Medicins sans frontičres sosise cu noaptea în cap la Gârlani. Paznicul de la birtul lu’ Bebe Ţiganu îşi freca ochii de somn. Aţipise cu capul pe masă. Visa că mănâncă peşte din balta patronului, fostul iaz comunal. Trei bărbaţi pălăvrăgeau într-o limbă necunoscută arătând cu mâna spre el. Se ridică de pe scaun şi rămase ca paralizat preţ de câteva clipe. Crezu cu adevărat că veniseră să-l înhaţe, deşi poliţaiul îi spusese că în locul amenzii pe care n-o plătise era condamnat la muncă în folosul comunităţii.Vrând-nevrând ajunsese paznic la consilierul comunal, Bebe Ţiganu, care era văr bun cu primarul, frate cu pădurarul, care-l prinsese la lemne, şi cumnat cu şeful de post, care ţinea pe soră-sa. Deodată unul dintre cei trei domni se apropie de el şi îl întrebă româneşte:

— Tu eşti Mitu lu’Budin?

— Io sunt, răspunse paznicul cu jumătate de gură.

— Anunţă-l pe primar şi vino să descărcăm nişte pachete la dispensar.

Cât ai clipi Mitu se şi execută. Primarul locuia mai jos cu câteva case. Pe drum se întreba prostit de unde-l cunoşteau cei trei după nume. Se vedea limpede treaba că nu pe el îl căutau, dar numele, numele de unde îl ştiau? Cel care-l întrebase era român, ceilalţi doi, unul ceva mai în vârstă, care zâmbea mai tot timpul, erau franţuji.

La ora prânzului în sat la Gârlani toată lumea aflase că veniseră străinii. Femeile mai curajoase se pregăteau să ia drumul şcolii după „ajutoare”, dar nu le chema nimeni. De data asta franţujii veniseră să aducă medicamente şi să amenajeze un cabinet medical. Unul dintre ei era medic ginecolog şi se numea Cyrril Dummont, celălalt, Pierre Bernou, tot medic, era asistentul lui. Aveau de gând să rămână aici câteva luni. La birt bărbaţii începuseră să facă glume pe seama noilor „doctori de femei”.

— Ai auzit Chiţo, se adresă Milu lu’ Filareta tinerei care le adusese berea la masă, te cheamă franţujii să-ţi vadă veselia. Chiţa nu-i răspunse. Zâmbi uşor în colţul gurii înghiţindu-şi cuvintele. Ştia că nu ajunge la capăt cu derbedeii. Nu împlinise 20 de ani.În vară luase bacalaureatul şi se angajase la barul lu’ Bebe Ţiganu. Mama-i murise într-un accident de maşină. Pe tată nu-l cunoscuse niciodată. Gurile rele spuneau că patronul o făcuse de amantă. Ba unii se lăudau că trecuseră şi ei prin patul Chiţei. Alţii, dimpotrivă, nu credeau nicio iotă din „poveştile vânătoreşti” ale bărbaţilor. De fapt o chema Vochiţa, dar nu-i plăcea numele ei. Era sălbatică şi frumosă Chiţa. Avea sprâncene mari, arcuite, şi un păr negru care îi ajungea până la şolduri. Cele mai de preţ erau însă balcoanele ţuguiate în formă de pară ce zvîcneau la fiecare pas prin bluza străvezie. La ele priveau cu jind, când se apleca peste mese, toţi lupii tineri şi neînţărcaţi, ba chiar şi câte unul mai copt. Uneori se încumetau să le şi atingă. Potop de halbe de bere se năpustea în capul lor. Nu se înfuria. Dimpotrivă, râdea în hohote când îi vedea pe smintiţi plecând uzi şi cu capetele sparte. Rar se întâmpla ca ei să riposteze. Dintr-un colţ întunecat se ridica încet un munte de om şi cârciuma se golea dintr-o dată. Era câinele de pază, fratele ei după mamă, cu cincisprezece ani mai mare, poreclit Tatan. Era surd şi mut Tatan, dar avea o mulţime de alte calităţi, şi, mai presus de toate, era fidel. El o crescuse pe Chiţa.

Într-o seară în uşa birtului apăru Gore, un cioban din sat poreclit Ciumag. Avea hainele rupte şi faţa transfigurată de spaimă.

— Bă fraţilor, dom’Bebe e aproape mort.
L-au găsit nemişcat în spatele iazului. Are capul spart şi gâtul rupt. Chiţo, te cheamă şeful de post! Cei câţiva clienţi obişnuiţi care erau în după masa aia acolo încremeniră. Era de rău. Bebe Ţiganu era cel mai tare om din sat. El punea primarii, poliţiştii, consilierii comunali, ba chiar popii, plătea campaniile electorale ale partidelor. Chiţa începu să tremure. Îi trecu un cuţit prin inimă. Se reculese încet, îşi dădu muşteriii afară şi se îndreptă val vârtej spre Poliţie însoţită de cioban. Şefu de post ieşi cu nădragii în vine. Era luat în goarnă.

— Ce te uiţi proasto, nu-ţi ajung fuduliile satului? I-ai înnebunit pe toţi! Handicapatul tău l-a stâlcit în bătaie! Te regulai şi cu fra’tu, ha? Vino să ţi-o trag şi eu înainte să dai declaraţia. Şi poliţaiul Gurgulea, o faţa buhăită de băutură, încă în izmene, îndreptă pistolul spre sexul femeii. Îngrozită Chiţa se dădu câţiva paşi înapoi. Ţi-e frică, hai? Să nu fugi, că te las cheală în gură! Unde e Tatan?

— Nu ştiu, nu l-am văzut de azi dimineaţă, îngână fata.

— S-a dus să-ţi prindă peşte din balta patronului şi i-a făcut felul. Nu-ţi ajungea carasul! Gore, dă-i chiloţii jos s-o f… şi noi, Bebe e în spital, nu mai scapă, rânji Gurgulea. Ciobanul rămase câteva clipe nedumerit. Fă ce spun, nimeni nu crede o curvă!...

—Domnu Şef, am şi eu femeie…

— Eu n-am?! Du-te-n mă-ta cu femeia ta cu tot. Dosarul ăla n-a plecat de la mine, să ştii… Desfă-i picioarele c-o f… io. Acum văd dacă Ţiganu minte, continuă să se agite poliţaiul… Vochiţa reuşi între timp să se apropie de uşă. Dintr-o mişcare, însă, Gurgulea o prinse de încheietura mâinii şi i-o răsuci.Vrei să scapi, ha? Gura mă-tii de curvă! Fata se smuci şi începu să ţipe. Deodată simţi o arsură în ceafă. Văzu aşa ca o lumină fulgerătoare în faţa ochilor şi căzu.

— Io plec... n-am văzut nimic, se bâlbâi Gore. Chiţa gemea ameţită şi aproape inconştientă pe podea.

— Stai aici şi ţine-o de mâini, altfel te bag la bulău, îl ameninţă Gurgulea. De data asta Gore Ciumag se supuse şi braţul înarmat al legii se strecură fără efort între picioarele tinerei femei, eliberându-şi reflexul copulativ de miliţian. Iete lepra ie rasă chilug ca ălea perverse!, exclamă debil şeful de post. Avu impresia însă că ceva nu e în regulă. Nu i se mai întâmplase până acum. Vaginul femeii nu se deschidea. Nu-l ajuta nici bărbăţia, pe jumătate flască. Apoi simţi că se sloboade ca un adolescent pe dinafară. A dracu de strâmtă e curva!… scânci el ca un câine lovit.

După câteva zile l-au prins pe Tatan la locul numit Poiana Florii. Bebe Ţiganu, pe numele lui adevărat Bebe Barbulea, a murit la spital. L-au îngropat cu onoruri militare. Fusese ofiţer de securitate în rezervă. După Revoluţie primise certificat de revoluţionar şi devenise stăpân pe iazurile ceapeului. Chiţa nu s-a dus la judeţ să reclame violul. Nimeni n-ar fi crezut-o. De la o vreme devenise din ce în ce mai tristă. Credea că e bolnavă.

— Tu eşti borţoasă, fata mea, îi spuse vecina ei văduvă, Ioana lu’ Matei. Femeile ştiu… Du-te şi caută-te!…

Într-o zi îşi luă inima în dinţi şi se duse la dispensar. Nu plecaseră franţujii. Unul trecuse binişor de cincizeci, celălat era cu cincisprezece ani mai tânăr. O poftiră să ia loc şi o serviră cu prăjituri. Luă câteva. Ar fi mâncat de s-ar fi spart, dar îi era ruşine.

— Viens Pierre!…i se adresă în fraceză medicul mai în vârstă asistentului său. Elle est encore vierge, tu vois, mais elle est enceinte. C’est rare ! Pierre făcu ochii mari. Era prima oară când vedea o pacientă virgină gravidă. Fata strânse uşor din dinţi de durere. Doctorul îşi ceru politicos scuze, apoi adăugă zâmbind: Je pense qu’elle n’est pas mariée ou son mari n’a pas eu encore la confiture.

— Maritat, maritat ? o întrebă Pierre într-o română stâlcită. Chiţa dădu stângace din cap.Tu copil ! trois moins - ! Şi îi arătă trei degete. În trei luni. Unde barbat? Chiţa nu înţelese. Barbat, barbat... Tata !…Şi-i făcu un semn mai convingător cu mâna. Fata se roşi. Întoarse capul, dar nu răspunse. Cei doi se priviră cu subânţeles şi dădură din umeri. C’est une mignone, adăugă Pierre. Presque l’archétype…

— Voilŕ le philosphe! Tu parles de la Vierge Marie ou quoi ? întrebă ironic medicul, făcându-i semn fetei să se ridice. În lumina razelor soarelui care pătrundeau pe fereastră, uşor rotunjită la faţă de sarcină, cu părul despletit, tânăra părea o pictură de Leonardo.

De abia în drum spre casă Chiţa înţelese că va fi mamă. „Ce blestem !”, gândi ea cu voce tare, izbind poarta. Purta în pântec un bastard, bastardul lui Gurgulea. Cum în vremuri tulburi o nenorocire nu vine niciodată singură, Tatan ajunsese la închisoare.

Într-o seară, la câteva zile după consultaţie, Chiţa primi vizita francezului mai tânăr. Fu atât de surprinsă că nu-i răspunse nici la salut. Îi adusese multe fructe, arătând cu mâna spre burtă. Fata puse pe masă o sticlă de vin şi două pahare. De emoţie uită să le umple. Pierre era de-a dreptul încântat.

—Noroc, spuse el privind-o în ochi. C’est trčs bon! Chiţa zâmbi încurcată. Înţelegea câteva cuvinte de la liceu, dar nu reuşea să răspundă. Le petit, ça va ? Bine ? Şi arătă din nou spre abdomenul viitoarei mame.

— E bine, încuviinţă ea roşind toată.

— Je suis Pierre ! Toi, Vochita ? întrebă el, încercând să lege conversaţia. Chiţa înţelese şi răspunse fără să clipească de astă dată.

—Vali !

— Ah, bon, Vali ! Tu es belle, Vali, continuă Pierre. Trčs belle. Era sincer. Chiţa se fâstâci
de-a binelea. Nici nu ştia de ce-şi schimbase pe loc numele. Dintr-o dată bărbatul luă o figură uşor gravă. Vali, tu violat, n’est pas ? Fata nu răspunse. Culoarea din obraji dispăru. On va aller ŕ la police ! Merge poliţie, adăugă el în româneşte. Chiţa protestă izbucnind în plâns.Tânărul francez încercă s-o liniştească. În cele din urmă înţelese de ce fata nu declarase violul. Continuă s-o vadă în zilele şi în săptămânile următoare. Se zvonise deja că tânăra rămăsese gravidă cu el. Cu siguranţă, însă, Pierre era îndrăgostit. Până şi medicul Dummont rămase surprins de schimbarea colegului său mai tânăr. Nu-i plăcea să amestece lucrurile mai ales într-un sat la marginea Europei. După multe insistenţe şi drumuri la Ambasadă, Pierre reuşi să-i obţină o viză pentru Franţa. Nu se împăca însă cu gândul că Gurgulea rămânea nepedepsit. Împreună cu un prieten român din capitală, căruia îi povestise toată tărăşenia, reuşi să dea de urma ciobanului Gore Ciumag la o stână în munţi. Îl convinseră cu greu să dea o declaraţie la poliţia judeţeană în care susţinea plângerea Vochiţei.

Procesul era în derulare când Medicins sans frontičres îşi încheia misiunea la Gârlani. Pierre şi Vochiţa îşi amânară cu o lună plecarea. Sperau într-o intervenţie a justiţiei. Între timp însă, Gore Ciumag îşi schimbă declaraţia şi procesul era pe cale să se încheie din lipsă de probe. Mâhnit, medicul francez renunţă. Plecară într-o dimineaţă de luni. Satul încă dormea.

— C’est comme ça, exclamă Pierre, privind înapoi. Depuis douze mille ans…, încercă el să-l citeze pe Cioran. Se uită apoi la femeia gravidă şi nu mai continuă. Era un nesperat cadou pe care i-l făcea neantul valah. Il est sauvé…, adăugă el, în vreme ce Chiţa îl privea nedumerită.

La aproape cinci ani de la întâmplările de la Gârlani, la Anglet în Normandia, Madame Vochita Bernou primea o veste tristă. Murise Vasile Preda poreclit Tatan. Pierre înţelese durerea tinerei sale soţii şi îşi luă o săptămână de concediu. Micuţul Cyril îi urmă. Ajunseră a treia zi în ţară. Cimitirul era pe deal, la intrare în sat. Merseră mai întâi şi puseră flori la mormântul mamei şi al fratelui. Când dădură să plece, un localnic le ţinu calea.

— Mă mai ştii, Chiţo ? Eu sunt Mitu lu’ Budin. Acum am ajuns paznic. La cimitir…, adăugă scărpinându-se în cap. La început femeia se uită la el cu teamă. Apoi şi-l reaminti. Tatan n-a murit în închisoare, continuă el. A evadat acum o lună. A murit la spital împuşcat de Gurgulea lângă balta lu’ Bebe Ţiganu. Nu ştiu cum s-au găsit unul pe altul acolo. Femeia tresări. Redescoperea răni aproape uitate.

— Qu-est qu-il raconte sur Gurgulea ? întrebă Pierre neliniştit. Vochiţa nu-i răspunse.

— Mai sus e mormântul lui, adăugă paznicul. Între timp l-au făcut comisar şi l-au îngropat cu onoruri militare. Tatan i-a spintecat fuduliile, râse Mitu prosteşte. De’aia evadase. Pe el îl căuta… După ce ascultă povestea până la capăt, Vochiţa se lumină o clipă la faţă. La închiderea barului patronul se luase într-adevăr de ea. Luni de zile nu-i cedase, ceea ce-l scosese din minţi. În noaptea aia era beat. O aşteptase la ieşire şi o târâse prin toată grădina. N-a apucat s-o violeze. Tatan a auzit la timp ţipetele. În declaraţia de la dosar, Gurgulea notase că atacatorul fusese prins la furat de peşte şi a ripostat. De fapt totul fusese aranjat dinainte cu Bebe Ţiganu. Amândoi plănuiseră să-l atragă pe Tatan într-o capcană. Condamnat la închisoare pentru tentativă de omor, patronul scăpa de Tatan şi Chiţa era a lui, iar Gurgulea avansa în ierarhie. O practică binecunoscută în miliţia comunistă, de încurajare a infracţiunii, ale cărei reflexe se păstrau încă. Deşi fratele fetei ajunsese la închisoare, Bebe Ţiganu nu obţinuse ceea ce-şi dorise. Gurgulea nu intervenise să-şi salveze cumnatul, lăsându-l pe Tatan să-l omoare în bătaie. În felul acesta împuşca doi iepuri dintr-o dată.

— Ca va ?, o întrebă soţul văzând-o uşor pierdută. Dădu aprobatoare din cap, apoi îi traduse în franceză ceea ce-i spusese paznicul. Pierre rămase şi el o clipă nedumerit. Un zâmbet complice îi apăru apoi în colţul gurii. Îşi ridică încet privirea cuprinzând dealurile împădurite dimprejur, care înconjurau cele două lacuri. În spatele lor se zăreau vârfurile golaşe ale munţilor.

— Tu sais, Vali, c’est une belle region Garlani…Un coin de paradis… Coborâră. Pe o pancartă căzută scria cu litere de o şchioapă: Gârlani sat european.