexandru Macedonski”; Gheorghe Glodeanu: „Motivul insulei în opera lui Macedonski”; Ion Dur: „Consideraţii filosofice în publicistica lui Macedonski”; Giovanni Maglocco: „L’Incube – o paradigmă demonică în poezia lui Macedonski”; Robert Şerban: „Saboţii lui Macedonski”; Otilia Ungureanu: „De la Shakespeare la Macedonski. Bufonerii şi lecţii ale nebuniei”; Nicolae Georgescu: „Relaţia Eminescu – Macedonski. Secretele după Eminescu (II)”; Mihai Barbu: „Macedonski, avatarurile omului”; Ion Cristofor: „Despre fraternitatea a doi exilaţi: Alexis Macedonski şi Aron Cotruş”; Decebal Todăriţă: „Alexandru Macedonski, un cavaler cu valenţe donquijotiene în turnirul paradigmelor literare sau un Alcibiade în căutarea gloriei?”; Iulian Bitoleanu: „Macedonski şi antinomiile criticii”; Teodor Sinezis: „Tensiunea între estetism şi luciditate în poezia lui Alexandru Macedonski”; Oulaya Drissi El Bouzaidi: „Vise de supravieţuire cu Macedonski”; Mourad El Kadiri: „Din Maroc în România, prin intermediul universului poetic macedonskian”; Raluca Petrescu: „Sub stele/ În noapte – automitologie şi imaginar sideral”; Evelyne Croitoru: „Doar murind devii stăpânul lumii”; Florentin Popescu: „Lirica macedonskiană, între pragmatic şi imaginarul bine temperat”; Ion Hirghiduş: „Imaginariile şi dimensiunile visării în poezia lui Alexandru Macedonski”; Ovidiu Vintilă: „Alexandru Macedonski. O poetică a lucrurilor”; Isabel Vintilă: „O incursiune hermeneutică în psalmii macedonskieni”; Galina Mazici: „Rădăcinile aromâne din Serbia ale lui Macedonski”; Vianu Mureşan: „Conceptul de armonie în viziunea estetică a lui Macedonski”; A.T. Branca: „Despre ideale şi iluzoriu sau visul macedonskian”; Tania Jilavu: „Macedonski. Poezia ca destin”; Constantin Stoenescu: „Modernitatea simbolistă a rostirii poetice şi «logica poeziei în viziunea lui Macedonski»”; Marin Bălan: „Sensuri ale copilăriei la Macedonski”; Valentin Ajder: „Despre primele şase volume ale Caietelor macedonskiene”; Nicolae Jinga: „Psalmii moderni ai lui Alexandru Macedonski”; Gabriel Coşoveanu: „Macedonski în viziunea lui Marin Beşteliu”; Ilona Duţă: „Dramaturgia macedonskiană şi dramatizarea de sine”; Tudor Nedelcea: „Actualitatea lui Macedonski”; Ion Jianu: „Macedonski şi V.G. Paleolog. O relaţie de prietenie”; Nicolae Marinescu: „Macedonski continuă să inspire”; Ana Ocoleanu,: „Orientul în creaţia literară a scriitoarei germane Else Lasker-Schüler şi la Alexandru Macedonski”; Picu Ocoleanu: „Logos, asceţi şi insule. Creştinismul ca adevăr şi reminiscenţă în Thalassa (Macedonski) şi în Cezara (Eminescu)”; Oana Băluică: „Spiritul macedonskian – cazul unui «dualism structural»”; Mihai Firică: „Lumina lunii în opera macedonskiană”; Gabriela Păsărin: „Thalassa – între «pulsiunea vieţii şi morţii» în atmosfera fantasticului interior”; Iulian Nedelcu: „Rolul lui Al. Macedonski în procesul judiciar Caragiale – Caion”; Alin Naidin: „Poezia nopţilor – pledoarie pentru o circularitate a timpului în opera lui Al. Macedonski”; Geo Constantinescu: „Publicistica lui Alexandru Macedonski (Literatorul)“; Maria-Cristina Gelep: „Perspective antagonice şi sincronice în Thalassa şi Tumultul valurilor”; Rodica Nicoleta Constanda: „Poezia lui Macedonski şi poezia lui Minulescu. Reprezentări ale unui simbolism atipic”; Ion Munteanu: „Al. Macedonski visează să schimbe poezia aşa cum alţii visează s-o scrie”.

De ce îl sărbătorim la Craiova, an de an, începând cu 2019, pe Alexandru Macedonski, poetul Nopţilor şi al Rondelurilor? La această întrebare am mai răspuns, ba, chiar în paginile revistei Ramuri. Vom încerca de data aceasta să ne folosim de argumentele unor universitari, mari scriitori, critici şi istorici literari craioveni. Astfel, Marin Beşteliu, universitar, critic şi istoric literar, eseist şi romancier (autorul unor volume precum: Realismul literaturii fantastice, Craiova, Editura Scrisul Românesc, 1975; Imaginaţia scriitorilor romantici, Editura Scrisul Românesc, 1979; Tudor Arghezi – poet religios, Bucureşti, Editura Cartea Românească, 1999, pentru care a primit Premiul Filialei Craiova a Uniunii Scriitorilor din România), în 1984 i-a dedicat poetului Nopţilor un valoros volum exegetic, intitulat Alexandru Macedonski şi complexul modernitătii, publicat la Editura Scrisul Românesc. Ne-a reţinut atenţia în mod deosebit portretul pe care universitarul craiovean i-l face lui Macedonski, spre finalul studiului: „Superb prin încrederea neţărmurită în sine, spectaculos prin îndrăzneli, temerar în confundarea poeziei sale cu toate capodoperele, Macedonski este marea personalitate de excepţie a secolului al XIX-lea. Cele de sinteză absorb aspiraţiile unei generaţii şi creează monumental profilul epocilor – e vorba de Eminescu – cele de excepţie – e vorba de Macedonski – pot să fie adulate într-un cerc restrâns ori, dacă au şanse, să propună prefaceri radicale cel puţin într-o secţiune a artei”. Iar în altă parte, descrierea continuă: „Toate căutările se subordonează acestei cerinţe, ilustrând un poet ce acuză insuficienţa limbajului şi îndrăzneşte prefaceri, dar numai în acest cadru strâmt al obsedantelor chemări spre Excelsior. Or, pe această cale, drumul său nu putea fi decât singular, aşa cum i-a fost şi înzestrarea”. Observaţii de mare profunzime găsim în volumul lui Marin Beşteliu şi cu trimitere la romanul Thalassa: „Antologic prin amploarea şi rafinamentul jocurilor poetice este fragmentul percepţiei tactile a apei mării de către trupul copt al lui Thalassa”. Exegetul consideră ca fiind calitatea de căpetenie a stilului macedonskian tocmai „virtuozitatea dilatării efectelor, fie că acestea sunt din sfera vizualităţii şi se materializează în mari jocuri de culori, fie că aparţin altor receptori şi analizează senzaţia”. Iar în ceea ce priveşte „poezia prozei macedonskiene”, universitarul craiovean se pronunţă astfel: „Cu totul deosebit şi ceea ce-l face pe Macedonski inconfundabil ori dificil de raportat la alte experienţe ale prozei epocii este această evocare de senzaţii realizată prin mijloace preponderent picturale. În centru găsim totdeauna un tablou ce se adânceşte la nesfârşit prin cumularea tuturor inflexiunilor posibile. Profunzimea câştigată depinde exclusiv de libertatea stilului scriptic în care exersează rafinat un mare poet al reprezentărilor vizuale”. Iar ca o concluzie, comentatorul consideră că Thalassa „face parte din categoria scrierilor singulare, pentru că exprimă cel mai complet unicitatea ariei poetice macedonskiene”. Cât priveşte deplina cunoaştere şi analiză, suntem în deplin acord cu autorul când consemnează: „Deşi beneficiază de o exegeză exhaustivă – cea a lui Adrian Marino – şi de cel puţin două sinteze remarcabile semnate de Tudor Vianu şi Mihai Zamfir, interpretarea operei macedonskiene este departe de a fi încheiată” (A se vedea, în acest sens şi studiul nostru Necunoscutul Macedonski, în volumul V al Caietelor macedonskiene, Eikon, 2023).

Observaţii interesante găsim şi la alt universitar craiovean, criticul şi istoricul literar Ovidiu Ghidirmic. El s-a ocupat, printre multe altele, şi de reeditarea unor opere fundamentale, semnând prefeţe sau postfeţe la volume de Titu Maiorescu, Camil Petrescu, Zaharia Stancu, Fănuş Neagu, Ion D. Sîrbu ş.a. În postfaţa volumului lui Alexandru Macedonski, Rondeluri. Psalmi. Nopţile (Craiova, Editura Scrisul Românesc, 1975), descoperim aprecierea despre viaţa poetului ca fiind „una dintre cele mai fascinante, cele mai spectaculoase din întreaga istorie a literaturii noastre”, Macedonski neavând, spre regretul comentatorului, „parte de concursul unui mare critic care să-l impună conştiinţei publice (...), aşa cum s-a întâmplat cu Eminescu şi Titu Maiorescu”. Cât priveşte opera, opinia criticului este clară: „Macedonski ocupă un loc de răscruce în literatura noastră, între romantism şi curentele literare moderne – simbolism, prerafaelitism, parnasianism, naturalism, ermetism, suprarealism. Anticipează toate aceste curente moderne. (…) Macedonski a fost anghelian înaintea lui Dimitrie Anghel, bacovian înaintea lui Bacovia, arghezian înaintea lui Arghezi, barbian înaintea lui Ion Barbu. El a inovat totul. În primul rând poate fi considerat cel mai strălucit teoretician al simbolismului”. Convingerea lui Ovidiu Ghidirmic este că Macedonski „şi-a devansat epoca. A fost înaintea epocii sale. O conştiinţă estetică avansată în raport cu epoca sa, un scriitor perfect sincronic în plan european – familiarizat cu simbolismul francez, care ştia tot ce se putea şti despre simbolismul francez, care cunoştea toată literatura franceză la zi. Puţini scriitori sincronici ca el avem în literatura noastră”. Iar mai departe: „Dacă Eminescu reprezintă tradiţia, sinteza şi încununarea strălucită a tradiţiei, Macedonski marchează începutul afirmării conştiinţei moderne în literatura noastră. Este, deci, antiteza lui Eminescu”. Cât priveşte sfera preocupărilor scriitorului (poet, prozator, dramaturg, jurnalist, traducător), exegetul consideră că: „Înainte de toate, însă, Macedonski rămâne poet şi Călinescu dădea un diagnostic definitiv asupra lui când spunea: Câte strofe rezistă din Macedonski sunt ale unui poet mare, la fel de mare ca şi Eminescu, în punctul cel mai înalt atins” (s.n.). Iar într-un interviu acordat ziaristului craiovean Ion Jianu („Brâncuşi şi Sorescu, întruchiparea spiritului oltenesc“, în Gazeta de Sud din 21 februarie 2015), Ovidiu Ghidirmic spunea: „Marin Sorescu a plecat din Bulzeştiul Doljului şi a cucerit o notorietate universală, devenind astăzi un clasic al modernităţii. Din aceeaşi paradigmă a spiritului oltenesc mai fac parte Alexandru Macedonski, promotorul modernismului românesc, şi Tudor Arghezi…”

Cu adevărat remarcabil, mai valoros decât un volum de exegeză, este eseul-studiu al lui Marin Sorescu, „Un mare poet. Argumente pentru lirica lui Alexandru Macedonski”, publicat în revista Ramuri nr. 4 (178), din aprilie 1979, paginile 3 şi 10, pe care vă invit să-l (re)descoperiţi integral în Caiete macedonskiene, vol. V, Eikon, 2023. Câteva aprecieri ale lui Sorescu, ca sentinţe de valabilitate: „Originalitatea lui constă în aceea că va amesteca infernul, purgatoriul şi paradisul, într-un cocteil de pasiuni, idealuri, extaze, mizerii şi păcate, care fac din poezia sa o licoare, oricând tare, îmbătătoare, aproape străină. […] M-am simţit atras de Macedonski demult, ca elev chiar, când rondelurile, nopţile şi alte câteva poeme, pe care le ştiam pe dinafară, creaseră în mintea mea imaginea poetului interzis. (Pe atunci nu se dăduse drumul decât rondelurilor... lui Cicerone Teodorescu). […] Macedonski este un creator de viziuni dramatice ample, unde epicul şi liricul se împletesc ca şerpii în dans, iar până la sâmburele de întâmplare muşti carnea zemoasă şi parfumată a unei piersici. Nopţile sunt compoziţii savant orchestrate. Eroul liric schimbă diverse măşti şi se pune în situaţii de personaje shakespeareene. […] Macedonski confiscă «avant la lettre» potenţele virtuale ale liricii româneşti din plin secol douăzeci. […] Când cărbunii de contact sunt mai îndepărtaţi, vedem peste poezia lui Macedonski un curcubeu. […] De multe ori, citindu-1 pe Macedonski, te surprinzi gândindu-te la Eminescu. Îţi bănui atunci subconştientul de complicitate. […] Scriitorii mari sunt inclasificabili. Că Eminescu a fost ultimul mare romantic asta nu explică farmecul inegalabil al poeziei geniului naţional. Putem afirma, tot aşa fără a spune mai mult, că şi Macedonski este primul nostru mare poet modern. Dincolo de aceste clasificări frumuseţea operei sale mai rămâne încă a fi dovedită”.

Drept încheiere, vom consemna aici doar concluzia lui Sorescu, privitor la actualitatea operei lui Macedonski: „Arsă de sete, caravana poeziei macedonskiene continuă să caute absolutul, trecând printre critici care joacă table”.