Publicată la sfârşitul anului trecut, lucrarea universitarului şi scriitorului craiovean Geo Constantinescu, intitulată Literatura spaniolă contemporană este o lectură agreabilă şi instructivă, menită a ne introduce în miezul fenomenului literar iberic, demarcat de Generaţia de la 1898 (Miguel de Unamuno, Antonio Machado, José Martinez Ruiz „Azorin”) şi până în prezent. Este o lucrare ambiţioasă, lămuritoare, rod al cercetării de mai mulţi ani (peste un deceniu) a autorului în domeniu, el fiind titular al cursului de Literatură spaniolă contemporană, la Facultatea de litere a Universităţii din Craiova. Geo Constantinescu este, aşadar, un hispanist autentic (a mai publicat două lucrări semnificative: El modernismo en la narrativa breve de Gabriel Miró, Editura Aius, Craiova, 2000 şi Poesia espańola del siglo XX, Editura Scrisul Românesc, Craiova, 2009), şi un apreciat traducător (a tradus recent, din limba română în cea spaniolă, volumul nostru de sociologia muzicii: Octav Calleya: En el atril de la vida, Editura Fundación Málaga, Spania, 2013). Dar el este şi un promiţător prozator, mai multe schiţe şi povestiri de-ale sale apărând în anii din urmă în revistele Vatra Veche şi Mozaicul, aşteptându-şi rândul de a fi editate în volum. De asemenea, a publicat numeroase cronici literare şi eseuri în Echinox, Scrisul Românesc, Mozaicul, Vatra Veche, Symbolon ş.a.

Prima parte a lucrării, intitulată Poezia spaniolă a secolului XX (până la Războiul civil-1936), surprinde „momentele înnoirilor expresiei poetice din Peninsula Iberică de la sfârşitul secolului XIX, ca urmare a influenţelor parnasianismului, decadentismului şi simbolismului, curente care au revoluţionat întreaga literatură universală a acelor timpuri”. Sub influenţa acestora iau naştere creaţiile unor autori, consideraţi precursori ai modernismului spaniol (Ricardo Gil, Manuel Reina, Salvador Rueda şi Rubén Darío), care dau naştere, ulterior, unor aprinse confruntări de idei şi inedite experienţe creatoare, la începutul secolului XX. Aşa se conturează operele lui Ramón María del Valle Inclán, Antonio şi Manuel Machado, Juan Ramón Jiménez (care a primit premiul Nobel pentru literatură, în 1954) şi ale altor scriitori spanioli din această perioadă. Interesante ne par a fi opiniile autorului cu privire la apropierea tematică a creţiilor unor scriitori spanioli faţă de cele ale unor confraţi de-ai lor, români. Astfel, la Miguel de Unamuno, Geo Constantinescu ne invită să descoperim „căutarea timorată a credinţei şi mai apoi nevoia dureroasă de Dumnezeu pentru întreaga viaţă şi creaţie”, precum la Tudor Arghezi, în Psalmi, fiindcă „poetul vrea să se convingă direct de existenţa lui Dumnezeu: „De ce Doamne nu te arăţi fără de văluri, fără de amăgiri?/... scoate-ne din îndoiala ce ne ucide sufletul.” – Salmo I. În poemul Tarde, al lui Antonio Machado, Geo Constantinescu descoperă acceaşi atmosferă „grea”, ce sugestionează moartea, „senzaţie dusă la extrem de poetul român George Bacovia, în cunoscutul poem, emblematic pentru întreaga sa creaţie, Plumb”. Scena însingurării şi a apropierii de liman, din poemul Tarde, se conturează astfel: „Scrâşni în bătrânul grilaj cheia-mi;/ cu tăios zgomot se deschise poarta/ de fier ruginit şi, închizându-se gravă/ lovi tăcerea înserării moarte” (Ibidem).

O atenţie aparte acordă autorul avangardismului spaniol, respectiv Generaţiei de la 1927, ai cărei reprezentanţi (Federico García Lorca, Rafael Alberti, Dámaso Alonso, Pedro Salinas, Gerardo Diego, Jorge Guillé, Vicente Aleixandre, laureat şi el al Premiului Nobel, în 1977, León Felipe, Emilio Prados, Manuel Altolaguirre ş.a.), deşi influenţaţi de ideile avangardiste europene, „au realizat o spectaculoasă întoarcere spre tradiţia dintotdeauna a literaturii spaniole, creând o poezie de mare impact omenesc.” Emblematică în acest sens este creaţia poetică a lui Federico García Lorca, poetul care „îşi caută fiinţa în paradisul originar, acea Andaluzie a iubirii nestrivite şi neîntinate”. Iubirea în poezia lui Lorca, după cum consemnează Geo Constantinescu, este „firescul, simplul, esenţialul. Este aerul ce se respiră, ţipătul ritmului flamenco, strălucirea cuţitului ce spală onoarea cu sânge. Este ceea ce nu se lasă văzut în convenţionalitatea vieţii, în preceptele umilinţelor religioase, în goana după posesiuni materiale. Este energia ce luptă cu limitările, cu tiparele civilizaţiei”.

Cea de-a doua parte a lucrării, intitulată Literatura spaniolă de azi, reuneşte un volum impresionant şi necesar de date biografice, dar şi reflecţii ale autorului cu privire la opera unor creatori contemporani, fie ei critici şi istorici literari, dramaturgi, poeţi sau prozatori din Peninsula Iberică. Facem astfel cunoştinţă cu Santos Alonso, Pilar Nieva de la Paz, Fernando Arrabal, José Hierro, Gabriel Ferrater, Jaime Gil de Biedma, Blas de Otero, Eduardo Mendoza, Juan Marsé, Luis Mateo Diez, Arturo Pérez Reverte, Isaac Rosa Camacho, Juan Manuel de Prada, José Ovejero, Carlos Ruiz Zafón, Miguel Delibes, ş.a. Toţi aceşti scriitori de la capătul dinspre Apus al Europei, prin preocupările lor „de a reflecta problemele existenţiale, sociale şi estetice ale contemporaneităţii”, răspund aceleiaşi necesităţi de a localiza omul, cu năzuinţele şi preocupările sale, în rândul unor demiurgi ai creaţiei, asemenea zeilor întemeietori de lume. Pentru că ce altceva ar putea face creatorul, în genere, dacă nu să dezlege noi coduri umane („Thales şi acum mai dezleagă izvoare”...), în lumina cărora cunoaşterea de sine să fie cât mai fidelă şi profundă?

Aşadar, dintr-o chemare autentică faţă de rigoarea cercetării, dar şi din admiraţie nedisimulată faţă de „cuvântul care întemeiază”, prin cartea sa, Geo Constantinescu ne ajută la conturarea unei imagini întregitoare asupra literaturii spaniole contemporane, una dintre cele mai bogate şi fascinante literaturi europene.