| Articole |
| Evenimente |
| Premii |
Poemede Ion Munteanunu ştiu cine şi ce sunt sunt lutul ce-aşteaptă să umple tiparele (şi câte tipare-ale lumii n-aş fi!...) sunt colbul pe unde ţi-au trecut picioarele, sunt strigătul, acela, al pădurii, mai ştii? sunt iarba în spic de pe marginea drumului şi ultimii maci ce se-nchină când treci (zăvoare sunt amintirile ruginite şi reci, în tufiş licuricii îşi încearcă amnarele) beau ultimii stropi ai parfumului toamnei şi ai vinului cu care petreci, (peste umăr arunc, unul câte unul, paharele. cu sărutul te-mpiedic să rătăceşti pe poteci) sunt frunză ce pluteşte pe apă şi zvon din pustiu. nu ştiu ce sunt, dar ce nu sunt cu mare artă ştiu: sunt cel ce-ar trebui să fiu sunt cel ce-ar trebui să fiu
poză cu nichita tânăr este şi aceasta tot un fel de sfidare a naturii reci şi ursuze undeva, la malul unei mări imaginare, tânărul acesta spirit în mişcare dresează fluturi şi buburuze numai cu surâsul de pe buze iar fâlfâitul aripii, aparte, îi cade slovă într-o carte
prezenţa ta, absenţa ta (cântec de petrecere) prezenţa ta m-apropie de stele lumina mea şi-a lumii lele absenţa ta mă mână-n locuri rele în cârciumi vechi, pe la şosele, cu geamuri reci şi cu tejghele bând vinuri acre din ulcele ciupind femei dintre acele împodobite cu mărgele şi doar cu haine mici pe ele (dudui, fecioare, damicele, bine crescute şi rebele ce ştiu a-ţi face temenele şi-a-ţi mulţumi doar cum ştiu ele) prezenţa ta m-apropie de stele lumina mea şi-a lumii lele
din nou mărturisire veche eşti frumoasă ca o primăvară timpurie rătăcesc în ochii tăi ca într-o nesfârşită câmpie... eşti frumoasă ca o duminică de Florii, ca o biserică la care-aş tot veni să mă-nchin sfios şi cuminte, te găsesc în cele mai frumoase cuvinte te aflu într-un poem dezlegat de tăcere eşti frumoasă ca o zi de Înviere eşti frumoasă ca un an lung, cald şi rodos, lângă tine, frumoaso, şi eu mă simt frumos... lângă tine, frumoaso, şi eu sunt mai frumos |